Decizia construirii Canalului i-a fost sugerata lui Gheorghiu-Dej de insusi Stalin, cu prilejul unei vizite de lucru facute in 1948 la Kremlin, potrivit sefului de cabinet al lui Dej.
Luna aceasta se implinesc 60 de ani de la inaugurarea lucrarilor la Canalul Dunare – Marea Neagra, una dintre cele mai mari tragedii care au marcat comunismul, si unde au pierit ori s-au imbolnavit pe viata mii de detinuti politici. E de regretat ca acest canal nu a fost construit mai inainte de venirea la putere a comunistilor, desi nu le-ar fi fost greu sa gaseasca si alte variante de tortura, fiindca planuri de a construi canalul respectiv au existat inca de pe vremea cand Dobrogea mai facea parte din Imperiul Otoman. Se pare ca aceasta ideee le-a venit mai intai englezilor. Apoi, dupa alipirea Dobrogei la Romania, in 1878, a inceput a fi dezvoltata ideea unui al patrulea brat al Dunarii, de data aceasta artificial, care sa scurteze drumul spre Marea Neagra. Insa conditiile tehnice ale epocii respective faceau ca o astfel de lucrare sa fie extrem de grea si costisitoare, astfel ca regele Carol I, realist, nu a dorit sa se implice in acest proiect.
Mai tarziu, regele Carol al II-lea a fost si el interesat de aceasta idee, dar criza economica mondiala si apoi inceputul celui de-al Doilea Razboi Mondial au facut ca realizarea canalului sa fie amanata sine die. Odata cu venirea la putere a comunistilor in Romania, ideea canalului a fost reluata, in contextul in care tara, dupa exemplul sovietic, urma sa se umple de santiere cu ambitii uriase, dar de cele mai multe ori irealiste. Pentru realizarea acestor proiecte s-a intrebuintat din plin munca fortata, adica folosirea detinutilor politici ca mana de lucru pe diverse santiere sau in mine.
Un mormant al burgheziei
Canalul Dunare – Marea Neagra a fost inceput in martie 1950 si a fost intrerupt in 1953. Scopul Canalului a fost explicat in doua feluri: urma sa lege Marea Neagra, prin Dunare, cu Canalul Oder-Rin, pentru transportul minereului de fier. Insa, in acelasi timp, ar fi urmat sa permita trimiterea unor nave sovietice, in amonte de Dunare, in eventualitatea unui conflict armat cu Iugoslavia. Mana de lucru era asigurata de "elementele reactionare", majoritatea "retinute administrativ", fara proces, pe termene variind intre 12 si 60 de luni. Canalul era denumit, in termenii regimului Gheorghiu-Dej, "un mormant al burgheziei romanesti". Dupa cele mai prudente estimari, in lagarele lui au fost concentrati, numai in 1950, peste 4.000 de detinuti. Alti 20.000 erau asa-numitii "lucratori voluntari".
Astazi se stie ca decizia construirii canalului i-a fost sugerata lui Gheorghiu-Dej de insusi Stalin, cu prilejul unei vizite facute in 1948 la Kremlin, potrivit marturiei lui Paul Sfetcu, seful de cabinet al lui Dej. Dupa aceeasi sursa, ezitarilor lui Gheorghiu-Dej, Stalin le-ar fi raspuns prin promisiuni ca U.R.S.S. va acorda Romaniei tot sprijinul de care are nevoie pentru realizarea acestui proiect. Forta de munca era asigurata si prin recrutari de muncitori si specialisti. Insa cei ce au dus greul au fost militarii in termen, dar mai ales detinutii politici, cei administrativi si de drept comun, categoria lor fiind cunoscuta in documentele vremii si in literatura istorica sub denumirea de "colonistii M.A.I.".
Procentul detinutilor in numarul total al lucratorilor de la Canal a crescut de la 19,2 %, cat era la inceput, la 82,5 %, adica 20.768 de oameni in noiembrie 1952. Aici au fost adusi detinuti cu condamnari intre 1 si 10 ani, cei cu peste 10 ani ajungand la minele de plumb de la Cavnic, Vadul Nistrului si Baia Sprie. Incepand din luna mai 1950, de-a lungul celor 65 km dintre Constanta si Cernavoda au fost create 14 lagare de exterminare prin munca fortata. Colonia cea mai mare a Canalului era la Poarta Alba, acolo aflandu-se constant aproximativ 12.000 de detinuti, spre deosebire de celelalte colonii peniteniciare, tot de pe Canal, care aveau efective de 5.000-7.000 de oameni. Tot atunci, la Colonia Galesul erau internati toti preotii adusi la Canal. In februarie 1953 a murit I.V.Stalin.
Cu acest prilej, s-a intrerupt munca, au sunat sirenele si s-au tras clopotele timp de aproximativ cinci minute in toata tara. Detinutii de la Canal nu si-au facut atunci iluzii, si, intr-adevar, abia in 1955 lucrarile au fost intrerupte, mascandu-se dificultatile tehnice si economice pentru constructia acestuia printr-o inscenare facuta conducatorilor lucrarilor, acuzati de sabotaj si condamnati la moarte sau la ani grei de inchisoare.
L-a terminat Ceausescu
Lucrarile au fost reluate abia in 1975, canalul fiind inaugurat sambata, 26 mai 1984, de catre Nicolae Ceausescu. S-au excavat aproximativ 300 de milioane mc, mai mult cu 25 de milioane decat la Canalul Suez si cu 140 de milioane mai mult decat la Canalul Panama, si s-au turnat 3,6 milioane mc de betoane. Cu o lungime de 64 km, o adancime de 7 m, o latime la baza de 70 m si la suprafata de 110-140 m, canalul are o capacitate anuala maxima de transport de 785 de milioane de tone de marfa. Este parte componenta a importantei cai navigabile europene dintre Marea Neagra si Marea Nordului, prin canalul Rin-Main-Dunare. Acest canal, incarcat de atatea amintiri tragice, traverseaza mai multe localitati in drumul sau catra Mare. Poate ca, spre pomenirea celor ce au suferit acolo, ar trebui ca in fiecare dintre aceste localitati sa le fie inaltat cate un monument, eventual cu numele lor incrustate.
