3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSportAtletismCalvarul Romaniei crestine

Calvarul Romaniei crestine

L-am regasit pe scriitorul si marele luptator crestin Sergiu Grossu, dupa cativa ani de la ultima intrevedere, retras intr-un apartament din zona Parcului Tineretului, Bucuresti, revenit definitiv in tara (dupa 27 de ani de la exilul sau in Franta). De cand s-a reintors, isi gospodareste cu maxim folos clipele de liniste ale celor 86 de ani ai sai, pentru editarea in romaneste a numeroaselor carti si manuscrise aduse in Romania, cu concursul solidar al unor rude devotate. Recent, Editura Vremea i-a reeditat volumul sau de capatai, „Calvarul Romaniei crestine”, adevarata Evanghelie a martirajului Bisericilor romanesti, in timpul regimului comunist, rechizitoriu riguros documentat impotriva „caracterului nefast” al relatiilor Stat-Biserica, in anii dictaturii comuniste. Volumul nu face concesii Bisericii majoritare, aducand dovezi imbatabile despre „rolul degradant al ierarhiei BOR”, vinovata de „aceasta capitulare rusinoasa”, „gata sa accepte orice compromis sau tradare”: „Instrumentul cel mai servil al acestei politici antireligioase a puterii atee de la Bucuresti se dovedeste a fi – si am mai spus-o foarte explicit – ierarhia Bisericii Ortodoxe”. Scriitorul, crestinul luptator Sergiu Grossu este omul care are viziunea de ansamblu asupra infernului pe care l-au traversat Bisericile Romaniei in anii comunismului. Fiind blindat de dovezi documentare, poti sa-i adresezi toate intrebarile despre sensul nelinistitor in care evolueaza actuala ierarhie a BOR, ramasa aceeasi si dupa 1989, de restaurare si recosmetizare a colaborationismului din anii tristei dictaturi comuniste.
Intrebarile dure care pot fi puse pe aceasta tema isi afla, insa, raspunsul in cartea-dinamita „Calvarul Romaniei crestine”, alaturi de cutremuratoarele dovezi de eroism, demnitate si rezistenta morala in fata opresorului ateu. Lasam cititorilor cartii surpriza de a afla singuri toate acestea. Am preferat, in interviul care urmeaza, sa descoperim ceva cat de putin din omul Sergiu Grossu, din taria si fragilitatea sa.
– Domnule Sergiu Grossu, care e istoria cartii dvs. „Calvarul Romaniei crestine”? Cum ati ajuns la acest „testament” al suferintei crestine romanesti?
– In 1969, am plecat din tara, in Franta, dupa o condamnare de 12 ani, din care am facut doar cativa. Dupa ce-am iesit din puscarie, n-am mai putut face nimic in tara. In plus, au vrut sa ma racoleze ca informator al Securitatii si sa ma infiltreze in „Oastea Domnului”, dupa ce am fost condamnat tocmai pentru activitatea religioasa in aceasta miscare ortodoxa de trezire crestina, initiata de preotul Iosif Trifa, in 1923, si inabusita de ierarhia ortodoxa a vremii, iar apoi de regimul comunist. In Franta, am inceput sa editez, impreuna cu sotia mea, Nicole Valery Grossu, revista lunara „Catacombes”, in care publicam informatii si documente despre persecutiile crestine din tarile comuniste.
– De unde va procurati documentele? Cum ajungeau la dvs.?
– „Catacombes” a facut valva mare si s-a impus ca prima revista din Occident consacrata persecutiei religioase din tarile comuniste. Avea ca subtitlu „Mesager supraconfesional al Bisericii Tacerii”. Mai existau buletine de 4 file ale Misiunilor crestine pentru „Bisericile Tacerii” (asa erau numite cultele persecutate de regimurile comuniste), care puneau accent mai mult pe ajutorarea financiara a celor persecutati.
– Banuiesc ca ati scos aceasta publicatie cu mari riscuri pentru familia dvs.
– Am fost amenintat de nenumarate ori, de tot felul de indivizi, care-si luau intotdeauna nume romanesti.

Infeudarea clerului

-Aceste documente primite cu multe riscuri, de-a lungul anilor, si publicate in „Catacombes”, le-ati valorificat in „Calvarul Romaniei crestine”?
-Primeam documente, in special, din URSS. Publicatia noastra se facuse cunoscuta, avand si o activitate radiofonica consecventa. Aveam o emisiune realizata prin Radio Transeuropa Lisabona. Primeam reviste samizdat, publicatii clandestine in care se spunea ce se intampla in toate cultele crestine din tarile comuniste. Foarte activi – imi amintesc acum – erau baptistii persecutati din URSS.
-Dar marturiile teribile asupra persecutiilor anticrestine din Romania comunista cum le primeati?
– Fie veneau la Europa Libera, fie prin turistii care ajungeau in Occident, majoritatea neoprotestanti.
– Sintetizand volumul dvs., care ar fi imaginea de ansamblu pe care o trasmit documentele prezentate, asupra colaborarii Bisericii cu statul, in perioada comunista?
– Am aratat in cartea mea ce s-a intamplat, aparand adevarul. Infeudarea Bisericii idealurilor fundamentale ale „epocii Ceausescu” atinge, prin comportarea dezonoranta a ierarhilor sai, saracia morala, daca nu lasitatea si sclavia. Dovada, sedinta solemna a Sfantului Sinod, destinata centenarului autocefaliei Bisericii Ortodoxe Romane. In prezenta presedintelui Departamentului Cultelor, Ion Cumpanasu, mitropolitul Moldovei si Sucevei, Teoctist, a coplesit cu elogii „realegerea fiului cel mai iubit al poporului roman, Nicolae Ceausescu, in inalta functie de presedinte al R.S. Romania, exclamand: „In aceste clipe aniversare, gandurile noastre se indreapta spre Excelenta Voastra, pentru a ne exprima recunostinta sincera pentru libertatea religioasa acordata Bisericii Ortodoxe Romane si altor culte din tara noastra si angajamentul ferm al nostru al tuturor – ierarhi, cler si credinciosi – de a sprijini grandioasele actiuni consacrate dezvoltarii scumpei noastre patrii”. La inchiderea acestei sedinte rusinos memorabile, patriarhul Iustin, in numele membrilor Sfantului Sinod, al reprezentantilor clerului si sefilor altor culte religioase, a dat citire unei lungi telegrame al carei text a fost aprobat in unanimitate. Pentru cititorul cartii, este de ajuns sa se aplece asupra joasei linguseli pe care am aratat-o, pentru a-si da seama, in acelasi timp, de geneza calvarului Romaniei crestine si de cauzele derutantei sale complexitati.
– Trebuie sa recunosc ca dvs. folositi si in scris, si in dialogul nostru cuvinte foarte dure la adresa celor care au colaborat cu regimul comunist.
– Da, dar sa nu uitam ca aceleasi cuvinte grele sunt folosite in Evanghelie, la adresa ispititorilor. Ce-i spunea insusi Mantuitorul Isus apostolului Petru, intr-o anume imprejurare concreta: „Inapoia mea, Satano!” De asemenea, Sfantul Ioan Gura de Aur, persecutat chiar de Biserica sa, are cuvinte foarte aspre la adresa persecutorilor!

Ierarhi promovati pe criterii de docilitate

– In acest moment, Sf. Sinod face eforturi mari sa restaureze imaginea patriarhului Justinian Marina, foarte deteriorata de colaborarea sa cu regimul comunist. Controversatul patriarh a avut, din punctul de vedere al cartii dvs., un rol salvator in Biserica sau destructiv?
– In prima perioada a sa, stalinista, comunismul a fost foarte agresiv in ceea ce priveste persecutiile crestine. In Rusia, s-au inchis si s-au demolat biserici, au fost omorati preoti, a fost prapad mare. Dupa moartea lui Stalin, a venit Hrusciov care a denuntat crimele staliniste. Nu mai aveau nici un interes sa demoleze sau sa inchida biserici si sa omoare preoti. In aceasta a doua faza comunista, regimul a cautat sa-i foloseasca pe ierarhi si preoti, in mod diabolic, subordonandu-i propriei propagande atee.
– Daca ierarhia noastra n-ar fi colaborat, credeti ca s-ar fi inchis bisericile, cum se sustine acum?
– Intre timp, se semnase deja Acordul de la Helsinki, conform caruia Ceausescu insusi era de acord cu libertatea religioasa din Romania a celor 14 culte recunoscute legal. Evident ca n-o respecta si toata activitatea propagandei comuniste era sa insele Occidentul.
– Si atunci, de ce credeti ca au colaborat?
– Toata ierarhia veche a Sfantului Sinod interbelic a fost inlaturata de comunisti, noii ierarhi fiind promovati pe criterii de docilitate fata de regimul care a ocupat Romania, prin frauda electorala din 1946. Mitropolitul Moldovei si patriarhul de atunci au fost ajutati sa moara la timp, la cateva luni unul dupa altul, ca la putin timp sa le poata lua locul Justinian Marina. Cat eram in Franta, am primit din SUA informatii cutremuratoare despre felul cum a murit patriarhul Nicodim Munteanu, teolog de talie europeana, impotriva caruia Justinian Marina pornise o furibunda campanie de presa, pentru a-l compromite cu ajutorul comunistilor. Conform informatiilor pe care le-am primit, l-au dus pe patriarhul Nicodim cu masina „sa ia aer”, l-au asezat pe zapada si l-au lasat de dimineata pana la ora 16, dupa-amiaza. In noaptea aceea a si murit. In tot acest timp, cand noii ierarhi se bucurau de libertate, aveau la dispozitie masini, bani, privilegii, inchisorile comuniste erau pline cu mii de preoti arestati si torturati pentru credinta in Hristos si rezistenta lor morala impotriva ocupantului ateu al Romaniei. In timp ce acestia erau macinati in inchisori, ceilalti urcau in functii.

Am luptat lupta cea buna

– Iar acum sustin ca ei sunt cei ce au opus rezistenta! Dvs. insiva, dle Sergiu Grossu, ati fost inchis pentru activitatea dvs. religioasa in „Oastea Domnului”, interzisa de noua ierarhie colaborationista, si ati suferit pentru credinta. Dupa atatia ani, va mai amintiti ceva din anii de inchisoare?
– Asa ceva nu se uita niciodata. Lucram la stuf, la inchisoarea Periprava. Ne sculau dimineata, la 7, si ne duceau la stuf pe bratul Chilia. Stuful se recolta mai ales iarna, cand baltile Dunarii erau inghetate. Intr-un an, ne-au dus la stuf a doua zi de Craciun. Coseam stuful cu tarpoanele (un fel de seceri). Dar pe la ora 9, se dezgheta Dunarea si eram obligati sa stam in apa rece pana la orele 16-17 dupa-amiaza. Partea grea era sa caram snopii mari de stuf, fiecare de 40-50 kg. Am lucrat la stuf pana in 15 martie. Intr-o dimineata, cand ne duceau la stuf, am stat cu picioarele atarnate pe marginea camionului. Din sensul celalalt venea unul cu o remorca, atunci invata sa conduca. Mi-a strivit rau piciorul. Mi-a iesit osul prin carne, abia m-am recuperat.
– Dupa atatea suferinte indurate in inchisori de mii de crestini, asemenea dvs., de ce credeti ca nu se accepta macar acum adevarul?
– O serie de ierarhi, aceiasi ca in timpul regimului comunist, isi apara propria persoana si biografia.
– Dupa 1990, v-a cautat vreun ierarh roman?
– Primul care mi-a scris din tara a fost IPS Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului. Mai tarziu, i-am scris sa vina la inmormantarea sotiei mele, dar n-a putut veni, fiind si el bolnav si operat.
– Ati trecut si dvs. prin cateva operatii extrem de dificile, mai puteti merge la biserica?
– Ma duc in fiecare duminica la cimitir, la Sf. Vineri, unde este inmormantata sotia mea, langa care mi-am lasat si mie loc. Dar sa nu uitati ca am buletin de identitate valabil pana in… 2051! Asa scrie pe buletin! E o mare bucurie pentru mine ca i-am intalnit pe regizorul Nicolae Margineanu si actrita Maria Ploae si am reusit sa facem filmul „Binecuvantata fii, inchisoare!”, dupa volumul de memorii al sotiei mele, Nicole Valery Grossu. Si regizorul Margineanu, si actrita Maria Ploae sunt foarte credinciosi.
– Stiu ca tot timpul aveti un proiect pe masa. La ce lucrati acum?
– Din aprilie, anul asta, m-am stabilit definitiv in Bucuresti (inainte veneam din Franta de 4-5 ori pe an). Lucrez la cartea „Am luptat lupta cea buna”.
– Pe care, evident, ati castigat-o prin intreg destinul dvs. Ce mesaj ati transmite pentru crestinii acestui moment istoric din Romania?
– Mesajul meu este acelasi cu al lui Efrem Sirul din vechime: Degeaba mergi la biserica, daca tu nu esti Biserica inauntrul tau, in sufletul tau!

Fisa biobibliografica

Scriitorul si ziaristul crestin Sergiu Grossu s-a nascut la 14 noiembrie 1920, in localitatea Cubolta, judetul Balti, din Basarabia l Licentiat in Filosofie si Filologie, in Romania l Pentru activitatea sa anticomunista din timpul razboiului, cat si pentru lupta sa misionara in cadrul miscarii ortodoxe „Oastea Domnului”, a fost persecutat, arestat si condamnat la 12 ani de temnita grea l Eliberat dupa trei ani, printr-un decret de amnistie, isi gaseste cu greu de lucru in diverse intreprinderi si pe santiere de constructii l Reuseste sa se refugieze in Franta, la Paris, in 1969, impreuna cu sotia sa Nicole Valery, nepoata a lui Iuliu Maniu, ea insasi fosta detinuta politic l Activitatea sotilor Sergiu si Nicole Valery Grossu, pentru apararea drepturilor crestinilor aflati in tarile din spatele „cortinei de fier”, se desfasoara in patru directii complementare: presa, tiparituri, emisiuni radio, conferinte l Intre 1971-1992, editeaza la Paris revista lunara „Catacombes”, subintitulata „Mesagerul Bisericii Tacerii” l Paralel cu editarea revistei, sotii Grossu pun bazele editurii „Catacombes” l Fondeaza asociatia „Lantul” („La Chaine”) si incep seria emisiunilor, in franceza si romana, prin Radio Transeuropa Lisabona. Colaboreaza, in acelasi timp, la emisiunea „Lumea crestina”, a Europei Libere, si la Televiziunea franceza l Tin conferinte in marile orase ale Frantei, in care dezvaluie atrocitatile regimurilor comuniste din URSS, China, Cuba, Vietnam, Coreea de Nord, Romania l Publica un numar impresionant de volume in limba franceza, zguduitoare documentare despre persecutiile anticrestine din tarile comuniste l Dupa 27 de ani de absenta din tara, Sergiu Grossu se intoarce in 1996, in Bucuresti, pentru a respecta dorinta Nicolei Valery Grossu de a fi inmormantata in pamantul natal, langa parintii si strabunii ei l Redobandeste cetatenia romana si fondeaza asociatia „Nicoleta Valeria Grossu”, pentru a-i ajuta pe fostii detinuti politici l Lanseaza Editura crestina Duh si Adevar l Dintre cartile mai importante, aparute in limba romana: „Pietre de aducere aminte” (poezii religioase), 1971, editata in RFG si introdusa clandestin in Romania l „Calvarul Romaniei crestine”, Editura „Convorbiri literare”, Iasi, 1992 (reeditata acum la Editura Vremea, aparuta initial in limba franceza, la Paris, in 1987) l „In asteptarea unui nou pamant”, Editura Duh si Adevar, Bucuresti, 1998 l „Chipul omului dinauntru”, Editura Duh si Adevar, 1999 l „Apocalipsiada” (epopee crestina in 12 canturi), Editura Eminescu, Bucuresti, 1999 l „Fiul cel pierdut” (trei poeme dramatice), Editura Eminescu, Bucuresti, 2000 l „Copiii Gulagului” (cronica a copilariei in URSS), Editura Univers, Bucuresti, 2000 l „Imi bate inima la Bug” (din problemele Transnistriei), Editura Museum, Chisinau, 2000 l „Evanghelia Exilului”, Editura Duh si Adevar, 2001 l „Aparand adevarul („Ganduri vechi la inceput de nou mileniu”, Editura Duh si Adevar, Bucuresti, 2002 l „Mai tare ca moartea” (poeme de dragoste), Editura Eminescu, Bucuresti, 2002 l „Cercetati si vegheati” – Mic vocabular al „Oastei Domnului”, Editura Traian Dorz, Simeria, 2002 l „Datoria amintirii: calendarul persecutiei religioase in tarile comuniste”, Editura Masina de scris, Bucuresti, 2003 l „In adancul abisului. Domnia urii sub comunism”, Fundatia Academia Civica, seria Biblioteca Sighet, Bucuresti, 2004 l „Carticica treptelor”, Editura „Oastea Domnului”, Sibiu, 2004 l „Biserica persecutata. Cronica a doi romani la Paris”, 2004, Editura Compania, Bucuresti l „In slujba Bisericii Tacerii”, Editura Duh si Adevar, Bucuresti, 2005.

Cele mai citite

Energia vântului aduce magie de Crăciun: Exporturi record de curent electric pentru România

Conform datelor Transelectrica, zilele propice pentru producția eoliană au fost rare în 2024 România s-a bucurat de un surplus energetic semnificativ în dimineața zilei de...

Schengen 2025: România desființează peste 30 de puncte de frontieră, de la 1 ianuarie 2025

România se confruntă cu o migrație ilegală, având în vedere poziția sa geografică, la confluența dintre Orient și Occident Începând cu prima zi a anului...

Energia vântului aduce magie de Crăciun: Exporturi record de curent electric pentru România

Conform datelor Transelectrica, zilele propice pentru producția eoliană au fost rare în 2024 România s-a bucurat de un surplus energetic semnificativ în dimineața zilei de...
Ultima oră
Pe aceeași temă