3.1 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSportAtletismErou naţional pe două continente, furtul celei mai vechi Biblii şi o...

Erou naţional pe două continente, furtul celei mai vechi Biblii şi o sinucidere în masă

1544: Filip Moldoveanul tipăreşte, la Sibiu, „Catehismul românesc”

1703: 46 dintre cei 47 de samurai, deveniţi ronini după moartea stăpânlui lor Asano Naganori, îşi fac seppuku la Edo

2014/02/04//339244-47-ronin4.jpgEste una dintre cele mai vechi legende japoneze. Epopeea celor 47 de ronini este subiectul mai multor romane, piese pentru teatrul de păpuşi bunraku şi teatrul-dans kabuki, dar şi a numeroase ecranizări moderne. 

2014/02/04//339246-ronin.jpgCei 47 de ronini au încercat să răzbune moartea seniorului lor Asano Takumi-no-kami Naganori, în timpul shogunatului lui Toku-ga-wa Tsunayoshi. Povestea spune că, în 1701, Shogunul l-a însărcinat pe daimyo de Ako, Asano Naganori, să îi primească pe trimişii imperiali de la Kyoto, în timp ce Kira Kozuke-no-suke Yoshinaka, maestrul de ceremonii, a fost însărcinat să-l sfătuiască în chestiuni de etichetă. 

2014/02/04//339247-sengakuji-47-ronin-graves.jpgÎn ziua recepţiei, însă, Naganori a încercat să-l ucidă pe Yoshinaka, probabil din cauză că acesta din urmă l-ar fi insultat. Asano Naganori este condamnat să se sinucidă prin seppuku, domeniile îi sunt confiscate, iar samuraii săi au ajuns ronini. 

La doi ani după aceste evenimente, 47 dintre samuraii deveniţi ronini, conduşi de Oishi Kuranosuke Yoshio, decid să-l răzbune pe stăpânul lor, intră în casa lui Kira Kozuke-no-suke Yoshinaka şi îl ucid, după care duc capul fostului maestru de ceremonii la mormântul stăpânului lor. Ulterior, roninii s-au predat autorităţilor, au fost condamnaţi, iar pe 4 februarie şi-au facut seppuku. 

1789: George Washington devine primul preşedinte al Statelor Unite ale Americii, după desemnarea sa în această funcţie de către Colegiul Electoral

2014/02/04//339248-pic-wilnt-tischendorf4-www.bibelwissenschaft.de.jpg1859 – Este descoperit, în Egipt, de către savantul german Constantin von Tischendorf, Codex Sinaiticus – cea mai veche copie a Bibliei creştine. Importanţa ei este fundamentală pentru stabilirea textului original al Noului Testament, dar şi pentru cel al Septuagintei.

Povestea oarecum romanţioasă a găsirii Codex Sinaiticus este situată la mijlocul secolul XIX. Tischendorf ajunge pe 31 ianuarie la mănăstirea Sfânta Katarina, din Peninsula Sinai, unde aflase că s-ar putea găsi manuscrisul, dar căutarile sale sunt fără succes şi pe 4 februarie decide să se întoarcă fără a fi descoperit obiectul căutarilor sale.

2014/02/04//339249-220px-codex-sinaiticus-small-wiki.jpgDin memoriile lui Tischendorf aflăm însă că, după o plimbare prin împrejurimile mânăstirii, alături de Arhimandritul Porfirii Uspienski, şeful misiunii ruse la Ierusalim, acesta îi mărturiseşte că a citit o copie a Septuagintei (traducerea Vechiului Testament din ebraică în greacă, făcută de 70 de carturari) şi, scotocind într-un colţ al chiliei, îi înmânează un volum acoperit de o învelitoare roşie. Spre marea sa surpriză, în afară de fragmente din Septuaginta pe care le văzuse şi cu cinsprezece ani înainte, Tischendorf descoperă şi alte fragmente din Vechiul Testament, textul complet al Noului Testament, precum şi Epistola lui Barnaba şi o bucată din Păstorul lui Hermas.

2014/02/04//339250-codex-sinaiticus-open-full-codexsinaiticus.org.jpgDupă ce negociază cu Uspienski, baronul intră în posesia preţiosului manuscris şi îşi petrece următorul deceniu încercând să ascundă provenienţa şi adevăraţii proprietari ai descoperirii sale (călugării de pe Muntele Sinai). ÎI înmânează ulterior manuscrisul Ţarului Alexandru II care, recunoscându-i importanta, îl dă spre publicare, acordând o deosebită atenţie reproducerii, pe cât posibil, a caligrafiei cu care fusese copiat textul în secolul IV. În 1869, Ţarul trimite o sumă compensatorie de 7000 de ruble mânăstirii de pe Muntele Sinai, iar mânăstirii de pe Muntele Tabor încă 2000 de ruble.

2014/02/04//339251-1100px-st-catherinespanorama-wiki.jpgRolul jucat de baronul von Tischendorf în extragerea manuscrisului de la călugari şi transferarea sa la Sankt Petersburg este obiectul unor dezbateri între cercetătorii Noului Testament, una dintre variante fiind (conform lui Erhard Lauch) că acesta a promis calugarilor, în baza unei chitanţe de negăsit astăzi, să returneze imediat manuscrisul Sfantei Fraternităţi a Sinaiului, la cererea celei din urmă. În orice caz, varianta majoritar acceptată este că Tischendorf a furat manuscrisul, păcălindu-i pe monahi.

Mai multe bucăţi din manuscris au fost găsite însă mult mai târziu, în secolele 20 şi chiar 21. Fragmente din acest preţios manuscris se găsesc în patru biblioteci din întreaga lume, însă partea cea mai consistentă se află la Biblioteca Britanică. Momentul şi locul în care a fost scris Codex Sinaiticus sunt încă disputate de specialişti.

1861: Este decisă înfiinţarea Confederaţiei Statelor de Sud, de către delegaţiile reunite ale statelor Carolina de Sud, Mississippi, Florida, Alabama, Georgia şi Louisiana (căreia în aprilie şi mai i se mai alătură Virginia, Carolina de Nord, Arkansas, Tennessee), moment ce marchează începutul războiului de secesiune (1861-1865)

1909: Are loc, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, premiera piesei „Apus de soare” de Barbu Ştefănescu Delavrancea

1933: Este promulgată legea pentru autorizarea stării de asediu în România

La 4 februarie 1933 este promulgată legea pentru autorizarea stării de asediu în baza căreia guvernul României este autorizat a decreta în orice moment ar crede de cuviinţă, pe termen de cel mult şase luni, starea de asediu globală sau parţială.

1934: Echipajul român de bob, de două persoane (Al. Frim şi V. Dumitrescu), cucereşte titlul de campion mondial, la Engelberg, Elveţia

1945: Încep lucrările Conferinţei de la Yalta (Crimeea), moment esenţial în istoria următorilor patruzeci de ani, în cadrul căreia liderii marilor puteri au discutat probleme legate de configurarea lumii postbelice

1947: Ministrul de Externe al Marii Britanii a semnat Tratatul de pace cu România

1948: Sri Lanka îşi proclamă independenţa faţă de Marea Britanie; este sarbatorită de atunci ca ziua naţională

1948: Este semnat Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală româno-sovietic

1967: Încep lucrările de construire ale primei autostrăzi din România, pe ruta Bucureşti-Piteşti

Construcţia primului tronson din Autostrada A1 Bucureşti-Piteşti a durat 6 ani, noi segmente fiind date în folosinţă în 2007, 2010 şi 2011.

1976: Puternic cutremur de pământ în Guatemala – 7,5 grade pe scara Richter soldat cu 22 778 de victime.

NAŞTERI CELEBRE

1746: Tadeusz Kościuszko, erou al luptei pentru independenţă naţională în Statele Unite, Polonia, Lituania şi Belarus

2014/02/04//339230-tadeus-1.jpgAs pure a son of liberty, as I have ever known…” (Thomas Jefferson)

Andrzej Tadeusz Bonawentura Kościuszko s-a nascut în Uniunea statală polono-lituaniană (supranumită şi Republica celor două naţiuni, într-o localitate aflată astăzi în Belarus. După absolvirea cursurilor Academiei de Cadeţi din Varsovia, îşi continuă studiile de inginerie la Paris.

La 30 de ani, deja inginer cu experienţă şi cu studii aprofundate de artilerie, Kosciuszko părăseşte Europa pentru a-şi oferi serviciile coloniştilor americani ce luptau pentru independenţă. Este numit, pe 18 octombrie 1776, colonel şi şef al corpului ingineresc al armatei şi îşi începe activitatea de planificare şi coordonare a fortificării punctelor strategice de apărare americane.

Coordonează astfel lucrarile la Fortul Mercer din Philadelphia, fortificaţiile de-a lungul Hudsonului şi este cel care concepe planurile de apărare ale oraşului Saratoga. De altfel, Bătălia de la Saratoga este considerată unul dintre momentele cruciale ale Războiului de Independenţă.

2014/02/04//339231-tadeusz-kosciuszko.jpgNumit inginer şef la West Point, în 1778, transformă această locaţie în ceea ce avea să rămână în istorie sub numele de Gibraltarul American, trupele britanice nereuşind să îl cucerească. West Point, astăzi una dintre cele mai titrate academii militare din lume, a fost transformată în academie militară de către Washington, tocmai la sugestia lui Kosciuszko.

În semn de recunoaştere a meritelor sale din timpul Războiului de Independenţă, viitorul preşedinte al Statelor Unite ale Americii, Generalul George Washington – căruia îi fusese alături la reîntoarcerea triumfală la New York, în noiembrie 1783 – îl decorează cu Ordinul Cincinnati şi îl avansează în grad de General de Brigadă.

2014/02/04//339232-the-monument-of-tadeusz-kosciuszko-tadeusz-kosciuszko-street-dabrowa-gornicza.jpg*Societatea Cincinnati este cea mai veche organizaţie patriotică naţională din SUA şi a fost înfiinţată la New York, de către un grup de ofiţeri francezi şi americani, cu scopul păstrării şi promovării idealurilor Războiului de Independenţă. Numele micuţei aşezări Losantiville, fondată în 1788, a fost schimbat (1790) în Cincinnati, în onoarea Societatii Cincinnati. George Washington a fost ales primul Preşedinte al Societăţii. Numele său provine de la numele fermierului roman Lucius Quinctius Cincinnatus, care a acceptat poziţia de consul roman şi apoi de Magister Populi, având puteri temporare asemănătoare unui dictator din zilele nostre, cu scopul de a apăra Roma. După încheierea războiului, a renunţat la titlurile primite şi s-a reîntors să-şi lucreze pământul.

2014/02/04//339234-kosciuszko-01.jpgKosciuszko revine în Polonia natală în 1784, unde contribuie la organizarea armatei lituaniano-poloneze, în lupta împotriva Prusiei, Austriei şi Imperiului Tarist, care şi reusesc de altfel să dezmembreze statul polono-lituanian în 1795.

Uniunea statală polono-lituaniană exista în forma unei uniuni personale încă din 1386 dar a fost extinsă în 1569, ca o federaţie de state cu guverne, armata, sistem juridic şi buget separate, Marele Ducat al Lituaniei si Regatul Poloniei, stapânind teritorii care acum sunt părţi din Polonia şi Lituania, întregul teritoriu al Belarusului de azi, părţi din Ucraina şi Letonia, precum şi teritorii din regiunea Smolensk de astăzi (Rusia). Limba oficiala era limba poloneză.

Când în Polonia izbucneşte, în 1794, insurecţia armată rămasa în istorie sub numele de Revolta lui Kosciuszko, acesta revine în ţară şi este numit comandant suprem al fortelor armate naţionale, având puteri absolute. La depunerea jurământului, generalul declama:  «Jur întregii naţiuni poloneze că nu voi utiliza puterea cu care am fost investit pentru a oprima ci o voi exercita doar pentru apărarea tuturor frontierelor (Poloniei n.r.) şi a recâstiga independenţa Naţiunii şi a stabili libertatea universală».

2014/02/04//339235-kosciuszko-02.jpgRepublica celor două naţiuni pierde însă lupta cu puterile inamice, Prusia, Austria şi Rusia realizând cea de-a treia împărţire (şi ultima) a comunităţii polono-lituaniene.

Kosciuszko însuşi, grav ranit în timpul unei batalii din 1794 ce a avut loc în contextul revoltei ce-i poartă numele, este luat prizonier şi încarcerat la Sankt Petersburg, în Rusia ţaristă. Doi ani mai tarziu, noul ţar Pavel I (fiul Caterinei cea Mare) amnistiază mai mulţi prizonieri polonezi, printre care şi pe Kosciuszko, dar cu conditia să nu mai revină niciodată în Polonia.

Generalul părăseşte din nou, de această dată pentru totdeauna, Polonia, şi revine pentru un an în Philadelphia (1797), unde reia relaţia de prietenie cu Thomas Jefferson, începută în anii tumultuoşi ai Războiului de Independenţă, acesta rămânându-i unul dintre prietenii apropiati vreme de încă 20 de ani, până la moartea eroului de pe două continente, Tadeusz Kosciuszko.

2014/02/04//339236-240px-thaddeus-kosciuszko-nmem.jpg«Do not forget in your post to be always virtuous Republican with justice and probity without pomp and ambition in a word be Jefferson and my friend», îi scria Kosciuszko, acum retras în Elvetia (unde a şi murit în 1817), lui Thomas Jefferson, după alegerea acestuia în funcţia de Preşedinte al tinerei republici americane.

Kosciuszko n-a trăit să mai vadă nici ţara unde se născuse şi pentru care aproape murise pe câmpul de luptă de la Maciejowice şi nici ţara de adopţie, la independenţa căreia contribuise şi unde este încă privit ca un erou al luptei pentru independenţă. A murit în 1817, la Solothum, în Elveţia. Aveau să mai treacă încă 102 ani până ce Tratatul de la Versailles avea să restabilească independenţa deplină a Poloniei. Pentru Belarus, locul unde se născuse, trebuiau să mai treacă încă peste 80 de ani de stăpânire bolşevică până să îşi declare independenţa, pe 27 iulie 1990.

Tadeusz Kosciuszko este sărbătorit astăzi ca erou naţional al luptei de independenţă în patru ţări: Statele Unite, Polonia, Belarus şi Lituania.

1809: Vasile Cârlova, poet român

1872: Octav Bancilă, pictor român

1902: Charles A. Lindberg, celebru aviator, a reusit primul zbor transatlantic fără oprire, pe ruta New York – Paris (20-21 mai 1927)

1906: Clyde W. Tombaugh, astronomul ce a descoperit, în 1930, planeta Pluto

1906: Nicolae Georgescu-Roengen, economist şi matematician, membru de onoare al Academiei Române

A emigrat în SUA si a murit in 1994, la Nashville

1975: Natalie Imbruglia, actriţă şi cântăreaţă australiană

1988: Carly Patterson, gimnastă americană

 

DECESE CELEBRE

211: Septimius Severus, împarat roman (193–211), fondator al dinastiei Severilor (n. 146)

1849: Costache Conachi, poet reprezentativ al literaturii române

1928: Hendrik Lorentz, fizician olandez, laureat al Premiului Nobel (n. 1853)

1974: Mihail Andricu, pianist şi compozitor, membru al Academiei Române

Este considerat unul dintre întemeietorii şcolii muzicale simfonice de inspiraţie folclorică din ţara noastră (n. 22 decembrie 1894).

Condamnat de regimul stalinist instaurat în România după Al Doilea Război Mondial, în cadrul unui proces public.

Citeşte şi: Istoria si geografia represiunii (III) „Cei ce primejduiesc sau intentioneaza sa primejduiasca…”

 

1986: Eftimie Vasilescu, operator, regizor şi producător; pionier al filmului românesc documetar şi de ficţiune; format la Serviciul cinematografic al Armatei la începutul anilor ’20 (n. 12 septembrie 1895)

1988: Alexandru Căprariu, poet, eseist şi publicist

2001: Iannis Xenakis, compozitor francez de origine romana, s-a nascut la Brăila în 1922

A utilizat în muzica sa efectele electronice şi teoriile matematice.

 

Cele mai citite

România are gata lotul pentru Campionatul European de handbal feminin din Austria, Ungaria și Elveția

Federaţia Română de Handbal a anunţat lotul feminin pentru Campionatul European - EHF EURO 2024, care va avea loc în perioada 28 noiembrie-15 decembrie...

România la „dietă” economică: top model sau moare de inaniție

Guvernatorul Mugur Isărescu a vorbit recent despre „dieta” economică, completată cu sintagma „să strângem cureaua”. Mesajul este clar: România trebuie să-și ajusteze politicile financiare,...

Ucrainenii nu sunt dispuși la concesii teritoriale în schimbul păcii cu Rusia

Ucrainenii se opun în continuare unor concesii teritoriale către Rusia pentru a obţine pacea, în pofida avansării trupelor ruse, pierderilor de vieţi omeneşti şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă