1.3 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialIzvoarele muzicale ale operei lui George Enescu

Izvoarele muzicale ale operei lui George Enescu

Ansamblul Imago Mundi, unul dintre cele mai creative și admirate grupuri din România, prezintă pe 22 martie, la ora 19.00, la Sala Radio, un concert-eveniment: „Isvor. George Enescu: Rapsodiile Române vs. muzică tradițională și folclor urban“. Proiectul – primit cu entuziasm la New York, Salzburg, Tunis sau Granada – sondează sursele de inspirație folosite de Enescu și face o paralelă între acestea și contextul mai larg al creaţiilor populare sau urbane muntenești ale secolului al XIX-lea.

„Isvor” reprezintă viziunea ansamblului Imago Mundi asupra muzicii vechi și tradiţionale românești, un repertoriu foarte rar abordat de către muzicienii de factură clasică. Seria „Isvor” a debutat cu un proiect dedicat lui Dimitrie Cantemir, proiect finalizat prin editarea unui CD produs de Editura Casa Radio și Pilgrim Project în 2011 (re-editat în 2015) și care este primit în continuare cu entuziasm.

Piesele ce alcătuiesc proiectul „Isvor. George Enescu” sunt puse în valoare prin dialogul instrumentelor vechi specifice spaţiului românesc (cobză, drâmbă, tobă) împreună cu instrumente clasice moderne (flaut, oboi, vioară, chitară, violoncel). Prelucrările muzicale îi aparţin lui Cătălin Ștefănescu, doctor în Muzică, licenţiat în Muzică Instrumentală și Compoziţie, lector universitar la catedra de chitară a Universităţii Naţionale de Muzică București. Printre lucrările pe care le veți asculta la Sala Radio se numără: „Când și-a pierdut ciobanul oile” (după o temă tradițională), “Am un leu și vreau să-l beu” (după o temă tradițională), “Lăutarul” (George Enescu), “Văleu, lupu mă mănâncă” (după o temă tradițională), “Mori, badeo, să-ți moară dorul” (după o temă tradițională) și altele.

Sonoritatea inedită și proiectele speciale pe care le prezintă Imago Mundi au fost sugestiv descrise de compozitorul Dan Dediu, rector al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti:

“Ansamblul Imago Mundi are ca ţel prezentarea muzicii vechi româneşti. Deşi preia melodii şi ritmuri tradiţionale, aranjamentele sunt foarte actuale şi extrem de bine realizate. Bun gust, rafinament, cultură a sunetului şi profesionalism sunt calităţile definitorii ale acestui ansamblu şi a repertoriului său. Pe lângă o sonoritate specifică, în care simplitatea melosului se îmbină cu subtilitatea dispoziţiilor instrumentale, anumite aranjamente reuşesc să creeze o mixtură originală între folclor oriental, sonorităţi renascentiste, ecouri africane şi minimalism american.”

Ansamblul Imago Mundi a fost înființat în anul 2001 de Oana Ivașcu și Daniel Ivașcu și a devenit cunoscut și apreciat datorită proiectelor de prezentare a muzicii vechi și tradiționale românești într-o manieră inovatoare, adaptată publicului contemporan. Ansamblul Imago Mundi este compus din Oana Ivașcu – oboi, Daniel Ivașcu – percuție, Adrian Buciu – flaute, Andreea Țimiraș – violoncel, Cătălin Ștefănescu – chitară, cobză, și Ștefan Barbu – vioară, toți muzicieni recunoscuți pentru activitatea lor muzicală națională și internațională. Acestora li se alătură Cristian Stănoiu – proiecții video live (performance specific mai degrabă muzicii electronice, proiecţiile video mixate în timp real au în spate același concept cu muzica Imago Mundi – intervenţii contemporane asupra unui fond încărcat de tradiţii și istorie).   

Cele mai citite

Avertizare de avalanșe în mai multe masive montane din România

Meteorologii emit o avertizare de risc însemnat de avalanșe, de gradul 3 pe o scară de 5, pentru zonele situate la altitudini de peste...

Republica Moldova aprobă o strategie de apărare pe zece ani: Accent pe securitate și integrarea în UE

Parlamentul Republicii Moldova, dominat de aleşi pro-occidentali, a adoptat joi o strategie de apărare pentru următorii zece ani. Documentul prevede creșterea cheltuielilor pentru apărare,...

Zi plină pentru salvamontiști: 88 de apeluri de urgență și aproape 100 de persoane salvate

Dispeceratul Național Salvamont a raportat vineri dimineață că, în ultimele 24 de ore, salvamontiștii au fost solicitați să intervină în 88 de situații de...
Ultima oră
Pe aceeași temă