2.3 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialGENEZE, o expoziţie care merită a fi văzută

GENEZE, o expoziţie care merită a fi văzută

O adevărată provocare pentru cei doi artişti expozanţi – Luminiţa Gliga – pictură şi Ana Rus – sculptură, expoziţia GENEZE este găzduită de Muzeul de Arta „Vasile Grigore – pictor și colecționar“, la Galeria Anexa 29.  Vernisajul a avut loc în ziua de 24 mai, în ajunul sărbătorii de Înălțarea Domnului.

Nimic nu este întâmplător, tema genezei trimite cu mult timp înapoi, la origine. Acest Întâiul Păcat, simbolizat prin Mărul expus în mai multe ipostaze dar şi tablourile în care în prim plan este plasată natura, invită privitorul la meditație și contemplare. De altfel, cele două abordări – pictură şi sculptură, chiar dacă (sau tocmai de aceea), au abordări diferite, se completează reciproc, autoarele făcând echipă şi realizând împreună un ambient deosebit de interesant. De altfel, poate nu întâmplător, amândouă artiste au fost premiate la Expoziţia Festivalului Internaţional de Artă de la Cannes ( mărul Anei Rus fiindu-i atribuit Placheta de Aur şi Premiul Publicului).

Aşa cum spune autoarea, “picturile au  fost gândite pentru tratarea sufletului”, fiind  pentru spații mici, dar pot fi în același timp și monumentale. Cele 16 picturi ale Luminiţei Gliga sunt compoziţii abstracte care au ca subiect natura ca început al formei de viaţă sau idea de regenerare, de la microcosmos la macrocosmos. Simbolisticei în tuşe coloristice acute, cu mare forţă de exprimare, specifice artistei, îi sunt adaugate de această dată note de profundă sensibilitate.

În acelaşi timp, maturitatea Anei Rus este însoţită în lucrările prezentate de dinamism şi energie, totul rămânând într-un echilibru perfect.

Expoziţia este deschisă în perioada 20 mai – 20 iunie 2017 la Galeria Anexa 29 a Muzeului de Arta  „Vasile Grigore – pictor și colecționar“ din str. Maria Rosetti nr. 29, Bucuresti. Program de vizitare: miercuri – duminică / orele 9.00 – 17.00.

Deopotrivă pentru cei care au vizitat sau nu acest lăcaş de artă, expoziţia menţionată reprezintă o adevărată oportunitate, deoarece muzeul este unul dintre reperele culturale de prim rang ale Capitalei. Alături de valoroasele capodopere ale maestrului Vasile Grigore, fascinante compoziţii într-o spectaculoasă cromatică solară, se află şi bogata colecţie adunată de-a lungul timpului, reprezentată de nume de referinţă ca: Theodor Pallady, Iosif Iser, Alexandru Ciucurencu, Lucian Grigorescu, Ion Irimescu, Ion Popescu Negreni, precum şi icoane pe lemn şi sticlă, obiecte de cult, ceramică sau scoarţe, într-un ambient extrem de plăcut.

 

 

Cele mai citite

Alba Iulia suspendă taxa de promovare turistică, după cererea hotelierilor

Consiliul Local Alba Iulia a votat, la începutul acestei săptămâni, pentru suspendarea taxei de promovare turistică, care se aplica turiștilor cazați în municipiu. Decizia...

Banca Centrală Europeană va intensifica măsurile contra creditorilor care întârzie remedierea deficiențelor

Banca Centrală Europeană (BCE) intenționează să adopte măsuri mai ferme împotriva băncilor care se ocupă lent de remedierea deficiențelor semnalate de autoritățile de reglementare. Potrivit...

Horoscop 27 decembrie 2024. Cum stau zodiile de Sfântul Ștefan

Horoscop 27 decembrie 2024. Previziuni detaliate pentru toate semnele zodiacale, evidențiind emoțiile, provocările și oportunitățile fiecăruia. De la dorința Berbecilor de a se răzvrăti,...
Ultima oră
Pe aceeași temă