2.1 C
București
duminică, 5 ianuarie 2025
AcasăSportAtletism14 iunie 1914

14 iunie 1914

Ce frumos e sa ne intoarcem cu aproape un veac in urma! Am ales aceasta data deoarece ea nu este cu nimic intamplatoare. Pe vremea aceea Romania era condusa de marele rege Carol I, iesise bine din cele doua razboaie balcanice si avea o pozitie solida in zona geografica sortita ei. Nu era inca Romania Mare, dar ne tineam pe picioarele noastre. Atunci, in vara acelui an, dupa doi ani de la tragedia Titanicului, intr-un moment cand nici nu banuiam ca va avea loc atentatul fatal de la Sarajevo impotriva printulului mostenitor al tronului habsburgic, Franz Ferdinand, despre care se vorbeste foarte putin ca a fost un adevarat prieten al romanilor, si intr-o vara in care se va declansa La Grande Guerre, atunci, in portul Constanta a ancorat iahtul familiei imperiale rusesti, Standart. La bord se afla chiar toata familia, in frunte cu nefericitul de mai tarziu tar, Nicolae al Doilea. A fost primit de Carol si au avut loc o suita de discutii soldate ulterior, dupa moartea regelui nostru, cu aderarea Romaniei la Antanta. Numai ca acea vizita a mai avut un scop. Printul Carol, viitorul monarh Carol II, de trista amintire pentru poporul roman, urma s-o cunoasca pe marea ducesa Olga, cea mai mare fiica a tarului. Intalnire care, asa cum se intampla pe atunci, nu ar fi condus decat la casatoria celor doi tineri. Olga insa nu l-a placut pe Carol. In felul acesta si-a semnat condamnarea la moarte patru ani mai tarziu. Daca s-ar fi maritat cu Carol al nostru ar fi ramas in viata. si, ce e mai important, regele Mihai ar fi fost nepotul ultimului tar al Rusiei.
Ne aflam in fata unui joc al scenariilor, evident putin ridicol. Nu are rost sa speculam in continuare. Dar asa este istoria. Ne ofera prilejuri de intoarcere in timp si astfel de-a rescrie istoria asa cum unora dintr noi le-ar placea. Principesa Olga a Rusiei a fost omorata la Ekaterinenburg, pe 17 iulie 1918, de un comando bolsevic ordonat de Lenin. A murit impreuna cu intreaga familie asa cum venise in 1914 la Constanta. Carol II a mai trait avand sa moara in 1953 pe pamant lusitan. Asa a vrut destinul. Doi oameni puteau fi impreuna, dar nu au fost. Fie ca intr-adevar nu s-au placut, fie ca mai presus de aceasta a decis o imponderabila a sortii neinfranata. Carol I s-a stins repede dupa aceea lasand Romania pe mana nepotului sau, Ferdinand si a sotiei acestuia, viitoarea regina Maria, verisoara primara a aceluiasi nefericit Nicky. La Grande Guerre a izbucnit iar tara dupa mari peripetii, dar si jertfe a iesit invingatoare. Ne aflam acum aproape la o suta de ani de la acele evenimente. Romania este republica, dar un reprezentant al Casei Regale candideaza la presedintie. Ceva-ceva a ramas. Poate Olga si Carol sunt impreuna dupa moarte.

Cele mai citite

Episod de primăvară, în ianuarie: maxime de până la 17 grade în toată țara

Săptămâna viitoare aduce vreme caldă în toată țara, cu temperaturi maxime care pot ajunge până la 17 grade, mult peste media obișnuită pentru începutul...

Agheasmă pentru toți: 200.000 de PET-uri în Constanța și peste 10.000 de litri de apă sfințită la Patriarhia Română

Boboteaza este o sărbătoarea ce marchează purificarea apelor și reînnoirea spirituală Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a oficiat duminică Slujba de Sfințire Mare a Apei la...

Incident violent la mănăstirea din Ieud: Un tânăr decedat și trei grav răniți într-un conflict violent

Un tânăr de 23 de ani și-a pierdut viața, iar alți trei tineri, cu vârste de 20 și 22 de ani, au fost grav...
Ultima oră
Pe aceeași temă