2.8 C
București
marți, 14 ianuarie 2025
AcasăInvestigații România LiberăReducere de pret la terenurile CFR

Reducere de pret la terenurile CFR

Pentru a-si putea plati o parte din datorii, Compania Nationala de Cai Ferate "CFR" SA va scoate din nou la vanzare cateva terenuri situate in Bucuresti. CN CFR a mai incercat sa vanda la Bursa Romana de Marfuri (BRM) aceste terenuri, pe 24 decembrie 2007 si anul acesta pe 21 ianuarie, insa din cauza pretului considerat ridicat licitatia a esuat si a fost reluata. Terenurile sunt situate in zona Lujerului-Cotroceni. Potrivit anuntului de licitatie, pretul de pornire in licitatie pentru fiecare teren fusese calculat la un nivel de 1.350 euro/mp fara TVA. Suprafata terenurilor scoase la licitatie este de aproximativ 14 hectare.
Pentru a nu rata si de aceasta data vanzarea terenurilor CFR, Ludovic Orban a declarat ieri, la seminarul "Piata imobiliara in 2008: fierbere, stagnare sau declin?", organizat de Ziarul Financiar, ca preturile terenurilor respective vor fi reduse, apreciind ca actuala valoare ar fi peste nivelul pietei.

"Avand anumite datorii de recuperat la CN CFR, incercam sa vindem mai multe terenuri la Bursa Romana de Marfuri. Ni s-a spus de catre cei care au vrut sa cumpere caiete de sarcini ca preturile solicitate sunt prea mari si ni s-a sugerat sa le scadem. Le vom scadea, nu stiu cu cat, pentru ca sunt niste prevederi legale care stabilesc nivelurile minime", a afirmat Orban. El a mentionat ca preturile au fost stabilite in urma unor expertize facute de evaluatori. "In urma unor evaluari am fost obligati sa scoatem terenurile la preturi mai mari decat existau pe piata. Vom scadea preturile si le vom vinde acum la nivelul pietei", a spus Orban.
Daca se va reusi vinderea terenurilor CN CFR, banii vor fi folositi de companie pentru a acoperi o parte din datorii catre furnizorii de energie electrica, numai la "Electrica" nota de plata restanta depasind 600 de milioane de lei.

Cele mai citite

Portul Constanța: Sistem inovator de acostare cu geamanduri

Sistemul permite operarea în siguranță a navelor de până la 70.000 TDW, inclusiv a celor de tip Panamax Un sistem modern de acostare cu geamanduri...

Steve Bannon vrea să-l înlăture pe Elon Musk din anturajul Casei Albe: Este cu adevărat un om rău

Unul dintre liderii mișcării MAGA a lui Donald Trump a jurat că îl va înlătura pe Elon Musk din anturajul Casei Albe, întrucât miliardarul...

Un bărbat din București este căutat de Poliție după ce a furat trei picioare amputate de la Institutul Cantacuzino

Un bărbat din Bucureşti a furat trei picioare amputate de la Institutul Cantacuzino. Omul a abandonat unul pe drum, după ce probabil şi-a dat...
Ultima oră
Pe aceeași temă