Sudorii în argon care lucrează la fabrica Vulcan din Bucureşti sunt o categorie de muncitori plătiţi regeşte, salariile lor ajungând şi la 3.000 euro pe lună. Aceştia execută echipamente energetice de milioane de euro bucata pentru firme precum Hitachi, Mitsubishi şi General Electric.
Pauza de la jumătatea programului într-una din secţiile firmei Vulcan. Inginerii, cu salarii începând de la 1.500 lei/lună, stau laolaltă în jurul unei mese şi citesc tabloide ieftine. La cealaltă masă, sudorii, cu salarii de 5000-12.000 lei, răsfoiesc revista Luxury.
În contractul de muncă, salariul de bază al „sudorilor argonişti” e un pic peste 6000 lei brut, însă de cele mai multe ori angajatorul nu-l respectă, depăşindu-l sau chiar dublându-l. Situaţia a fost mai proastă în momentul de vârf al crizei mondiale, când, din cauza scăderii comenzilor, conducerea unităţii le-a cerut sudorilor înţelegere, rugându-i să-şi dea acordul scris că acceptă să lucreze doar 6 ore în loc de 8. Astfel, veniturile muncitorilor au scăzut cu 25% pe o durată limitată, de trei luni. La expirarea perioadei, lefurile au săltat la loc. Altfel, exista riscul ca sudorii să demisioneze şi să-şi caute de muncă în străinătate, unde ar putea câştiga până la 7.000-10.000 euro. Şi încă un amănunt: şefii nu-i iau niciodată de sus, ci îi tratează ca pe egali. Pare o scenă ireală dintr-o comedie despre capitalistul bun şi muncitorul răsfăţat, dar nu e aşa. Cei 74 nu sunt sudori obişnuiţi, ci „crème de la crème”, oamenii care produc echipamente energetice pentru giganţi ca Hitachi, Mitsubishi, Babcock & Wilcox şi General Electric. E vorba de cazane imense din oţeluri înalt aliate, ce rezistă în exploatare perioade de zeci de ani la temperaturi de 500 grade Celsius şi presiuni de 120 de atmosfere. Aceste cazane sunt folosite la termocentrale amplasate din China şi Taiwan până în Texas şi Marea Britanie.
„Sudura perfectă”
Fiecare astfel de „piesă” costă câteva milioane de euro, iar sudurile trebuie să fie perfecte. Asta e responsabilitatea argoniştilor: „Noi suntem suficient de specializaţi ca să scoatem o calitate la fel de bună ca roboţii. La mine, fiecare zi de lucru înseamnă un examen. Sunt plătit în funcţie de calitate. Fiecare dintre suduri îmi este radiografiată cu raze X, exact cum fac doctorii în spital cu oasele rupte. Sudura îmi e filmată din trei unghiuri pentru a se obţine o fotografie de 360 de grade, după care este interpretată de ingineri, pentru a se vedea dacă sudura conţine fisuri sau pori. Pentru fiecare sudor în parte se fac statistici lunare cu numărul de erori şi, în funcţie de acestea, cazi pe o treaptă de salarizare mai mică, ce poate să însemne tăieri din salariu şi de 60%”, explică Maricel Vechiu (50 ani), unul dintre sudorii argonişti „bătrâni în meserie,cu zero la sută erori”. Radiografiile cu raze X ale sudurilor nu sunt analizate doar de şefii sudorilor, ci şi de către client: „Acele filme se păstrează, toate, ca să poată să fie demonstrat că produsul este conform. Fiecare cazan pleacă la beneficiar cu o arhivă de filme şi cu o documentaţie care încape în 12 până la 20 de bibliorafturi. Beneficiarul controlează filmele fie prin sondaj, fie le vizualizează pe toate”.
Luminiţa de la capătul tunelului
Din 8 ore de program, sudorii petrec 6 cu masca de protecţie pe figură: „Prin masca aia vedem doar întuneric şi luminiţa de la capătul tunelului, dată de arcul electric şi metalul topit. E ca şi cum te uiţi la soare printr-un ciob afumat”, descrie ambianţa de la locul de muncă sudorul Mihail Iordache (61 ani). Restul e poezie: „Aşa cum pictorul aşterne pigmentul cu vârful pensulei pe pânza lui, noi, dirijând arcul electric, facem sudura din picătura de material fluid care curge în spaţiul de 2 mm dintre capetele topite ale celor două ţevi, făcându-le să fuzioneze într-o baie de metal şi să devină una. În afara cordonului exterior de sudură pe care-l realizăm când sudăm două ţevi, trebuie să realizăm şi un cordon interior, care trebuie să fie la fel de frumos şi lipsit de denivelări ca acela exterior. Ei, tocmai aici e arta, că nu putem să vedem ce se întâmplă în interiorul ţevii. Aici intervine doar experienţa şi intuiţia. Pentru a verifica dacă sudura nu are mustăţi pe interior, în afară de controlul cu raze X se face şi un control cu bila. Pui o bilă pe ţeavă şi dacă depunerea de lipitură pe peretele interior al ţevii e mai mare de 1,5 mm, nu mai trece bila”.
În unele situaţii, atunci când se sudează piese mari din oţeluri pretenţioase, procedurile de lucru sunt atât de aspre, încât argoniştii trebuie să facă sudura cap-coadă fără nici o întrerupere, chiar dacă asta poate însemna şi 3 ore de sudat în continuu: „Dacă scoţi sârma (n.r. materialul de umplutură, ce are aceeaşi compoziţie chimică ca şi piesele de sudat) din băiţa aia de metal topit, se oxidează şi pe urmă apar probleme. O întrerupere în sudură poate să dea pori. N-ai voie nici să strănuţi, că pe radiografie se vede tot»”, prezintă câteva din rigorile meseriei Maricel Vechiu. „De-aia noi ne numim sudori, nu lipitori de fiare. Ăia care fac balustrade se numesc lipitori de fiare”, îl completează sudorul Laurenţiu Iordache. A fi sudor argonist nu e o meserie uşoară. După o zi de muncă, când îşi dă masca jos de pe figură şi merge la vestiar să facă duş, Mihai Iordache se îmbujorează ca un flăcău amorezat: „Uneori sudând foarte mult, mai pătrund radiaţiile UV pe sub mască şi după baie te mai înroşeşti în obraji, ca după plajă”. Maricel Vechiu se resimte şi el: „Prima dată când ajung acasă am probleme cu somnul şi de-abia reuşesc să mănânc. Se întâmplă din cauza radiaţiilor astea foarte multe. Plecăm epuizaţi”.
O meserie transmisă din tată-n fiu
Meseria este atât de bine plătită încât sudorii îşi transmit „tainele” acesteia în familie. La Vulcan sunt cel puţin patru echipe de sudori tată-fiu şi o echipă formată din doi fraţi. Un astfel de exemplu este familia Iordache, în care tatăl, Mihail (61 ani), l-a adus la Vulcan şi pe fiul său Laurenţiu (35 ani). Cei doi lucrează în cuplu: „Ne înlocuim şi ne completăm unul pe celălalt. Sunt anumite tipuri de suduri la care trebuie lucrat şi pe dedesubtul piesei şi pe deasupra. Fiind vorba de poziţii incomode de lucru, facem cu schimbul. Când oboseşte unul ne înlocuim”, explică sudorul junior. O echipă în care sudorii empatizează unul cu celălalt şi-şi împart sarcinile echitabil înseamnă o productivitate mai bună, iar când se trage linia, mai mulţi bani: „Noi fiind plătiţi la sudură lucrăm în acord individual, adică la numărul de suduri, ceea ce înseamnă că dacă n-ai ce face acasă şi stai aici tot timpul, poţi să iei şi 3000 de euro pe lună”.
Stil de viaţă sportiv
Pentru a fi în formă, sudorii trebuie să ducă o viaţă de sportiv: „Fiu-miu are 1 an şi patru luni şi eu nu mi-am permis să dorm în aceeaşi cameră cu soţia şi bebeluşul, ca să mă scoale noaptea din somn. Am chemat-o pe soacră-mea să stea cu soţia, pentru că eu trebuia să fiu odihnit la serviciu”, vorbeşte despre limitările meseriei Laurenţiu Iordache. Maricel Vechiu a identificat stresul ca fiind celălalt mare inamic al sudorilor în argon: „În fiecare dimineaţă ajung la lucru cu jumătate de oră mai devreme, unde îmi fac un sandviş cu o salată. Aş putea să-mi fac micul-dejun acasă, dar prefer să pornesc mai repede, că după aia se aglomerează traficul pe şosea şi ajung nervos la lucru. Asta e foarte important în munca mea, să nu fiu nervos. Tot de-aia am renunţat să mai urmăresc viaţa politică. Înainte stăteam mai aţintit pe chestiile astea la televizor şi tot timpul mă trezeam că sunt supărat, ba pe unii, ba pe alţii. Şi de atunci am pus punct politicii şi mi-am zis: «Ia să rămân cu o singură supărare, munca mea dificilă şi grea şi mă delectez cu filme». Mi-am băgat 100 de programe şi credeţi-mă că stau numai pe Star TV, HBO şi văd numai filme, şi de anul ăsta şi de anul trecut, şi filme foarte vechi pe care nu le-am văzut. Şi mă mai relaxez ascultând muzică. Sunt un om care iubeşte şi muzica populară, şi muzică uşoară, şi rock-ul”.
Supersudorii şi criza economică
Maricel Vechiu recunoaşte că priveşte din exterior criza care bântuie prin România: „Să ştiţi că salariul ăsta bun al meu, aşa cum a fost sau cât a fost, l-am primit tot timpul, deşi am avut şi noi o perioadă cu 25% mai puţină muncă. Pentru ceilalţi, din ce văd şi eu la televizor, e dezastru. E o diferenţă destul de mare între salariul meu şi al unor dintre colegii mei şi din neamurile mele. Îi compătimesc. Am şi eu un frate şi o soră ţărani şi le mai trimit un pacheţel din banii mei, le mai duc şi lor cadouri, sunt săritor, că eu am”.
Acasă la sudor, obiceiurile sunt aceleaşi dintotdeauna: „Eu mi-am dorit foarte mult o maşină şi câştigând bine în meseria asta, am obiceiul ca la patru ani să-mi schimb maşina. Ultima oară am dat Loganul şi mi-am luat un Megane la mâna a doua. Toţi banii mei i-am investit în maşinuţele astea care v-am zis, o casă cu două camere care e achitată şi în copiii mei ca să fie tot timpul cu stomacul plin şi bine. Eu, când eram mic, mereu mă sculam flămând de la masă şi mi-am zis că, dacă o să am copii, nu o să le lipsească nimic, o să le cumpăr mâncare şi suc să-i satur. Cred că sucul nu le dispare din casă, dar nu beau numai suc, pentru că ştiu că nu-i sănătos şi, în rest, pun pe masă ce mănâncă orice om. Adică nu tai un pui să-l porţionez în şapte ca la cantină şi să mănânc o săptămână din el, nu, un pui şi a doua zi alt pui”.
Maricel Vechiu îşi petrece o bună parte din timpul liber tot între sudori: „Să ştiţi că am un vecin tot sudor în argon, fost coleg de Vulcan, care acum sudează în străinătate şi el are o casă la ţară, la Ciolpani. Sâmbăta după-amiază sau duminica dimineaţă ne ducem cu plăcere la vecinul şi facem un grătar, povestim”. Fiind familist convins, îşi alintă nevasta după posibilităţi: „Am ţinut-o acasă timp de 15 ani, pentru că aveam un băieţel şi eu câştigam destul de bine la Vulcan şi am vrut să se ocupe de creşterea băieţelului. Un moft de-al meu e că îmi place să-mi duc soţia şi să-şi vadă neamurile mai des, la Moldova, un drum care mă costă foarte mult. Când mă duc la cumnaţii mei la Braşov risipesc, probabil, un salariu dintr-o lună. Nu pot să mă duc cu mâna goală. La copii le mai dau câte-un bănuţ. Eu n-am pus nici un ban la bănci”. Maricel Vechiu ne asigură că, în ciuda câştigurilor bune, sudorii nu fac excese: „Toţi provenim din pătura de jos, de la munca grea, şi am rămas cu o parte de oameni echilibraţi. Nu suntem băieţi de fiţe. Nu o să vedeţi la noi mărci de maşini de lux. Cel mult Skoda, Volkswagen sau Renault”.
Un moment delicat pentru sudori e pauza de masă, când nu se dau în stambă în faţa celorlalţi angajaţi, cu lefuri de câteva ori mai mici: „Suntem oameni de bun simţ. Eu câştig mult şi ăla săracu’ câştigă cât câştigă. Păi nu mi-e ruşine să vin la mine cu două sticle de Pepsi şi să trântesc sucul pe masă? E o chestie neechitabilă. Eu beau ceai, majoritatea argoniştilor beau apă de la robinet”. Cu toate astea, inevitabil, mici tensiuni tot apar: „Sudorii în argon sunt elita, e adevărat, dar să ştiţi că invidia şi răutatea ţin de natura umană. Simţi aerul ăsta şi mergând pe alee. Eu ştiţi cum îi potolesc pe toţi pe care-i văd supăraţi, inclusiv o parte din ingineri: «Veniţi încoace să vă fac argonişti, să câştigaţi bani mai mulţi ca mine, că am purtat mâna la o grămadă şi i-am făcut meseriaşi, ca să trăiască bine!»”.
CIFRE
În 1980 Vulcan SA avea 12.000 angajaţi. În prezent la Vulcan mai lucrează aproximativ 1.000 de oameni.
Înainte de revoluţie salariul unui sudor „argonist” era 7.000 lei, acum poate ajunge până la 12.000 lei.
Argoniştii români au sudat cazane din oţeluri speciale pentru Hitachi, Mitsubishi, Babcock&Wilcox, General Electric, Bioner, Austrian Energy, Turceni, Rovinari.
Ce e sudura în argon?
Este o sudură de înaltă densitate, care se face în atmosferă de argon, în absenţa oxigenului, la temperaturi înalte de până la 2000 grade Celsius.
