Nu este o figura de stil: asa cum se-ntampla cu nenumarate stele, regi ori zei creati de media si de showbiz, fanii si presa ii inalta pe nevisate culmi si tot acestia ii omoara!
Nu vorbim aici despre ceea ce realizeaza actorul sau cantaretul prin munca si talentul sau. Iar in cazul lui Michael Jackson acestea au existat din plin: omul avea geniul muzicii si al dansului asa cum putini l-au avut in ultimul veac. Este vorba despre ceea ce se construieste pe langa acestea. Imensul succes devine piatra de poticnire si capcana daca nu stii sa-l gestionezi sanatos. Noi l-am omorat pe Michael din clipa in care i-am tolerat viciile si derapajele care – pe langa slabiciunile si pacatele omenesti – nu erau decat un debuseu la uriasa isterie declansata la orice aparitie a sa.
Michael Jackson ne-a drogat cu muzica sa, iar noi l-am abandonat drogurilor succesului. Atunci cand succesul nemasurat pica pe umeri nepregatiti, apar derapajele. Nici familia, nici prietenii nu au reusit (ori nu au vrut), pare-se, sa-l ajute, sa-l traga cu picioarele pe pamant. Dar pe mine ma intereseaza intai de toate rolul avut de media…
In loc sa-i dea peste bot si sa-l puna la coltul oprobriului public in cazul scandalului de pedofilie, presa mai degraba l-a sprijinit sustinandu-i explicatiile. In loc sa-i arate zilnic ce caricatura, ce epava a ajuns in urma nenumaratelor operatii estetice, presa l-a cocolosit. In loc sa-l aseze intre oameni, acolo unde-i era locul, l-a ridicat in slavi de parca ar fi fost vreo zeitate, uitandu-i pacatele si laudandu-i toate excentricitatile. Dar numai despre sfinti se spune ca nu pot fi judecati cu masura omeneasca…
De ce consimte mass media la crearea de falsi zei? – iata o intrebare care ar merita indelungi meditatii. Este vorba despre perversitatea lumii in care traim, de lipsa valorilor, de lipsa modelelor, de nevoia de drog, de bani – de toate la un loc? Iar noi, "beneficiarii", intram in jocul acesta parsiv si adulam isteric niste biete fapturi care, stupefiate de turnura pe care o ia viata proprie, nu stiu sa ramana ceea ce sunt inainte de orice: oameni. Devierea acestora de la normalitate se manifesta din pacate nu numai prin excentricitati, ci si prin grave tulburari de personalitate. Sa nu-mi spuna cineva ca Michael Jackson mai era intreg la mine si la suflet daca ne gandim la felul in care se exprima si se manifesta in ultimii ani. Ideea ca ar fi fost un Peter Pan intarziat nu este decat tot o gogorita pe care i-o varase careva in cap. si, in fond, omul poate sa-si inchipuie orice despre sine – important este ca societatea sa-l traga de maneca si sa-i arate care-i este rolul firesc.
Raman nemuritoare, indubitabil, muzica sa, dansul sau, spectacolele sale daruite acestei lumi infometate de zei. Deocamdata, noi l-am omorat si pe Michael Jackson si vom continua s-o facem cu orice astfel de zeitate deopotriva inchipuita si dorita…
