Trupele de ruşi comandate de Vlasov s-au remarcat printr-o ferocitate deosebită în luptele cu Aliaţii.
Generalul rus Andrei Vlasov este una dintre cele mai paradoxale figuri ale istoriei militare a secolului XX. A fost trimis la un seminar teologic ortodox, a luptat pentru Armata Roşie, i-a instruit pe naţionaliştii chinezi şi a luptat, în timpul celui de-al doilea război mondial, de partea lui Adolf Hitler împotriva Uniunii Sovietice. Unii dintre ruşi îl consideră erou şi îl pun pe acelaşi palier cu vechii lui adversari ţarişti, care au luptat, în Armata Albă, contra lui Vlasov. Însă generalul rus nu a fost reabilitat din punct de vedere juridic, deşi infracţiunea pentru care a fost spânzurat, agitaţie antisovietică, nu mai există în niciun cod penal.
De la teologie la comunism
Andrei Vlasov ar fi trebuit să fie preot. Născut în regiunea Nijni Novgorod, el a intrat ca student într-un seminar teologic ortodox rus. Însă, în anul 1917, o dată cu izbucnirea Revoluţiei comuniste, el a părăsit seminarul şi s-a înrolat în Armata Roşie. Şi asta cu toate că ideologia comunistă promova ateismul, adică o concepţie total contrară primelor înclinaţii religioase ale lui Andrei Vlasov. El a început ca militar voluntar şi a participat la luptele împotriva lui Denikin, Vranghel şi a naţionaliştilor ucrainieni în zone precum Ucraina, Caucaz şi Crimeea.
Istoricii ruşi spun că Andrei Vlasov a dat dovadă de un curaj şi de o inteligenţă puţin obişnuite şi a avansat pas cu pas în ierarhia militară a Armatei Roşii. Formal, Andrei Vlasov a intrat în Partidul Comunist al Uniunii Sovietice în anul 1930. El a fost trimis apoi în China, ca instructor militar pentru armata republicană a lui Cian Kai-Şî. Ironia sorţii a făcut ca tocmai Cian Kai-Şî să devină, peste câţiva ani, cel mai puternic opozant al comuniştilor chinezi, conduşi de Mao Tze Dun. Armata instruită de Vlasov a reuşit, multă vreme, să lupte cu succes atât împotriva ocupanţilor japonezi, cât şi împotriva comuniştilor chinezi. Iar când naţionaliştii chinezi au fost, în cele din urmă, înfrânţi de către comuniştii sprijiniţi de Uniunea Sovietică, Cian Kai-Şî s-a retras cu armata sa în insula Taiwan, unde nu a fost instaurat comunismul niciodată. Vreme de decenii, regimul din Taiwan a fost recunoscut de comunitatea internaţională drept reprezentant oficial al Chinei, iar acum o temă fierbinte a politicii internaţionale din regiunea asiatică este tocmai independenţa Taiwanului, pe care autorităţile chineze au anunţat că nu o vor recunoaşte niciodată. După câţiva ani petrecuţi în China, Vlasov s-a întors în Uniunea Sovietică, iar la începutul celui de-al doilea război mondial a devenit unul dintre cei mai apreciaţi comandanţi ai Armatei Roşii. Trupele conduse de el au avut un rol imens în oprirea ofensivei germane care viza cucerirea Moscovei.
În oficiosul Partidului Comunist, Pravda, Vlasov a fost declarat erou pentru că ar fi salvat Moscova. În anul 1942, Vlasov a fost numit comandant al unei armate sovietice care avea ca misiune spargerea încercuirii Leningradului, oraşul Sankt Petersburg de azi. Însă expediţia militară comandată de Andrei Vlasov a fost un dezastru. Armata comandată de el a fost încercuită de armata germană. Stalin a pus la punct un plan pentru a-l salva, pe calea aerului, pe Andrei Vlasov. Însă generalul sovietic a refuzat să îşi părăsească soldaţii. În cele din urmă, el a fost luat prizonier de germani şi dus la Vinniţa. Aici, el a fost convins să treacă de partea naziştilor. Vlasov a fondat un Comitet Rus de Eliberare, care avea drept scop răsturnarea lui Stalin. Naziştii au promis şi crearea unei Armate Ruse de Eliberare, iar Vlasov a început să recruteze voluntari pentru această armată. Programul Comitetului Rus de Eliberare a fost sintetizat de Vlasov în Proclamaţia de la Smolensk, din 1943, care viza crearea unei Rusii Independente.
Însă planurile lui Vlasov contraveneau celor ale lui Adolf Hitler, care visa un Reich german care să se întindă până la Urali. Drept urmare, unităţile militare formate din recruţii lui Vlasov nu au fost unificate într-o armată unitară, ci au fost puse sub comanda unor generali germani. Ca o consecinţă a tensiunilor apărute, Vlasov a fost pus sub arest la domiciliu şi ameninţat că va fi predat Gestapo-ului. Însă, spre finele anului 1944, când situaţia militară a Germaniei se apropia de catastrofă, Vlasov a fost rechemat sub arme. Multe dintre unităţile sale au fost folosite pe frontul de Vest. Însă recruţii lui Vlasov au luptat pe râul Oder şi împotriva Armatei Roşii. Publicistul basarabean Ion Iachim scrie că prestigiul lui Andrei Vlasov era atât de mare printre militarii ruşi, încât, chiar în cursul bătăliei de pe Oder, au fost sute de soldaţi care au dezertat din Armata Roşie şi au trecut de partea generalului dizident. Însă, pentru că Germania se apropia rapid de înfrângere, generalul Vlasov a încercat un gest menit să câştige bunăvoinţa Aliaţilor. El a permis Armatei Roşii să intervină, în anul 1945, în ajutorul insurgenţilor din Praga, reprimaţi de SS. Vlasov s-a îndreptat spre Apus, unde s-a predat aliaţilor occidentali în data de 10 mai. Cu câteva zile înainte, el a primit oferta de a fugi cu un avion în Spania lui Franco. Din nou, el a refuzat să îşi părăsească soldaţii. Drept urmare, el a fost luat prizonier de americani.
Spânzurat ca trădător
Pe 12 mai, în timp ce se deplasa spre interogatoriu, maşina în care se afla a fost înconjurată de un comando sovietic. Militarii americani care îl păzeau pe generalul rus au refuzat să se lupte pentru el. Drept urmare, generalul Vlasov a fost răpit şi dus în Uniunea Sovietică. Judecat de un tribunal militar excepţional, el a fost condamnat la moarte şi spânzurat, la 1 august 1946. Mulţi dintre militarii care l-au urmat au avut aceeaşi soartă. În manualele sovietice de istorie, el este considerat trădător. Însă diaspora rusească din Occident îl consideră erou. Ruşii din Statele Unite ale Americii au cerut reabilitarea juridică a lui Andrei Vlasov. Însă cererea a fost respinsă.