Răsplata pentru rolul său în Unirea de la 27 martie 1918 a fost închisoarea în Sighetu Marmaţiei şi în Aiud, precum şi deportarea în Siberia.
Una dintre personalităţile care au contribuit decisiv la Unirea Transilvaniei cu România a fost Pantelimon Halippa, preşedintele Sfatului Ţării, Parlamentul Basarabiei, care a decis Unirea cu România şi 27 martie 1918. El era considerat un adevărat erou al Basarabiei, cu un statut asemănător cu cel al lui Iuliu Maniu în Transilvania. Pantelimon Halippa a fost luptător împotriva absolutismului ţarist şi a fost arestat de ultimul ţar al Rusiei, Nicolae al II-lea. Apoi, după proclamarea Republicii, după prima revoluţie din 1917, Pantelimon Halippa, în calitate de reprezentant al ţărănimii basarabene, a devenit membru al Parlamentului din Petrograd, în timpul regimului condus de social-democratul Kerenski. Pantelimon Halippa a încercat să negocieze cu reprezentanţii noului guvern al Rusiei recunoaşterea autonomiei Basarabiei, însă nu a reuşit. În ajunul izbucnirii Revoluţiei bolşevice, Pantelimon Halippa s-a întâlnit cu Lenin şi cu Troţki. Lenin, care încerca să obţină sprijinul reprezentanţilor naţiunilor asuprite din Rusia în încercarea de a răsturna guvernul condus de Kerenski, i-a spus lui Pantelimon Halippa că este de acord cu proclamarea independenţei tuturor naţiunilor înglobate în fostul Imperiu Ţarist.
Pantelimon Halippa era cunoscut atât de social-democraţii lui Kerenski, cât şi de bolşevici, deoarece în anul 1905, pe când era student la Facultatea de Matematică şi Fizică a Universităţii din Tartu, Estonia, a participat la revoluţia antiţaristă şi devenise unul dintre liderii mişcării narodniciste.
Preşedinte al Sfatului Ţării
După discuţiile lui Kerenski şi cu Lenin, Pantelimon Halippa s-a întors în Chişinău, unde a creat Partidul Naţional Moldovenesc, care milita deschis pentru Unirea cu Regatul României. În Basarabia a fost ales Sfatul Ţării, primul Parlament. Pantelimon Halippa a fost, mai întâi, vicepreşedinte, iar apoi a devenit preşedinte al Sfatului Ţării, cel care a decis, la 27 martie 1918, Unirea. Acţiunea lui Pantelimon Halippa a fost una extrem de curajoasă. În Basarabia, bandele de soldaţi ruşi bolşevizaţi îşi făceau de cap, iar Oltenia, Muntenia şi Dobrogea fuseseră ocupate de Puterile Centrale. În acel moment, singurul teritoriu liber al României era Moldova, iar Guvernul şi Casa Regală se aflau în refugiu la Iaşi.
Apreciat în Regatul României
Curajul lui Pantelimon Halippa nu a rămas nerăsplătit. El a fost membru în diverse guverne ale României de după Unire, iar până în anul 1934, a fost membru al Parlamentului României. În plan politic, el a unificat Partidul Naţional Moldovenesc cu o serie de alte formaţiuni mai mici şi a format Partidul Ţărănesc din Basarabia. În anul 1921, Partidul Ţărănesc din Basarabia s-a unificat cu Partidul Ţărănesc din Vechiul Regat, condus de Ion Mihalache. Această formaţiune s-a unit, la rândul său, cu Partidul Naţional Român din Transilvania, condus de Iuliu Maniu, şi a rezultat, astfel, PNŢ. Pantelimon Halippa a rămas în echipa PNŢ până la arestarea sa.
Arestat de comunişti
Această arestare a survenit în anul 1950. Comuniştii l-au dus pe Pantelimon Halippa, fără nici un fel de judecată, în închisoarea din Sighetu Marmaţiei. De acolo, după doi ani, el a fost predat NKVD şi trimis la Chişinău, unde a fost judecat pentru rolul său în Unirea Basarabiei cu România. Pantelimon Halippa a primit o pedeapsă de 25 de ani de muncă silnică şi, apoi, a fost deportat în Siberia, după cum scriu unii dintre biografii săi. El a fost apoi readus în ţară şi închis în Zarca Aiudului, unde a stat până în anul 1957. După ce a fost eliberat, Pantelimon Halippa a primit domiciliu într-un demisol igrasios, în timp ce în casa sa fuseseră instalaţi nomenclaturişti. Însă, la câţiva ani, comuniştii au încercat să recupereze cumva figura lui Pantelimon Halippa, pentru că el fusese unul dintre puţinii români care l-au cunoscut personal pe Lenin. Pantelimon Halippa a acceptat să relateze despre întâlnirea cu Lenin doar cu condiţia să poată locui în casa care îi fusese confiscată. Dorinţa i-a fost îndeplinită, însă lucrurile relatate de el în legătură cu discuţiile purtate cu Lenin nu i-au încântat prea mult pe liderii comunişti români. Pantelimon Halippa a murit în Bucureşti, în anul 1979. O mică reabilitare a memoriei sale s-a produs în anul 1990, când a fost reprimit, post-mortem, în Academia Română, din care fusese exclus în anul 1948.
