Lucrările de reabilitare a clădirilor din Germania sunt privite în ansamblu, nu doar în ceea ce priveşte faţadele, iar statul alocă o serie de facilităţi, fără a forţa. Cu toate acestea, responsabilitatea finanţării lucrărilor de reconstrucţie cade în sarcina beneficiarului.
Diferenţele legislative existente între Germania şi România sunt mari, statul german stimulând cetăţeanul, dar nu obligându-l.
„Responsabilitatea întreţinerii fondului construit în Germania cade, în principal, în sarcina proprietarului. În sprijinul lui vin însă programe de cofinanţare (unele nerambursabile – în cazul clădirilor clasate ca monument) şi reduceri de fiscalitate pentru anumite lucrări (restaurare, dezvoltare durabilă, reabilitare termică, exploatarea resurselor regenerabile de energie, etc.)”, a menţionat Johannes Bertleff, arhitect, care cunoaşte bine piaţa germană.
În realitate conştiinţa şi mentalitatea oamenilor au reuşit să schimbe „faţa” oraşelor din fosta RDG.
„Renovarea, reabilitarea clădirilor nu poate fi un proces forţat de către stat (în stil „heirup-ist”), ci doar stimulat de acesta„, a declarat Johannes Bertleff.
Minusuri în legislaţia românească şi ce putem învăţa de la nemţi
În primul rând nu se poate separa problematica restaurării „faţadei” de restaurarea clădirii în ansamblu, crede Johannes Bertleff. Este ca şi cum ai spune unui pacient care suferă de cancer să se ocupe de tenul lui fiindca arată obosit…
Inventarierile situaţiilor pe care primăriile le vor iniţia nu vor ţine cont decât de aspectul exterior al clădirilor. Este necesară o expertiză tehnică în ansamblu a clădirii respective şi o etapizare a lucrărilor…
Compensaţiile şi cofinanţările propuse prin lege nu sunt suficiente şi se bazează în principal pe fonduri în „limita bugetelor locale” fără a defini sursa de finanţare şi fără a pune la punct un mecanism fezabil de susţinere financiară