Elevii Liceului „Principele Nicolae” din Sighişoara au ieşit în stradă pentru a protesta împotriva guvernului condus de Petru Groza.
Trebuie să apreciez cum se cuvine emisiunea dedicată de diferite posturi TV din Bucureşti monarhiei şi Regelui Mihai I, clarificând o serie de aspecte legate de istoria ţării noastre. Mai ales a impresionat interviul luat Regelui de Cristina Ţopescu, dar şi documentarul regizorului Sorin Ilieşiu. Pentru că despre aceasta este vorba, în fond: de istoria reală, adevărată, a României. Iar dacă neocomuniştii din Parlamentul de azi al ţării – din păcate, destui încă – îşi motivează opoziţia lor la invitarea Regelui în faţa Parlamentului cu prilejul împlinirii pe 25 octombrie a vârstei de 90 de ani, cu faptul că a fost decorat de Stalin, ei mint, prin omisiune, făcându-se că uită sau chiar nu ştiu – ceea ce n-ar fi de mirare, la cât de ignoranţi sunt unii – că Mihai I a fost decorat şi de celelalte state beligerante, SUA şi Anglia, cu cele mai mari ordine ale ţărilor respective, pentru că l-au considerat erou al celui de-al doilea război mondial.
Şi, iată, chiar Vladimir Putin, la aniversarea victoriei URSS împotriva Germaniei, l-a invitat la parada militară, în tribuna de onoare a Rusiei. Dar fără „însoţitorul” oficial. Iar ca să ne dăm seama de importanţa actului de la 23 august 1944 este destul să spunem că el a scurtat cu cel puţin şase luni războiul. Dar acest lucru n-a diminuat revolta Anei Pauker, imediat ce a pus piciorul pe pământul României, care, furioasă, a imputat liderilor comunişti faptul că i-au lipsit pe sovietici de prilejul de a ne „elibera” ţara. Acesta, cu toate că, ulterior, sovieticii şi-au luat revanşa ocupând-o şi jefuind-o din toate punctele de vedere.
O deviză scumpă copiilor
„Regele şi Patria” a fost o deviză scumpă şi nouă, copiilor, în 1944. Aşa scandam, pe străzile Sighişoarei, pe când eram elev la Liceul „Principele Nicolae” din oraş, purtând la piept efigia Regelui Mihai I, decupată din mărcile poştale. Aflasem de greva regală faţă de preşedintele Consiliului de Miniştri, Petru Groza, instalat în fruntea guvernului cu pistolul de trimişii Moscovei şi, noi, cu o educaţie istorică pro-monarhică, am ţinut să ne spunem cuvântul prin demonstraţii vehemente, prin renunţarea la ore, cu toate ameninţările direcţiunii, dar care, în final, închisese ochii la acţiunea noastră.
Reacţia lui Petru Groza
Iar mai târziu, când Petru Groza a venit la Sighişoara, însoţit de Alexandru Zăroni, ţăran-ţăran, ministru al Agriculturii, să împartă diplome de proprietate beneficiarilor reformei agrare, directorul nostru, prof. Tuiliu Racotă, i-a adresat o rugăminte şi a solicitat fonduri în vederea construirii unei săli de sport. Groza i-a replicat nervos: „Nici un ban. Elevii voştri au manifestat împotriva mea în timpul aşa-zisei greve regale”. Făcând pe „niznaiul”, directorul i-a explicat: „Elevii mei n-au avut nimic cu dvs. Ei au scandat doar «Regele şi Patria». La care Groza s-a înfuriat şi i-a reproşat: „Mă crezi prost?! «Regele şi Patria», cum scandau pe străzile Sighişoarei elevii voştri, însemna, ştii bine şi d-ta «Jos Groza!». Directorul a amuţit şi a încuviinţat, prin tăcerea sa, spusele premierului. Închei afirmând că orice român, monarhist sau nu, ar trebui să ia aminte la ceea ce spunea Nicolae Iorga la o conferinţă ţinută în Sala Dalles din Bucureşti, în 1934: „A aduce în discuţie monarhia (n.r. – suprimarea monarhiei), aceasta o poate face numai cineva cu desăvârşire ignorant, cineva lipsit de bun-simţ, de o ambiţie bolnavă (…). Amatori serioşi de republică n-au fost în ţara aceasta niciodată…”. 
Ziua Armatei şi Ziua Regelui
În ceea ce priveşte aniversarea de la 25 octombrie, amintim că Statul Major al Armatei Române, care a eliberat Ardealul şi era gata să treacă graniţa dincolo, pe 24 octombrie, a hotărât să amâne cu o zi evenimentul, pentru ca astfel să-i facă o surpriză şi un „dar” simbolic Regelui Mihai I, de ziua lui. De aici coincidenţa celor două evenimente: „Ziua Armatei” şi „Ziua Regelui”, sărbătorite la 25 octombrie de toţi oamenii de bună-credinţă, de patrioţii adevăraţi, care respectă istoria ţării.
