Caietele de Antropologie Istorică, editate de profesorul Toader Nicoară, se numără printre cele mai valoroase publicaţii de profil de pe continent.
Caietele de Antropologie Istorică, editate la Cluj, de care vom vorbi în textul de faţă, sunt cărţi în toată legea, având format mare şi un volum impresionant de texte: de regulă însumând peste 300 de pagini, editorul principal fiind profesorul universitar dr. Toader Nicoară de la Facultatea de Istorie – Filosofie a UBB Cluj.
Apariţia semestrială a ”caietelor” este aşteptată cu interes de un larg cerc de cercetători, studenţi, intelectuali de profil, toţi atraşi de diversitatea tematică a acestora: ”Istorie şi violenţă”, ”Lumea rurală şi modernitatea”, ”Haiducie, brigandaj şi disciplinare socială”, ”Despre civilizarea moravurilor”, ”Istorie şi peisaj – grădini şi parcuri istorice” etc. Alte texte, precum ”Parcuri şi grădini nobiliare în Transilvania secolelor 18-19”, ”Parcuri dendrologice şi grădini botanice în Transilvania”, ”Parcurile şi terasele Palatului Peleş în timpul Regelui Carol I al României”, ”Alexandru Borza despre grădinile ţărăneşti în prima jumătate a secolului XX”. Sunt, de asemenea, prezentate o serie de parcuri notorii la vremea lor precum: parcul municipiului Bistriţa sau ”Zăvoiul”, cum era deumită grădina publică din Râmnicu Vâlcea ş.a.m.d.
Deschidere internaţională
Interesantă este şi deschiderea largă spre lume pe care Toader Nicoară – editorul principal – a dat-o acestor caiete, astfel că la editarea lor participă somităţi istorice din Franţa, Italia, Budapeasta etc., precum Pierre Bois, de la Universitatea din Nantes, Givana Motta, de la Universitatea ”Sapienza” din Roma sau Marina Sazz de la Universitatea din Torino etc. Aceasta pe lângă prestigioşii istorici români, precum Sorin Mitu, Laurenţiu Vlad, Alexandru-Florin Platon şi alţii.
În colegiul redacţional al numărului ”la zi” îi găsim pe Sorin Mitu, Simona Nicoară, Rusz Fogorosi Eniko, Marius Rotar. ”Caiete” minunate, care ne ajută să înţelegem mai bine substratul istoriei mari şi ceea ce se află între piscurile ei ca frumuseţe şi utilitate publică, împletirea vieţii românilor cu natura fiind tonifiantă şi dătătoare de voinţă şi putere vădită în cele mai tragice momente ale istoriei sale. De unde şi părerea din vechime că ”românul e frate cu codrul”.
