2.1 C
București
duminică, 19 ianuarie 2025
AcasăAlegeri 2016Târg de cariere pentru medici

Târg de cariere pentru medici

Clinici şi spitale din Europa caută medici şi asistenţi români, în perioada noiembrie-decembrie, la cea de-a V-a ediţie a Târgului Internaţional de Cariere Medicale şi Farmaceutice. După ce caravana a fost la Cluj-Napoca, ea urmează să ajungă în alte trei mari centre universitare.

Timişoara, Iaşi şi Bucureşti sunt oraşele care vor găzduii a peste 20 dintre cele mai cunoscute agenţii de recrutare de nivel european pe domeniul medical şi farmaceutic. Ţările unde sunt oferite cele mai multe joburi sunt: Marea Britanie, Irlanda, Germania, Suedia, Danemarca, Franţa, Elveţia, Belgia, Norvegia şi Spania. „Angajatorii şi companiile de recrutare internaţionale vin în România cu oferte de muncă ce cuprind atât posturi permanente, dar şi posturi de tip locum – temporare şi posturi de Resident Medical Officers (RMOs), tocmai pentru a veni în întâmpinarea tuturor nevoilor celor interesaţi de o carieră medicală internaţională, a timpului de care dispun şi a schimbărilor pe care şi le doresc să le facă sau nu”, a precizat Simona Oprea, din partea companiei Houston NPA, partenerul oficial pentru România al Târgului. Printre specializările medicale cele mai căutate se numără anestezia, medicina de urgenţă, radiologia, medicina internă, chirurgia şi medicina generală.

Pachetul salarial
Conform organizatorilor, cele mai mici salarii pentru medicii cu experienţă sunt cuprinse între 80.000-120.0000 euro/an, pentru posturi în Germania, Danemarca, Norvegia şi Suedia, iar cele mai mari, în Irlanda şi Marea Britanie, ajungând între 150.000-200.000 euro pe an. Târgul se adresează în special medicilor specialişti şi cu experienţă, dar şi medicilor tineri, de toate specialităţile, rezidenţilor, asistentelor medicale, dentiştilor, farmaciştilor. Organizatorii îi sfătuiesc pe  candidaţi să aducă cât mai multe exemplare ale CV-ului în diferite limbi străine, în funcţie de ţara unde şi-ar dori să profeseze şi să participe pe cât posibil la cursurile şi seminariile gratuite oferite în cadrul târgului.

Andrei Munteanu
Andrei Munteanu
Andrei Munteanu
Cele mai citite

Europa domină topul țărilor cu cea mai mare productivitate a muncii. România, sub media globală

Nouă din primele zece țări cu cea mai mare productivitate a muncii se află în Europa, potrivit unui raport publicat de Organizația Internațională a...

Moment istoric: Sute de soldați suedezi s-au alăturat unei brigăzi NATO în Letonia

Sâmbătă, sute de soldați suedezi au ajuns în Letonia pentru a se alătura unei brigăzi multinaționale conduse de Canada, amplasată de-a lungul flancului estic...

Piața asigurărilor Casco: Creștere de 11% în primele 9 luni ale anului trecut

În primele nouă luni ale anului 2024, piața asigurărilor Casco a înregistrat prime brute subscrise de peste 2,9 miliarde de lei, marcând o creștere...
Ultima oră
Pe aceeași temă