23.2 C
București
luni, 23 septembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăTarom a anulat cursa Bucureşti - Londra, din cauza închiderii aeroportului Heathrow

Tarom a anulat cursa Bucureşti – Londra, din cauza închiderii aeroportului Heathrow

Tarom a anulat cursa programată pentru duminică pe ruta Bucureşti-Londra şi retur, din cauza închiderii aeroportului din Marea Britanie, afectat de ninsoare abundentă din ultimele zile, potrivit Mediafax.

Cursa Tarom de sâmbătă a aterizat la Bruxelles, din cauza situaţiei de pe aeroportul Heathrow, şi se va întoarce duminică la Bucureşti. Aeronava a decolat către Bucureşti la ora 14:01, ora României.

„Reprezentanţii TAROM de la Londra depun toate eforturile pentru a asigura asistenţă celor 186 de pasageri programaţi pentru zborul TAROM ROT 392 de astăzi (duminică, n.r.). (…) Pasagerii au posibilitatea de a fi reprogramaţi gratuit pe zborurile următoare ale companiei sau de a solicita returnarea contravalorii biletelor, în cazul în care doresc să renunţe la călătorie”, se arată într-un comunicat al operatorului aerian.

Aeroportul Heathrow va fi redeschis luni la 02:00 (ora României).

„Întrucât închiderea aeroportului Heathrow a determinat depăşirea capacităţii de cazare a hotelierilor londonezi, găsirea unor soluţii de cazare este dificilă, la fel ca şi asigurarea transferului aeroport-oraş. TAROM va deconta cheltuielile pentru acei pasageri care îşi pot găsi singuri cazare şi transfer aeroport – oraş”, se mai arată în comunicat.

Heathrow, situat la 22 de kilometri de Londra, este unul din cele mai mari aeroporturi din Europa, cu un trafic zilnic de aproximativ 300.000 de pasageri.

Mii de pasageri sunt blocaţi în aeroporturi din Europa, închise din cauza ninsorilor abundente care au afectat traficul aerian pe întregul continent, la începutul vacanţelor de iarnă.

Cele mai citite

VIDEO Iarnă severă în Africa de Sud. Numeroase drumuri au fost blocate, iar oamenii au rămas captivi în mașini

Vremea a creat haos în Africa de Sud, unde locuitorii din Johannesburg s-au trezit în mijlocul unei ierni neobișnuit de severe. A nins atât...

Diavolul și motanul

În zodiacul chinezesc în care nici chinezii nu mai cred, anul 2024 este anul Dragonului de Lemn. Cum noi nu avem încă un zodiac...

România, pe marginea prăpastiei pe fondul derapajelor financiare din anul electoral

România se află într-o situație economică precară, iar riscurile asociate derapajelor financiare sunt mai vizibile ca niciodată. Într-un an electoral în care măsurile economice...
Ultima oră
Pe aceeași temă