Noul Cod al Muncii, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament, a fost publicat joi în Monitorul Oficial şi va intra în vigoare din 30 aprilie, relatează Mediafax.
Noul Cod al Muncii a fost publicat, joi, în Monitorul Oficial, la scurt timp după ce preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul privind promulgarea legii.
Guvernul şi-a angajat, în 8 martie, răspunderea în Parlament asupra proiectului noului Cod al Muncii. Opoziţia a depus ulterior o moţiune de cenzură, care a fost respinsă.
De asemenea, PSD şi PNL au sesizat Curtea Constituţională, contestând adoptarea Codului Muncii prin procedura asumării răspunderii Guvernului, precum şi elemente de fond ale actului normativ. Curtea Constituţională a respins, în 23 martie, sesizarea privind neconstituţionalitatea actului normativ.
Discuţiile pentru modificarea actualului Cod al Muncii au început între Guvern, sindicate şi patronate din luna decembrie, iniţial fiind stabilit ca termen limită de negocieri sfârşitul anului 2010. Termenul s-a prelungit până în ianuarie, apoi încă o dată până în martie, când Emil Boc şi-a asumat răspunderea pe o formă care conţinea foarte puţine observaţii ale sindicatelor şi patronatelor.
Practic, Boc şi-a asumat răspunderea pe o formă apropiată de cea iniţială care fusese postată iniţial pe site-ul Ministerului Muncii, în varianta finală fiind incluse doar opt amendamente din cele 144 de propuneri formulate de parlamentarii coaliţiei.
Ce modificări aduce noul cod al muncii
În noul Cod al Muncii a fost introdusă prevederea potrivit căreia în termen de 45 zile calendaristice de la data concedierii colective salariatul concediat are dreptul de a fi reangajat cu prioritate pe postul reînfiinţat în aceeaşi activitate, fără examen, concurs sau perioadă de probă.
Noul Cod al Muncii introduce şi perioada de stagiu, pentru absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior, aceasta constând în primele şase luni după debutul în profesie. Fac excepţie acele profesii în care stagiatura este reglementată prin legi speciale. La sfârşitul perioadei de stagiu, angajatorul eliberează obligatoriu adeverinţa care este vizată de Inspectoratul Teritorial de Muncă în a cărui rază teritorială de competenţă acesta îşi are sediul.
Pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de muncă se poate stabili o perioadă de probă de cel mult 90 de zile calendaristice pentru funcţiile de execuţie, faţă de 30 în prezent, şi de cel mult 120 de zile calendaristice pentru funcţiile de conducere, faţă de 90 în prezent.
Termenul de preaviz nu poate fi, potrivit Codului Muncii, mai mare de 20 zile lucrătoare pentru salariaţii cu funcţii de execuţie sau 45 de zile lucrătoare pentru salariaţii care ocupă funcţii de conducere.