3.7 C
București
miercuri, 11 decembrie 2024
AcasăSportAtletismGavril Dejeu. ,,Pe firul evenimentelor“, o istorie trăită la cea mai...

Gavril Dejeu. ,,Pe firul evenimentelor“, o istorie trăită la cea mai înaltă intensitate

Fostul ministru de Interne, Gavril Dejeu, publică detalii inedite despre lupta anticomunistă, dar şi despre Guvernarea CDR.

Avocatul Gavril Dejeu, fostul ministru de Interne al României, din Sibiu, a publicat recent, la editura „Imago“ din oraşul de pe Cibin, o carte excepţională, atât prin acurateţea scrisului, cât, mai ales, prin faptele, acţiunile şi întâmplările dense pe care le-a trăit şi le descrie cu lux de amănunte, copleşitor de incitante. Cu o pană de publicist de prim rang, Gavril Dejeu începe prin a descrie anii copilăriei, frumuseţea plaiurilor natale din Poienii Huedinului, dar şi satele din jur cu oamenii lor, cu bucuria şi sărăcia lor, cu munca îndârjită de a stoarce din pământ hrana necesară lor şi animalelor pe care le deţineau. Apoi năvala ungurilor cu suita atrocităţilor desfăşurate de unii împotriva românilor, teroare căreia i-a căzut victimă şi tatăl său, împuns mortal cu baioneta în abdomen. Dar a început şi lupta oamenilor din zonă împotriva comunismului, impus sub scutul baionetelor sovietice. Este vorba despre oameni ce au luptat, pe viaţă şi pe moarte, până la jertfa de sânge, luptă la care s-au înrolat voluntar, pentru că românii erau convinşi că în sprijinul lor „vin americanii“ şi salvează ţara. Ceea ce nu s-a întâmplat, din păcate.

Eroii Munţilor Apuseni

Între eroii luptei anticomuniste s-a distins şi şi-a dat viaţa medicul veterinar Iosif Capotă, de la dispensarul veterinar din Mărgău, om ce a înfiinţat şi organizat „Frontul Naţional Creştin «Iuliu Maniu»“, gruparea pentru libertate „Spadă şi Cruce“ şi care, timp de 10 ani, a răspândit mii de manifeste anticomuniste, bătute la maşina lui de scris, în vreme ce era ascuns de familii din Scrind, Hodiş şi Brăişor, unde a şi fost arestat în cele din urmă. Au fost acţiuni anticomuniste la care a luat parte şi fratele autorului, Alexandru Dejeu, medic în Silvaşul de Câmpie, ce s-a alăturat activ în această luptă pe viaţă şi pe moarte. Din nefericire, însă, au fost prinşi şi, după un proces în care şi-au dovedit verticalitatea şi curajul prin sfidarea completului de judecată, au fost condamnaţi la moarte şi executaţi, atât Iosif Capotă, cât şi Alexandru Dejeu. În volumul său, avocatul Gavril Dejeu, care a fost o vreme şi judecător, dezbate pe larg şi cu un acut simţ al răspunderii şi evenimentele din timpul Convenţiei Democratice, când a fost numit ministru de Interne din partea PNŢCD.

O perioadă scurtă a ocupat şi funcţia de prim-ministru interimar, iar în ambele ipostaze politice a dezvăluit culisele unei organizări haotice şi afacerile necurate din minister, dar nu numai. Împotriva acestora s-a opus, fără rezerve, cu hotărâre, chiar dacă i-a ridicat în cap pe cei interesaţi, organizaţi apoi pentru asaltul general, după stil mafiot, pentru eliminarea lui din fruntea ministerului. Acest lucru a fost făcut paralel cu răspândirea a fel şi fel de minciuni prin care încercau să-l compromită şi îl arătau ca principalul vinovat de ceea ce se întâmpla în ţară. Sunt pagini de o mare intensitate, care dezvăluie şi rolul nefast jucat, în acest contex, a lui Radu Vasile, ce se vroia neapărat premier.

Apoi pagini despre mineriadă, altele inspirate din viaţa parlamentară, pentru că a fost deputat din partea PNŢCD, dar mai ales n-a fost iertat că a pus degetul pe rană şi a arătat cauzele şi „actorii“ vinovaţi de compromiterea şi „căderea“ PNŢCD, rămas apoi, la proximele alegeri, în afara Parlamentului. Totuşi, nu ezită ca în finalul incitantului său volum să publice şi „Platforma-Compro–mis-Pentru reabilitarea uni–tăţii PNŢCD“, în cuprinsul că–re–ia redă 10 condiţii. Printre acestea se numără şi organizarea, în final, a unui Congres de unificare, platformă care demonstrează, dacă mai era nevoie, profundul său ataşament pentru partidul lui Iuliu Maniu şi Coposu, dar şi con–duita de combatanţi zvorâtă dintr-un înalt patriot ce l-a ani–mat toată viaţa. Iar dacă azi, la Vlădeasa, există un memorial edificator al luptătorilor anticomunişti români şi maghiari din zonă, a jertfei lor de sânge, acest lucru i se datorează în mare parte. „Pe firul evenimente–lor“ este, realmente, o carte ex–trem de captivantă, iar autorul sin–tetizează învăţămintele unui trecut eroic şi plin de speranţe pentru o Românie democratică, în adevăratul înţeles al cuvântului şi nu o mimare sub draperia roşie, simbolul bolşevismului.Cartea va fi lansată la Cluj-Napoca, în data de 25 iunie, la Biblioteca Centrală Universitară.

 

Cele mai citite

Banca Mondială: Sărăcia extremă la nivel global revine la nivelurile dinaintea pandemiei

Regiunile cele mai afectate de sărăcie în ultimii ani sunt Orientul Mijlociu și Africa de Nord Banca Mondială a publicat noile estimări privind sărăcia globală,...

Elena Lasconi: Înainte de orice, sunt un om care dorește binele României

Liderul USR, Elena Lasconi, a vorbit despre acordul partidelor proeuropene de a intra împreună la guvernare și a spus că momentul „foarte greu” prin...

Doi morți în urma unui accident rutier de pe Bulevardul Independenței din Ploiești

Doi bărbaţi au decedat, marţi seară, într-un grav accident rutier care a avut loc pe bulevardul Independenţei din municipiul Ploieşti. Din primele verificări a reieşit...
Ultima oră
Pe aceeași temă