Arheologii de la Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului încep căutarea osemintelor fostului deţinut politic.
Una dintre cele mai interesante figuri dintre martirii care au trecut prin închisorile comuniste este cea a lui Valeriu Gafencu. El a fost supranumit „Sfântul închisorilor” de către monahul scriitor Nicolae Steinhardt. Caracterizarea pare stranie, pentru că Nicolae Steinhardt era de origine etnică evreiască, iar Valeriu Gafencu fusese arestat în anul 1941, ca urmare a apartenenţei sale la Mişcarea Legionară. Însă atitudinea profund creştină, „de trăitor al ortodoxiei”, după cum îl descriu mulţi dintre colegii săi de suferinţă, l-au transformat pe Valeriu Gafencu într-un reper moral pentru cei care au trecut prin infernul închisorilor comuniste.
„S-a născut la 24 ianuarie 1921, în localitatea Singerei, judetul Bălţi, în Basarabia. Tatăl său, Vasile Gafencu, a fost deputat în Sfatul Ţării, adunarea reprezentativă care a votat în 1918 Unirea cu România. În anul 1941, pe când era student în anul al II-lea la Facultatea de Drept şi Filosofie din Iaşi, a fost arestat din motive politice şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică. A fost încarcerat pentru început la închisoarea de la Aiud, unde a rămas pentru mai mulţi ani, după care a fost transferat la închisoarea din Piteşti. În aceste temniţe, datorită condiţiilor de detenţie, agravate după instaurarea în ţară a regimului comunist, a contactat mai multe boli, acesta fiind preţul rezistenţei sale morale şi spirituale.
TBC-ul pulmonar, osos şi ganglionar, reumatismul, lipsa hranei necesare i-au ruinat trupul. Ca urmare a acestui lucru, la sfârşitul anului 1949, Valeriu este transferat de la Piteşti pentru investigaţii medicale la închisoarea Văcăreşti, iar în februarie 1950 a fost trimis la penitenciarul-spital din Târgu Ocna, într-o stare atât de gravă încât supravieţuirea sa timp de încă doi ani poate fi considerată drept o minune”, scrie istoricul Gheorghe Petrov, de la Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului, într-o scurtă caracterizare a lui Valeriu Gafencu.
Un sfârşit demn de sfinţenie
„Chipul său era însă straniu, fiind scăldat într-o lumină nepământeană, asupra căreia depun mărturie mulţi dintre cei care au avut privilegiul de a-i fi în preajmă mai ales în ultima parte a vieţii sale. Sufletul şi mintea sa nu se despărţeau în nici un fel de rugăciune. În ultimul an al vieţii, hemoptizia îl transformase într-o epavă umană. La prima vedere, deoarece lumina sfinţeniei trecea dincolo de bietul său trup în suferinţă şi îi atingea pe ceilalţi deţinuţi. Cu această figură de sfânt – care nu poate fi explicată natural, întrucât se ştie că boala care îl rodea aduce doar deprimare şi schimonosire a chipului – a trecut la cele veşnice. Cu numeroase plăgi tuberculoase pe trup, care supurau permanent, şi-a aşteptat moartea cu o seninătate care i-a sensibilizat chiar şi pe gardienii penitenciarului”, mai spune istoricul Gheorghe Petrov.
Şi-a cunoscut data morţii
Mărturiile arată şi un fapt şocant. Valeriu Gafencu şi-a cunoscut cu precizie momentul morţii, cu 16 zile înainte de a se muta la cele eterne. „Pentru credinţa sa, Valeriu a fost învrednicit de Dumnezeu să-şi cunoască ziua morţii. Pe 2 februarie 1952, el şi-a rugat camarazii să-i procure o lumânare şi o cămaşă albă, pe care să i le pregătească pentru ziua de 18 februarie a aceluiaşi an. A mai cerut ca o cruciuliţă din argint, pe care se pare că o avea de la logodnica sa, să-i fie pusă în gură, spre a fi recunoscut la o eventuală dezgropare. La 18 februarie, în jurul orei 13, după momente de rugăciune profundă, Valeriu a rostit ultimele lui cuvinte: „Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul şi ia-mi libertatea care îmi robeşte sufletul”. „În curtea închisorii, lângă targa unde trupul său a fost depus înainte de a fi dus la groapă, au venit şi s-au închinat, pe rând, toţi deţinuţii, iar personalul închisorii s-a arătat tolerant faţă de acest fapt”, mai arată istoricul Gheorghe Petrov.
Unde ar putea fi găsit mormântul
Trupul martirului va fi căutat la solicitarea surorii sale, Valentina Gafencu, care s-a adresat Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului. Cercetările arheologice vor începe în data de 5 septembrie. În intervalul 1950 – 1954, la Târgu-Ocna, au murit 54 de deţinuţi politici. Aceştia au fost îngropaţi în cimitirul de lângă biserica ortodoxă „Sfinţii Constantin şi Elena”, de pe strada Crizantemelor. Cercetările arheologice vor fi îngreunate de faptul că, în zonă, au fost înmormântate şi alte persoane, iar îngropările ulterioare au afectat şi mormintele foştilor deţinuţi politici.
