Georg Soterius a lăsat în urmă o istorie a Daciei care atestă faptul că românii sunt urmaşii daco-romanilor.
Unul dintre „Târgurile de carte” desfăşurate la Cluj-Napoca m-a determinat să cred că, în linii generale, toată lumea scrie. Şi, în acest context, să-i zicem, emulativ, mi-am amintit de un om al cărţii din alte timpuri.
Pentru că datorăm sibiencei Monica Vlaicu „descoperirea”, în Arhivele locale, a operei lui Georg Soterius (alias Schochter) născut în 1673, în Buneşti, aşezare din scaunul Sighişoarei. Era un om preocupat, în cel mai înalt grad, de trecutul pământului ce i-a „adoptat” pe saşi, adică al Transilvaniei, precum şi al României în ansamblul ei.
Cu studii temeinice de teologie, dar audiind cu pasiune şi prelegeri de istorie la conferinţele unor personalităţi celebre ale timpului – precum Conrad Schurzfleisch, un erudit al acestei ştiinţe -, ajungând, în final, preot în localitatea Criţ, de lângă Rupea, şi-a alcătuit o arhivă proprie, adunând documente şi mărturii scrise, de oriunde găsea, toate legate de trecutul pământului transilvan. În acest scop el, a călătorit mult, la Hamburg, Lubeck, Travermunde, a fost pereptor în Neyurgasen şi a colaborat cu notabilităţile timpului precum Uffenbach, Ernst Gkluck, Willebrand etc. Dar nu a fost străin nici de biblioteca lui Valentin Frank von Frankenstein din Sibiu.
Astfel că acestă aplecare spre studiul istoriei i-a conferit un orizont larg al domeniului şi posibilitatea unor concluzii cât mai apropiate de adevărurile unui trecut, mai mult sau mai puţin glorios, dezvăluind lumii realitatea istorică obiectivă.
Operele cărturarului din Criţ
După ce a ajuns preot în satul Criţ (1708), el a scris, în germană, istoria şi geografia Transilvaniei. Astfel a devenit şi un cunoscut autor al unor monografii despre Sibiu, Sighişoara şi Sebeş, dar şi al unui volum intitulat „Bellum Trannsilvanorum Turcia”.
Textul a fost dus până la asediul Oradiei şi moartea principelui Gheorghe Rakoczi al II-lea, cum ne asigură autoarea acestui studiu extrem de interesant.
Am dat importanţă textului de bază prezentat de autoare la o sesiune ştiinţifică ţinută la Sibiu prin 1982 şi pentru a aminti faptul că acest umanist sas de marcă, Georg Soterius, ne-a lăsat ca moştenire culturală „Historia Daciae Antiquae”, alcătuită din trei părţi, pentru trei perioade istorice, deoarece, scria el, „Dacia a fost ţinutul care s-a întins din Sciţia, în nord de Dunăre, până la graniţa cu tătarii, de-a lungul munţilor Carpaţi şi Sarmaţiei până în Moravia”. În istoria lui Soterius, Transilvania este situată în centrul Daciei.
Continuitate daco-romană
Istoricul sas susţine, cu argumente documentare, convieţuirea dacilor cu romanii, care a dus, în ultimă instanţă, la naşterea poporului român. De asemenea, ca argument că suntem un popor latin, el compară numeroase nume şi fraze de origine latină – înscrisuri, monezi, obiecte, denumiri de ape – cu cele cunoscute şi folosite în timpul său. Apoi, el se referă, logic şi argumentat, nu numai la originea latină a limbii şi culturii românilor, ci şi la unitatea limbii în toate provinciile româneşti: Transilvania, Ţara Românească şi Moldova. Toate acestea atestă valoarea operelor umanistului sas Ge org Soterius, care se află, din fericire, la arhivele statului din Sibiu, dosarul Bruckenthal.
