-2.3 C
București
sâmbătă, 14 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăTopul ţărilor care hăituiesc sau recompensează investitorii imobiliari

Topul ţărilor care hăituiesc sau recompensează investitorii imobiliari

De la 48% impozit pe chirie în Elveţia la 0% în Monaco distanţa pare imensă. Nu uitaţi însă că randamentul chiriei poate compensa taxele impuse de stat – ce părere aveţi de cele 10% din Moldova ori 9% în Ucraina sau Indonezia? Găsiţi mai jos topuri ale fiscalităţii,
randamentelor din chirie şi costurilor la revânzarea proprietăţii.

 
În România, cine inves­teşte într-o proprietate doar pentru a se bucura ulterior de chiria obţinută regulat are de dat statului un impozit net de 12% din valoarea acesteia. Asta pentru că sunt admise cheltuieli deductibile însumând 25% din chiria declarată, iar restul se impozitează cu 16%, ca orice venit. Vi se pare mult 12%? Conform clasamentului întocmit de Global Property Guide pentru proprietăţi care generează aproximativ 1.500 euro/dolari din chirie pe lună, în Elveţia statul ia 48,56%, un adevărat record în materie, de vreme ce următoarele clasate în topul ţărilor ce descurajează investitorii imobiliari sunt Austria (33,9%) şi… Tanzania (31,4%). Statele Unite, ca şi Rusia, percep 30%, în timp ce nordicii ocupă – cum vă aşteptaţi probabil – locuri fruntaşe: Norvegia 26,8%, Suedia 22%,  Finlanda 23%. Statele din regiune iau peste 15% – Ungaria 18%, Polonia 17%, Serbia 16%, iar Germania 15,8%. România ocupă locul 45 în acest top.

Să aruncăm acum un ochi pe radamentul brut din chirie. Scăzând impozitul datorat statului, un investitor ar trebui să fie mulţumit dacă rămâne cu o sumă mai mare decât dobânda bancară la termen. Sau, ca să fim mai riguroşi, dacă chiria plus aprecierea valorii proprietăţii (sau minus deprecierea sa) şi minus impozitul pe venit este superioară dobânzii bancare. România oferă, conform topurilor Global Property Guide, un randament brut (nu s-a scăzut impozitul) de 5,5%, mult sub ce s-ar putea găsi în Moldova (10%), Jamaica (9,4%), Ucraina (9%), Indonezia (9,3%), Chile (8,9%),Tanzania (8,5% – pentru cine are nervii tari!) etc. În Germania randamentul este de 4,1%, iar în SUA de 4,6%, destul de bun dacă ne referim la dobânzile scăzute de acolo (dobânda de politică monetară este zero), în ciuda impozitului de 30% pe venitul din chirie. Un randament de peste 4% găsim şi în Japonia, interesant din perspectiva impozitului mic (1,7%) şi a dobânzilor reduse.

Site-ul monitorizează şi costurile aferente revânzării proprietăţii (taxe agenţi, notar, alte taxe legale). Pentru România, acestea sunt apreciate la 7,5% din valoarea proprietăţii. Printre ţările care stau „bine” la acest capitol regăsim Rusia (25%), Indonezia (26%), Grenada (42%), Nigeria 23%, Moldova (20% – randamentul din chirie va fi diluat serios prin revânzarea casei) ori…Bulgaria cu 24,8% (să fie asta explicaţia proprietăţilor sensibil mai ieftine din ţara vecină?). Nimeni nu egalează Sri Lanka (109%). 

Topul impozitelor pe chirie (selecţiuni):

1. Elveţia                48,5%

2. Austria                33,9%

3.Rusia, SUA                30%

––––––––––––––––––

88. Grecia                2,7%

91. Japonia                1,7%

92. Monaco, Liechtenstein                0%

 

Topul randamentelor brute din chirie:

1. Moldova                10%

2. Jamaica                9,7%

3. iordania                9,2%

––––––––––––––––––

88. India, China                2,6%

90. Adora, Grecia                2,4%

92. Monaco                1,7%

 

Topul costurilor la revânzarea proprietăţii:

1. Sri Lanka                109%

2. Grenada                42,5%

3. Antigua                28%

––––––––––––––––––

89. Oman                3%

90. Hong Kong                2,7%

91. Lituania                2,3%

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă