Pentru organizarea expoziţiei au fost luate în calcul mai multe locaţii precum Cotroceni sau Şoseaua Kiseleff, însă decizia a fost luată pornind de la o idee mai veche, de transformare a câmpiei mlăştinoase a Filaretului – numită Câmpul Libertăţii în 1848 – într-un parc naţional care să găzduiască expoziţia aniversară, iniţiativa de amenajare a “Parcului Carol I” datorându-se lui Ion N. Lahovary, ministrul de atunci al domeniilor. Parcul denumit iniţial Libertăţii a fost amenajat între anii 1900 – 1906 după planurile arhitectului peisagist elvețian francez Eduard Redont.
Inaugurarea expoziţiei s-a făcut la 6 iunie 1906, de către regele Carol I, alături de care se aflau regina Elisabeta, principele Ferdinand şi principesa Maria, iar inaugurarea solemnă a avut loc la Arenele Romane. Centrul expoziţiei îl reprezenta Palatul Artelor, numit şi „Muzeul Trecutului Nostru” şi devenit Muzeul Militar. De asemenea, au fost construite insule, un lac, o cascadă, o peşteră şi diferite statui şi ansambluri statuare, un cinematograf, o grădină zoologică, tobogan etc.
Au existat totodată şi pavilioane ale unor întreprinderi private româneşti şi străine. Trebuie remarcate Turnul lui Vlad Ţepes, un turn de apă construit după modelul castelului de la Cheia Argeşului. O copie a Lupoaicei Capitoline, dăruită de Viceprimarul Romei, a fost amplasată în Palatul Artelor (ulterior având diferite locaţii, actualmente la intrarea pe strada Lipscani).
Stilul neoromânesc
În prima perioadă de dezvoltare a arhitecturii moderne româneşti s-a remarcat o tendinţă spre imitarea stilurilor istorice dar şi datorită faptului că antreprenorii străini (cehi, nemţi şi în special italieni), ajunşi în căutare de lucru pe meleagurile noastre, au adus modelele decorative din ţările lor. Ulterior, interesul şi preţuirea acordate de intelectualitatea română progresistă creaţiilor populare autohtone, precum şi dezvoltarea limbii, a literaturii şi a picturii naţionale au stimulat proiecte cu decoraţii proprii stilului neoromânesc.
Bufetul de la Şosea, foto: Miehs
Linia a fost trasată de arhitectul Ion Mincu care a construit în 1892 Bufetul din Șoseaua Kiseleff în stil neoromânesc şi care a avut la momentul respectiv un succes imens de public. Sursa de inspirație a arhitectului a fost reprezentată de casele românești cu pridvor și scară interioară, scara fiind protejată de o poală lăsată a acoperișului. În perioada următoare aproape toţi arhitecţii mari ai epocii au proiectat clădiri în acest stil. Aceasta s-a întâmplat în primul rând în Bucureşti, capitala reprezentând punctul de difuzare mai întâi în regat, apoi şi în Transilvania, după Marea Unire.
Vila Minovici de la Şosea, renovată în 2016
Fiecare capitală de judeţ a fost influenţată de apariţia curentului neoromânesc şi indirect de Expoziţia Generală din 1906, exemplul fiind luat şi în alte locuri, cum erau oraşele de vilegiatură care au beneficiat de vile de vacanţă în acest stil . Bucureşti, capitala regatului, deține supremația, fiind oraşul cu cele mai multe exemple de clădiri în stil neoromânesc, este centrul de propagare a stilului pe cale administrativă – comenzi de la stat – sau consimţită sub imboldul romantismului patriotic de către diverşi beneficiari. Acceptarea fără constrângere a stilului neoromânesc folosit la propria locuinţă, de către beneficiari, poate surprinde. În acelaşi timp, s-au emis regulamente pentru anumite zone ale Bucureştiului în care se specifică obligativitatea utilizării unui „stil românesc”, pentru a veni în întâmpinarea proprietarilor nehotărâţi
