Societatea secretă era organizată după modelul lojilor masonice, fără însă să fie obedientă acestora.
Datorăm cercetătorului Liviu Petre Niţu, dar şi coordonatorului unui volum mai puţin cunoscut azi, apărut în 2005, la editura „Nemira”, Adrian Nicolae Petcu, descoperirea în arhivele Securităţii a unui document cu o mare încărcătură istorică, despre o acţiune, cred, până la publicarea cărţii amintite, rămasă necunoscută: organizarea, ca o reacţie la Diktatul de la Viena, prin care Transilvania de Nord a fost luată României şi oferită Ungariei horthyste, a unei asociaţii secrete denumită „Ardealul”.
Autorul publică integral statutul, dar, prin notele de la subsol, dă numeroase informaţii despre conducerea ei şi despre unii membri de frunte ai acestei societăţi secrete. Nu fără a sublinia un fapt frapant: că acesta a fost un tip de acţiune relativ nou pe lângă cele existente la jumătatea secolului al XIX-lea – de regulă obediente lojilor masonice occidentale.
Care era scopul principal al societăţii secrete?
Or, fără a avea vreo legătură cu acestea, la începutul lunii septembrie 1940, a luat fiinţă Ascociaţia secretă „Ardealul”, care îşi propunea ca obiectiv principal „readucerea la patria mumă (…) a tuturor teritoriilor pierdute de statul român” în anul 1940. Din asociaţie putea face parte „orice român creştin din ţară şi de peste hotare”.
Societate girată de episcopi
Interesant este că din comitetul de conducere făceau parte atât înalţii prelaţi ai bisericilor româneşti din Ardeal – ortodoxă şi greco-catolică -, precum şi o serie de politicieni proveniţi din PNŢ şi PNL. Între înalţii prelaţi se aflau Nicolae Bălan, capul bisericii ortodoxe din Ardeal, şi Alexandru Nicolescu, arhiepiscop greco-catolic de Alba Iulia şi Făgăraş şi mitropolit al Blajului. Funcţia de preşedinte al asociaţiei era deţinută de mitropolitul ortodox al Ardealului Nicolae Bălan, iar cele de vicepreşedinţi, de Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu. Secretari erau Constantin (Bebe) Brătianu şi Ion Lugoşianu, doctor al Înaltei Şcoli de Studii Politice de la Paris, fost ministru între 1928-1932. Din comitet au mai făcut parte: Ioan Mihalache, Giţă Pop, Gheorghe Brătianu, Vasile Sassu, dr. Constantin Angelescu etc.
Interesante sunt şi aspectele pe care le redă autorul despre una dintre conferinţele convocate de primul ministru de atunci, Ion Gigurtu, pe 2 septembrie 1940. La ea au luat parte Iuliu Maniu, Dinu Brătianu, Valer Pop, Alexandru Lapedatu, Emil Haţieganu şi alţii, dar şi înalţii prelaţi Nicolae Bălan, Alexandru Nicolescu ori Iuliu Hossu, care, în cuvântul lor, s-au ridicat ferm împotriva acestui rapt din teritoriul României Mari. Ei au declarat cu această ocazie că vor duce o luptă hotărâtă pentru recuperarea teritoriului furat astfel.
Mitropolitul Bălan a afirmat chiar că „mai bine să cădem decât să cedăm”. De altfel, autorul mai redă şi un crâmpei din însemnările istoricului Silviu Dragomir, participant la un Consiliu de Coroană, în care Nicolae Bălan afirmase: „În numele meu, al clerului şi poporului pe care-l păstoresc, declar că protestez cu demnitate şi hotărâre împotriva nedreptăţii ce ni se face şi vom lupta prin toate mijloacele pentru înlăturarea ei”. Şi tot el declarase: „Nu trăim din obedienţă. Ne trebuie o nouă înălţare a conştiinţei naţionale. Nu-mi pierd încrederea în viitorul neamului nostru”… Aşa au vorbit şi Dinu Brătianu, Ioan Mihalache, Mihai Popovici, generalul Arthur Vătăşanu, Victor Antonescu.
Prevederi dure
În ceea ce priveşte asociaţia secretă, este redat în întregime statutul, alcătuit din 15 articole, unele dintre ele de-a dreptul şocante pentru zilele noastre. Iată, de exemplu, ce spune art. 4: „Asociaţia se compune dintr-o serie nelimitată de grupe, compuse din trei membri selecţionaţi în mod riguros…”, iar art. 5 continuă: „Fiecare membru formează şi iniţiază un nou grup de trei membri, fiecare dintre aceştia repetând operaţia ş.a.m.d.”. Iar art 6. precizează: „Nici un membru nu are voie să cunoască pe altul din asociaţie decât pe cei din grupul său, pe cel care a iniţiat grupul şi a format grupul iniţiat de el însuşi”. Sau art. 12: „Şeful, conducătorii şi iniţiatorii mişcării «Ardealul», neurmărind interese personale sau de grup, nu vor apărea niciodată ca atare opiniei publice şi nu vor putea fi cunoscuţi de nimeni. Dacă nu vor cădea în luptă şi vor mai fi în viaţă, în clipa marii victorii, ei vor trece o dată cu dizolvarea Asociaţiei «Ardealul» în rândurile marii comunităţi naţionale ca simpli anonimi, fără a putea dezvălui cuiva rolul pe care l-au jucat şi acţiunile pe care le-au întreprins”…
