Cei mai mulţi dintre germanii deportaţi în Uniunea Sovietică au avut o singură vină: aceea de a vorbi aceeaşi limbă cu Adolf Hitler.
Imediat după 1 ianuarie 1945, când încă nu s-a aşezat lumea în urma războiului catastrofal, s-a răspândit prin satul meu, (Laslea, jud. Sibiu) zvonuri ciudate şi îngrijorătoare. Cică a venit la primărie un comisar sovietic care, împreună cu primarul şi cu şeful postului de jandarmi şi reprezentantul comuniştilor abia instalaţi, răscoleau arhiva stării civile şi alcătuiau nişte liste suspecte. Dar, după o zi, zvonul n-a mai fost zvon, ci realitatea crudă: mergând din casă în casă, oamenii primăriei explicau celor în cauză să se pregătească pentru că vor pleca în URSS la lucru, pe timp de patru ani. Ideea i-a aparţinut chiar criminalului Iosif Stalin, tiranul din Uniunea Sovietică. Vestea a umplut satul de jale. Era vorba despre 310 oameni, bărbaţi, între 17-45 de ani, şi femei, între 18-30 de ani, pe care familiile, dar şi toţi ceilalţi, inclusiv românii şi rromii, îi plângeau cu durere.
Alaiul durerii
În ziua sorocită, întregul sat i-a condus până la gara Daneş, situată la o distanţă de patru kilometri, unde au fost îmbarcaţi în vagoane păzite de ostaşi sovietici înarmaţi. Mergeam spre 14 ani şi noi, copiii, eram prezenţi la tot ceea ce se întâmpla, chiar dacă nu înţelegeam despre ce este vorba… Era vorba, aveam să aflu după câţiva ani, despre o Notă (nr. 031/1945) a Comisiei Aliate de Control din România, dominată de sovietici, despre care, culmea, nici preşedintele Consiliului de Miniştri de atunci, generalul Nicolae Rădescu, nu fusese informat, ceea ce l-a determinat să trimită celor în drept un protest vehemnt, pe motiv că el n-a fost nici măcar consultat despre un asemenea demers grav. De asemenea, nici guvernul SUA n-a fost consultat şi a cerut Moscovei explicaţii. Numai Winston Churchill, primul ministru al Marii Britanii a declarat cu cinism: „Nu înţeleg de ce ar greşi ruşii ca 100.000-150.000 din aceşti oameni (etnicii germani – n.n.) să lucreze în subteranele lor”. De ase¬menea, atitudinea lui Churchill sublinia un adevăr de care se făcea complet vinovat dacă ne amintim cum a împărţit, pe un şerveţel de masă, sferele de influenţă la Yalta: „Trebuie să ţinem seama că am promis să lăsăm destinul României, în mare măsură, pe mâna ruşilor”. Şi l-au lăsat complet, nu numai „în mare măsură”.
Vorbind despre această dramă, deportarea, prof.univ. dr. Paul Philippi din Sibiu, preciza că, aproximativ 15-20% dintre cei deportaţi au murit acolo din cauza foametei şi a muncilor istovitoare la care au fost supuşi etnicii germani, iar dintre cei întorşi acasă cei mai mulţi au venit bolnavi. Membrii – prin alianţă- ai familiei mele, care s-au întors acasă mi-au povestit că aceste lagăre de muncă erau un adevărat iad pe pământ.
Un documentar alcătuit de Hanelore Baier, ziaristă din Sibiu, referitor la deportarea saşilor, relevă şi alte aspecte groaznice care au avut loc în acele împrejurări, inclusiv sinuciderea unor familii întregi – părinţi şi copii -, sau oameni găsiţi spânzuraţi în pădurile din jurul oraşului, de teama că deportarea va fi, de fapt, un loc de exterminare.
Cumplita călătorie, groaznica întoarcere
La reîntoarcere, cei care au scăpat cu viaţă ne-au povestit şi despre cumplita călătorie de căteva săptămâni, în vagoane de marfă unde au fost înghesuiţi 70-80 de oameni, de ambele sexe, şi unde au fost zăvorâţi fără apă şi hrană, având doar ceea ce au reuşit să ia cu ei de acasă.
Iar odată reveniţi acasă, saşii şi şvabii s-au trezit, deodată, săraci lipiţi pământului: nici tu case – luate de romi, dar şi de unii români -; nici tu animale, nici tu pământ… Nimic, nimic, nimic! Şi atunci au trecut să muncească „pământul lor” , dat altora, în parte, sau cu ziua, cum au putut, pentru a supravieţui. Apoi, odată declanşată industrializarea, saşii şi şvabii au fos primii pe şantiere şi, cu hărnicia şi seriozitatea lor, încet-încet, s-au ridicat şi rănile războiului s-au vindecat. Nu pe deplin, nu în totalitate. Şi pentru că ruşii i-au trimis pe unii dintre deportaţi în Germania, s-a creat prima punte de legătură cu ţara lor de baştină, astfel încât a început alt fenomen, tragic prin demersul lui imediat, dar cu alte perspective pentru oameni: emigrarea în Germania şi Austria. Rezultatul îl ştim şi îl resimţim.
