Voievodul s-a urcat de trei ori pe tronul de la Iaşi, însă nu a reuşit să se menţină niciodată prea mult în scaun.
Voievodul Moldovei, Ştefan Petriceicu, poate fi considerat un adevărat condottier. El a sfidat cea mai mare putere a timpului său, Imperiul Otoman, chiar în perioada în care turcii asediau Viena. Aliat al regilor Mihai Korybut Wisnowiecki şi Jan Sobieski, Ştefan Petriceicu a fost nevoit, după cea de-a treia domnie, să rămână în Polonia. El a fost acceptat în marea aristocraţie poloneză, iar Seimul i-a votat o rentă anuală de 20.000 de zloţi, drept răsplată pentru meritele sale în apărarea Creştinătăţii. Ştefan Petriceicu a fost numit staroste de Zwolin, demnitate în care a şi murit. Osemintele sale se odihnesc în vechea mănăstire greco-catolică Lawriv, din Rutenia, odinioară poloneză, azi parte a Ucrainei.
Voievod impus de boieri
Ştefan Petriceicu era un reprezentant al marii aristocraţii. Tatăl său, Toader, fusese mare logofăt. El era mare clucer în timpul domniei lui Gheorghe Duca, înverşunatul său rival. În august 1672, el a fost ales voievod al Moldovei de către boieri, în locul lui Gheorghe Duca, ce fusese destituit de către sultan pentru faptul că nu aprovizionase corespunzător garnizoana otomană din Cameniţa, din timpul războiului dintre turci şi polonezi. Ştefan Petriceicu a primit misiunea de a-i iscodi pe polonezi, de a pregăti căile de comunicaţii utilizate de armata otomană şi de a aproviziona garnizoanele turceşti din Hotin şi din Cameniţa. Însă, după doar câteva luni de domnie, exasperat de atitudinea insultătoare a comandanţilor otomani, Ştefan Petriceicu a decis să schimbe tabăra. În timpul bătăliei de la Hotin, dintre oastea poloneză condusă de marele hatman al Coroanei, viitorul rege Jan Sobieski, Ştefan Petriceicu a schimbat tabăra. Trecerea oastei moldoveneşti de partea polonezilor a schimbat soarta bătăliei. Polonezii au reuşit marea victorie de la Hotin, iar turcii au fost nevoiţi să se retragă. Potrivit planurilor iniţiale, oastea poloneză, împreună cu moldovenii, ar fi urmat să treacă Dunărea şi atace pe otomani. Ştefan Petriceicu spera ca oştile Transilvaniei şi Valahiei să li se alăture. Numai că în Polonia tronul regal a venit vacant, iar hatmanul Jan Sobieski, care ţintea coroana regatului, a oprit ofensiva şi a pornit spre Varşovia. Înainte de a pleca, el a instalat garnizoane formate din mercenari germani în principalele cetăţi ale Moldovei. Plecarea lui Jan Sobieski a fost interpretată ca o trădare a cauzei creştine de către mai mulţi boieri. În frunte cu Miron Costin, ei l-au părăsit pe Ştefan Petriceicu. Domnitorul moldovean a căutat sprijin la monarhul rus Alexei Mihailovici Romanov, căruia i-a cerut 10.000 de oşteni. Însă acest ajutor nu a venit niciodată. Ştefan Petriceicu, cu o parte a oştii moldoveneşti şi cu puţinele ajutoare lăsate de polonezi, a încercat să se opună contraofensivei otomane. Oştile turceşti erau ajutate de trupele partidei boiereşti filo-turceşti, precum şi de 20.000 de tătari din Crimeea. După ce a pierdut bătălia de la movila Râbaei, el a fost nevoit să se retragă în Polonia, prin Cernăuţi, în februarie 1574.
După nouă ani
Ştefan Petriceicu nu a abandonat lupta. După nouă ani de exil, el a revenit în Moldova în fruntea boierilor emigraţi şi a unor puternice detaşamente poloneze. Pe tronul Moldovei se afla, din nou, la a treia domnie, vechiul său rival Gheorghe Duca. Între timp, acesta cumpărase de la otomani şi domnia asupra Ucrainei apusene, unde fusese numit hatman. Gheorghe Duca se întorsese de la asediul Vienei, unde luptase în armata otomană. Ştefan Petriceicu a intrat în Moldova şi un podghiaz polonez, format din 500 de oşteni, l-a prins pe Gheorghe Duca la moşia soacrei sale. Însă nici de această dată Ştefan Petriceicu nu a reuşit să se menţină pe tron mai mult de câteva luni. În martie 1684, el a fost alungat din nou din Iaşi. Ştefan Petriceicu s-a stabilit în Polonia. Acolo, el a fost primit în rândul aristocraţiei şi a primit demnitatea de staroste de Zwolin, precum şi o rentă anuală de 20.000 de zloţi, pentru contribuţia sa militară la apărarea Creştinătăţii. Nepoţii săi de soră, din familia boierească Hâjdeu, au fost, de asemenea, primiţi în nobilimea poloneză. Din această ramură avea să se ivească, peste secole, marele cărturar Bogdan Petriceicu Hasdeu.
