Centenarul Constantin Noica imi prilejuieste reluarea unor ganduri mai vechi. Pornind de la documentele gasite in arhiva CNSAS si publicate astazi, gasesc fascinanta capacitatea lui Noica de a se juca cu prigonitorii sai. Spre stupoarea si, eventual, amuzamentul cititorului, ofiterul de urmarire il numeste undeva pe Noica "filozoful pensionar"! In ignoranta sa, acesta nu stia ca un om preocupat de spirit nu poate nicicand iesi la pensie. Iar C. Noica afirmase candva: "Stari de spirit, asta ar trebui dat altora; nu continuturi, nu sfaturi, nu invataturi"… Or, o astfel de atitudine ne indreptateste sa citim paginile gasite in arhivele CNSAS si in cheie spirituala. Caci STAREA cu care se apleaca Constantin Noica asupra intregii situatii in care este pus in primul rand intr-o asemenea cheie trebuie citita. Fara a uita nicidecum celelalte chei de lectura: incepand de la aceea socio-politica, istorica s.a.m.d., pana la intreg contextul general si personal. Reductionismele nu vin decat din propriile noastre limitari, idealizarile, de asemenea. Citind paginile extrase din arhivele CNSAS, ne-am amintit de vorba unui intelept tibetan contemporan, pentru care "singura modalitate de a lupta contra raului este progresul constant in bine"… Deplin constient de nocivitatea sistemului, Noica vrea sa salveze ceea ce mai poate fi salvat: cultura. si priveste in consecinta partea plina a paharului, atata cat a mai ramas. El indeamna occidentalii sa ia in considerare cultura sau macar aspiratia la inalta cultura a unora de aici. Pledeaza pentru acordarea de burse, constient de impactul pe care acestea l-ar avea (si l-au si avut!): "sa nu faca economie de cultura si sa trimita in Romania carti, burse in numar cat mai mare". Apoi, atitudinea sa fata de sistem este precum cea a unui ascet laic – cum bine observa Sorin Lavric – fata de intruchiparea raului. Starea sa inalta de spirit pare a se impotrivi unei stari de spirit decazute la maximum. Isi focalizeaza persuasiunea si relativizeaza spunand ofiterului de informatii sa nu mai acorde atentie unor comentarii externe potrivnice sistemului: "regimul le da prea multa importanta"…
Sistemul pare a fi pentru Noica precum un animal foarte periculos pe care doar inteligenta fina, subtila si creativitatea il mai pot imblanzi cat de cat (caci putini mai credeau pe atunci, in anii ’70, ca monstrul va pieri): "am inteles ca procesul meu in continutul lui nu are seriozitate, insa indaratul lui era rezerva asta, eram un dusman posibil al regimului"…
Sa ne intelegem, nu citim paginile si actiunile lui Noica in cheie exclusivist crestina, cum procedeaza unii. Se poate identifica insa o latura profunda si generos spirituala. Filosoful pare a-si fi asumat o lupta mult mai grea, lupta din interior, iar faptul ca toti discipolii importanti au devenit purtatorii de drapel ai verticalitatii – unii inainte, dar mai ales dupa ’89 – arata ca Noica a invins.
