Tatăl regelui Matia Corvin îşi doarme somnul de veci în Alba Iulia.
Unul dintre cei mai cunoscuţi conducători militari ai creştinătăţii din perioada Evului Mediu a fost românul Iancu de Hunedoara, tatăl regelui Ungariei, Matia Corvin. Este vorba de comandantul militar care a condus ultima cruciadă împotriva Imperiului Otoman, după cum susţin unii dintre istorici. Iancu de Hunedoara a obţinut, practic, una dintre cele mai importante victorii militare ale creştinilor împotriva turcilor musulmani, conduşi de Mahomed, cuceritorul Constantinopolelui. Iancu de Hunedoara l-a înfrânt pe Mahomed care asedia Belgradul. Chiar dacă marele general român a murit de ciumă, boală de care s-a îmbolnăvit chiar în timpul bătăliei pentru Belgrad, victoria sa asupra turcilor otomani a oprit, pentru un secol, aşa cum spunea Nicolae Iorga, înaintarea musulmanilor spre centrul Europei.
Micul nobil are talent militar
Iancu de Hunedoara provenea dintr-o familie de mici nobili. Tatăl său se numea Voicu. Unii istorici maghiari spun că, de fapt, familia de Hunedoara ar fi fost de origine maghiară, iar tatăl lui Iancu s-ar fi numit Vajk. Bunicul lui Iancu de Hunedoara se numea Şerb ori Şerban. Familia era una de cnezi din zona situată la sud de râul Mureş. Pentru merite militare, Voicu a fost înnobilat în anul 1409 de către împăratul Sigismund de Luxemburg şi a primit ca fief castelul de Hunedoara. De aceea, Voicu a luat pentru familia sa numele „de Hunedoara”. Iancu de Hunedoara a urmat cariera militară a tatălui său şi a servit în trupele care păzeau graniţa pe Dunăre cu Imperiul Otoman. Pentru că a dovedit un talent deosebit în organizarea unităţilor militare, Sigismund de Luxemburg l-a numit ban de Severin. Era vorba de o organizare militară care preluase bazele fostei comanderii a cavalerilor ioaniţi, colonizaţii de regii Ungariei. Una dintre legendele culese de Gaspar Heltai, Iancu de Hunedoara ar fi fost fiul nelegitim al Elisabetei Mărgean cu împăratul Sigismund de Luxemburg, un monarh de origine franceză care a ajuns împărat al Sfântului Imperiu Romano-German, rege al Ungariei, rege al Boemiei şi rege al Croaţiei.
Iancu de Hunedoara a reuşit să îşi reorganizeze armata după modelul husiţilor, dizidenţii religioşi din Cehia care luptau împotriva feudalilor germani. Printre altele, Iancu de Hunedoara a folosit un soi tancuri medievale. Este vorba de căruţe întărite, apărate de arbaletieri şi de halbardieri, care trăgeau după ele tunuri de mici dimensiuni. Tactica de luptă a permis oştilor lui Iancu de Hunedoara să obţină nişte victorii răsunătoare, inclusiv asupra armatei beyului Sabahhaddin, care invadase Valahia şi Transilvania. În dorinţa de a-şi asigura vasali capabili să susţină lupta sa cu turcii, Iancu de Hunedoara a poruncit înlăturarea de pe tronul de domnitor al Ţării Româneşti şi uciderea lui Vlad Dracul, tatăl lui Vlad Ţepeş. Şi asta, deşi Vlad Dracul era unul dintre preferaţii lui Sigismund de Luxemburg, care îl făcuse pe domnitorul muntean cavaler al Ordinului Dragonului. După moartea lui Sigismund de Luxemburg, în Ungaria, Croaţia, Slovacia şi Transilvania a izbucnit un adevărat război civil.
Voievod şi prinţ
Iancu de Hunedoara a devenit conducătorul taberei care l-a instalat la regele Poloniei, Vladislav Jagello, drept rege al Ungariei. Acesta i-a oferit funcţia de voievod al Transilvaniei. În această calitate, Iancu de Hunedoara a pregătit ultima cruciadă. O armată formată din unguri, români, germani, sârbi, dar şi croaţi, slovaci ori polonezi a pornit într-o expediţie în sudul Dunării.
Scopul expediţiei era să facă joncţiunea cu armata răsculatului albanez Skandenberg şi să cureţe Peninsula Balcanică de turci. Însă, după primele victorii obţinute de Iancu de Hunedoara în „campania cea lungă” din 1443 – 1444, regele Vladislav Jagello a decis să preia personal comanda expediţiei. În loc să se îndrepte către sudul Peninsulei Balcanice, expediţia a urmat linia Dunării. Regele Vladislav dorea să coboare pe malul Mării Negre spre Constantinopole. Însă oastea cruciaţilor a fost zdrobită de oastea otomană la Varna. În bătălie, regele Ungariei şi-a pierdut viaţa. A urmat o nouă etapă de război civil. Iniţial, în 1445, Iancu de Hunedoara a devenit guvernator al Transilvaniei, Crişanei şi Maramureşului. Apoi, în anul 1446 el a devenit regent, guvernator şi căpitan general al Ungariei, în numele regelui Ladislau Postumul. Iancu de Hunedoara a fost implicat într-un război cu împăratul romano-german Frederic al II-lea.
În anul 1448, Iancu de Hunedoara a primit de la Papa Nicolae al V-lea titlul de prinţ şi a reluat luptele împotriva otomanilor. Însă, în anul 1448, el a fost înfrânt în Kossovo, ca urmare a trădării lui Dan al II-lea, voievodul Munteniei. Iancu de Hunedoara a fost luat prizonier şi aruncat în temniţa de la Smeredevo, de către despotul Serbiei, Gheorghe Brancovici. Iancu de Hunedoara a fost răscumpărat şi a încercat să negocieze un acord cu împăratul Frederic al II-lea, mai vechiul său duşman. Acuzat de trădare de către nobilii maghiari, Iancu de Hunedoara a renunţat la titlul de regent al Ungariei. Însă regele Ladislau l-a numit conte de Bistriţa şi căpitan general al regatului. În această calitate, Iancu de Hunedoara a organizat apărarea Belgradului. În anul 1456, la trei ani după ce cucerise Constantinopolele, sultanul Mahomed a fost înfrânt de Iancu de Hunedoara. Românul s-a îmbolnăvit însă de ciumă.
A fost înmormântat în catedrala romano-catolică din Alba Iulia. O dată cu el a murit şi ideea cruciadelor antiotomane.
Sărbătoarea creştinilor
Ziua în care a fost înfrânt Mahomed Cuceritorul a devenit o sărbătoare a creştinătăţii. Papa Calixt al II-lea a spus că a fost cel mai frumos moment al vieţii sale. În amintirea acestei victorii în faţa unui sultan care părea de neoprit, din 1456, în fiecare zi, la prânz, sunt trase clopotele tuturor bisericilor catolice din întreaga lume, spune istoricul clujean Leonard Horvath.
