1.3 C
București
vineri, 27 decembrie 2024

Quo Vadis VIG

După ce au reuşit să se despartă de Constantin Toma, preşedintele care prin propriile firme a lezat interesele Omniasig, austriecii de la VIG se gândesc să-şi strângă afacerile din România sub aceeaşi umbrelă.

Constantin Toma nu mai este preşe­dintele Omniasig, iar acest fapt nu se datorează unei decizii personale, după cum a lăsat de înţeles fostul preşedinte al clubului Rapid. Potrivit unor surse active pe piaţa asigurărilor, demisia lui Toma a fost mai mult o demitere, în contextul în care austriecii de la VIG s-au cam săturat ca Toma, adică anagajatul lor să le facă concurenţă prin intermediul propriei companii de asigurări, în speţă Platinum.

Mai mult decât atât, spun sursele, un rol substanţial l-ar fi jucat şi dezvăluirile din presă privind activităţile mai puţin ortodoxe ale fostului şef al Omniasig. „VIG nu putea să rişte să îşi piardă credibilitatea, din cauza scandalurilor în care este implicat Toma. În lumea asigurărilor imaginea este un aspect extrem de important”, ne-au spus sursele noastre.

Potrivit altor surse, VIG intenţiona de mai multă vreme să îl demită pe Toma şi din alte motive. Austriecii plănuiesc, se pare, să realizeze o fuziune între Omniasig şi BCR Asigurări, două dintre afacerile pe care le deţin majoritar în România, pentru ca în viitor să aducă sub aceeaşi umbrelă şi Asirom, a treia companie de asigurări al cărei acţionar majoritar sunt. Constantin Toma s-ar fi poziţionat, nu se ştie din ce motive, împotriva unei astfel de mişcări.

Constantin Toma, o istorie „zbuciumată”

Numele lui Constantin Toma a fost regăsit în mai multe afaceri dubioase încă de la începutul anilor ’90, după cum a relatat în numeroase ocazii presa din România. Astfel, încă de când era angajat la Romavia, Toma a fost implicat în afaceri cu iz de fraudă. De altfel, în acea perioadă, Constantin Toma a fost chiar cercetat pentru unele afaceri dubioase cu motoare de avion.

Debutul în lumea financiar-bancară şi l-a făcut tot printr-un scandal la vremea aceea. Toma a fost unul dintre coordonatorii companiei Mondragon, o firmă de asigurări controlată de Bancorex, care a fost considerată o veritabilă „ţeapă”. De altfel, Omniasig a fost construită pe scheletul acelei companii, inclusiv mobilierul iniţial fiind păstrat la actualul sediu central al Omniasig.

Toma a fost implicat în afaceri din varii domenii de la industria grea (ca acţionar al Griro) la industria de armament şi chiar fotbal, ca preşedinte al consiliul de administraţie al FC Rapid în ceea mai „ceţoasă” perioadă a acestui club adică atunci când a fost controlat de omul de afaceri Fathi Taher.

Sabotând compania pe care o conducea

Nu în ultimul rând, Constantin Toma s-a aflat într-un permanent conflict de interese cu firma pe care el însuşi o conducea, iar acest lucru ridică semne de întrebare asupra motivelor pentru care el a fost păstrat atât de mult timp la conducerea Omniasig. Şantajul poate fi o variantă.

Toma deţine majoritar o altă companie de asigurări, Platinum, ale cărei interese le afectează pe cele ale Omniasig. Pe de altă parte, ziarul Naţional a arătat într-o anchetă de amploare cum Toma a sifonat prin intermediul unui mănunchi de SRL-uri deţinute de el sau de soţia sa, Camelia, zeci de milioane de euro de la Omniasig şi nu numai. Un exemplu este firma Claim Expert GIE, cea care constată daunele pentru Omniasig şi Asirom.

Această firmă îşi are sediul într-o clădire închiriată de Griro, societate unde Toma este acţionar. Lucrările de amenajare şi renovare au fost executate tot de o firmă a lui Toma, pe banii Claim Expert, deci ai lui VIG.  Mai mult, automobilele, calculatoarele, în general logistica de la Claim Expert a fost închiriată de la firme ale lui Toma la preţuri cu mult peste media pieţei. 

>>Mai multe firme controlate de Constantin Toma au prestat servicii scumpe pentru Omniasig, companie al cărei preşedinte era chiar fostul şef al Rapidului.

Cele mai citite

Avertizare de avalanșe în mai multe masive montane din România

Meteorologii emit o avertizare de risc însemnat de avalanșe, de gradul 3 pe o scară de 5, pentru zonele situate la altitudini de peste...

Programul de guvernare: 10 măsuri esențiale pentru sprijinirea firmelor

Guvernul propune un program de modernizare economică sustenabilă pentru România, axat pe sprijinirea firmelor, reducerea birocrației și accelerarea digitalizării. Potrivit unei analize Termene.ro, obiectivul...

Avertizare de avalanșe în mai multe masive montane din România

Meteorologii emit o avertizare de risc însemnat de avalanșe, de gradul 3 pe o scară de 5, pentru zonele situate la altitudini de peste...
Ultima oră
Pe aceeași temă