2.4 C
București
marți, 12 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăVenirea Heineken dubleaza bugetul Reghinului

Venirea Heineken dubleaza bugetul Reghinului

» Tranzactia in urma careia Bere Mures a fost preluata de grupul olandez Heineken dubleaza bugetul Reghinului pentru acest an. Aceasta deoarece reprezentantul financiar angajat in tranzactie de cei de la Heineken are domiciliul in Reghin.

"Dobanditorul actiunilor este obligat sa calculeze si sa retina impozitul datorat de cel care a realizat castigul din instrainarea actiunilor. Cum acea persoana juridica este o persoana nerezidenta, a fost obligata sa-si desemneze un reprezentant fiscal in Romania. Grupul care a cumparat actiunile Bere Mures si-a desemnat reprezentant fiscal o persoana fizica din Reghin, iar in aceasta situatie impozitul se datoreaza acolo unde reprezentantul fiscal are domiciliul, iar la redistribuire revine intr-o anumita cota la bugetul local de acolo", a explicat directorul executiv interimar de la DGFP Mures, Marta Ruja, potrivit careia astfel de situatii au mai aparut in Romania, insa cea de la Bere Mures pare spectaculoasa datorita sumei foarte mari care a fost vehiculata. Concret, potrivit reprezentantilor DGFP Mures, bugetul Reghinului ar urma sa primeasca 47% din impozitul pe veniturile din tranzactie, adica circa 50 milioane de lei (din cele peste 100 milioane de lei, cat a fost impozitul total pe tranzactie), suma ce duce practic la dublarea bugetului Reghinului in acest an. Tranzactia a fost estimata la 200 milioane de euro, suma care nu a fost confirmata de partile implicate.

"Prin redistribuire, potrivit legii, din impozitele retinute din tranzactii cu titluri de valoare, drepturi de proprietate intelectuala si alte venituri cu retinere de la sursa, 47% merg la bugetul local, 10% la bugetul CJ Mures, iar restul la bugetul de stat", a explicat la randul lui, Florin Zogorean, seful Administratiei Financiare Reghin.
"Banii vor fi cheltuiti in proportie de 85-90% pe investitii si continuarea proiectelor noastre", a declarat viceprimarul Reghinului, Ionel Ranja, care a mai adaugat ca imediat ce suma va fi transmisa in conturile administratiei locale se va recurge la o rectificare bugetara.

Reamintim ca producatorul olandez de bere Heineken N.V. a batut palma cu actionarii de la Bere Mures la inceputul lunii martie. Heineken a preluat actiunile la compania Bere Mures de la sase persoane fizice. Virgil Mailat, Gheorghe Grec si Emil Morariu detineau in proportii egale trei sferturi din capitalul companiei, iar restul de 25% din actiuni erau impartite intre  Alexandru Rus, Nicolae Bacila si Anghel Rujiu.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu nu crede în implicarea Rusiei în alegerile din România

Premierul Marcel Ciolacu, candidatul PSD în alegerile prezidenţiale, a fost întrebat luni, într-o conferinţă de presă la Alexandria, dacă are informaţii despre implicarea Rusiei...

Tesla valorează acum cât cele mai mari 30 de companii auto non-chinezești la un loc

Acțiunile Tesla (TSLA), compania de vehicule electrice condusă de Elon Musk, au înregistrat o creștere de 30% săptămâna trecută, determinată de victoria lui Donald...

Cătălin Predoiu are încredere că angajații MAI vor face ca alegerile să se desfășoare ireproșabil

Toate cadrele Ministerului Afacerilor Interne, indiferent de armă, de structură, de funcţie, de grad, sunt obligate prin lege şi Constituţie să fie neutre şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă