8.2 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăRegulile privind mobilitatea contului bancar vor intra în vigoare de la 1...

Regulile privind mobilitatea contului bancar vor intra în vigoare de la 1 aprilie

„Vom publica pe site-ul ARB regulile comune privind mobilitatea conturilor, care au fost aprobate de Consiliul de Administraţie al ARB şi sunt în proces de avizare la BNR. (…) Noile reguli vor intra în vigoare la 1 aprilie, iar ulterior fiecare bancă membră a Asociaţiei trebuie să îşi pregătească procedurile operaţionale şi le aplice, în contextul în care se cunosc deja procedurile”, a declarat Rotaru pentru Mediafax.

El a precizat că cinci bănci au anunţat deja că şi-au pregătit structura operaţională pentru aplicarea noilor reguli.

„Nu mă aştept la un efect foarte mare al acestor reguli, întrucât spre deosebire de alte state europene clienţii români au conturi deschise la mai multe bănci şi, în plus, nu există foarte multe conturi la care se utilizează serviciul de debit direct”, a continuat Rotaru.

Comisia Europeană a anunţat, la începutul lunii noiembrie 2009, că la nivelul Uniunii Europeane toţi consumatorii, cu excepţia celor din România, au posibilitatea să-şi transfere mai uşor conturile de la o bancă la alta în cadrul aceluiaşi stat membru.

Conform principiilor comune pentru transferul conturilor bancare, adoptate în decembrie 2008 de sectorul bancar european, dacă un client vrea să-şi mute banii la altă bancă, aceasta din urmă va acţiona ca principal punct de contact şi îi va oferi asistenţă pe tot parcursul transferului.

Noua bancă va colabora cu cea veche spre a se asigura că plăţile periodice ale clientului, cum ar fi debitele directe şi ordinele de plată permanente, sunt transferate rapid şi fără probleme. În sfârşit, noua bancă va acorda asistenţă clientului la închiderea contului vechi şi la mutarea soldului în noul cont.

Cele mai citite

Pregătiri pentru Sărbători în Domeniul HoReCa: Dotări Esențiale pentru Confortul Clienților

Pe măsură ce sărbătorile se apropie, domeniul HoReCa trebuie să fie pregătit să ofere o experiență de neuitat oaspeților săi. Dotările de calitate nu...

Explozie de articole ilegale: Peste o tonă de pirotehnice confiscate în Argeș

Poliția reamintește că utilizarea și comercializarea neautorizată a articolelor pirotehnice reprezintă o infracțiune Polițiștii din Argeș au descoperit și confiscat peste o tonă de articole...

Exclusiv Nou sondaj ECFR: Cei mai mulți britanici și europeni susțin aprofundarea relațiilor și sunt disponibili să ignore liniile roșii; votanții Brexit sprijină libera...

Un nou sondaj de opinie publică, cu 9.278 de respondenți din 6 țări, publicat astăzi de Consiliul European pentru Relații Externe (ECFR), relevă că...
Ultima oră
Pe aceeași temă