-2.9 C
București
duminică, 5 ianuarie 2025
AcasăInvestigații România LiberăHai să-ţi arăt agenţiile noaptea!

Hai să-ţi arăt agenţiile noaptea!

Inspirate din nopţile albe la muzee ori institute culturale, agenţiile de publicitate nu se lasă mai prejos, organizând pe 17 octombrie, cea de-a doua ediţie a Nopţii Agenţiilor.

 

În această toamnă doritorii vor avea din nou şansa de a vedea pe viu cum se desfăşoară activitatea unei agenţii de publicitate pe timp de noapte şi să participe la tot ceea ce vor pregăti acestea.

The Institute, organizatorii evenimentului invită agenţiile să se înscrie la ineditul maraton până pe 20 septembrie, urmând ca apoi să se întocmească o hartă a  participanţilor cu tot cu detalii despre fiecare în parte.

Prima ediţie a Nopţii Agenţiilor s-a desfăşurat anul trecut pe 28 septembrie, iar cele 11 agenţii care au lăsat uşile deschise publicului larg s-au ales cu peste 200 de oaspeţi. Atmosfera a fost animată de petrecerile organizate şi de tot felul de de idei  menite să îi distreze pe  amatorii de publicitate în noapte. Astfel, au mai avut loc reclame la minut, concerte şi chiar o  expoziţie de Resurse Umane. 

Cele mai citite

Taxa pe stâlp reintrodusă de Guvern: Impact economic și costuri pentru consumatori

Reintroducerea taxei pe stâlp este estimată să aducă la bugetul de stat între 2 și 3 miliarde de lei anual Fostul ministru de Finanțe, Gheorghe...

Taxa pe stâlp reintrodusă de Guvern: Impact economic și costuri pentru consumatori

Reintroducerea taxei pe stâlp este estimată să aducă la bugetul de stat între 2 și 3 miliarde de lei anual Fostul ministru de Finanțe, Gheorghe...

Turcia, un pilon-cheie pentru aprovizionarea cu gaz natural a Europei

Turcia livrează gaz către Bulgaria, Ungaria, Moldova, România și Macedonia de Nord Turcia primește gaz rusesc prin conductele Blue Stream și TurkStream, iar gazul azer...
Ultima oră
Pe aceeași temă