2.1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPensie privata la puterea 1 la suta

Pensie privata la puterea 1 la suta

» Cand v-ati hotarat sa investiti banii de pensie intr-un fond, sunt doua lucruri care conteaza foarte mult: riscul si randamentul.

» O diferenta de cateva procente in randamentul unui fond de pensii va poate dubla suma investita.

Fiecare va spune sa-l alegeti pe el. Administratorii fondurilor de pensii private va indeamna sa semnati ca sa scapati de o parte din grijile senectutii. Faceti un pas mai departe! Ganditi-va cu cati bani va alegeti de pe urma contractului. Adevarul e ca, atunci cand v-ati hotarat sa investiti banii de pensie intr-un fond, sunt doua lucruri care conteaza foarte mult: riscul si randamentul. Fiecare depinde de celalalt. Cu cat riscul e mai mare, cu atat cresc sansele unui spor mai bun pentru banii investiti. E adevarat, se poate intampla si invers: un risc mai mare poate aduce si o pierdere mai mare si nu e deloc o veste buna, mai ales cand vine vorba de economii pentru o batranete decenta.
si totusi, chiar la riscuri comparabile, fondurile obtin randamente diferite. V-ati gandit ce-ar insemna, de pilda, o diferenta de un singur procent (1%) intre castigul pe care l-ar aduce fondul dvs. de pensii si cel al prietenului sau colegului de serviciu? Este foarte posibil ca pe la 70 de ani, desi ati contribuit la fel si ati ales un nivel de risc similar, sa aveti jumatate din cat s-a adunat in contul prietenului. Diferenta mare de la sfarsit apare tocmai pentru ca ceea ce pare putin acum – "doar" 1% – are o alta greutate dupa o perioada lunga de timp. Iata un calcul rapid: un procent in plus pe an la randament inseamna cel putin 10% spor in zece ani. Pastrand simpla socoteala, rezulta ca, in 30 de ani de economisire, acel 1% ar duce la un spor de o treime la suma economisita. In realitate, randamentul e chiar mai mare, pentru ca procentul suplimentar se capitalizeaza, altfel spus, aduce castigul dobanzii la dobanda.
Am ales exemplul lui 1% doar pentru ca socoteala sa fie mai simpla. Fondurile de pensii private nu se pot lauda deocamdata cu randamente pentru ca ceea ce pot face acum e sa anunte doar in ce tip de instrumente vor plasa banii si cam in ce proportii. Judecand dupa asta, e clar ca vom avea de-a face cu fonduri de tip "diversificat", iar ponderile prevestesc randamente care pot fi foarte diferite de la un fond la altul.    
Cat de mari vor fi diferentele? Un indiciu poate fi evolutia fondurilor diversificate deja active. Sunt 12 la numar, potrivit clasificarii Uniunii Nationale a Organismelor de Plasament Colectiv si, de la inceputul acestui an, randamentele lor sunt intre 6,07% si 24,6%, potrivit calculelor site-ului kmarket.ro.

Cele mai citite

Bătaie ca în ringul de box. Trei jucători eliminați în meciul Phoenix Suns – Dallas Mavericks

Un meci tensionat din NBA, disputat între Phoenix Suns și Dallas Mavericks, s-a transformat într-un haos total după ce trei jucători s-au luat la...

Guvernul va reduce prin OUG cheltuielile bugetare cu 19 miliarde de lei

Premierul Marcel Ciolacu a coordonat, sâmbătă, consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale şi economice şi a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut...

Magnus Carlsen, sfidător! Multiplul campion mondial la șah a refuzat să respecte codul vestimentar și a plecat de la turneu

Magnus Carlsen, multiplu campion mondial la șah, a fost exclus din turneul World Rapid and Blitz Championship după ce a încălcat codul vestimentar al...
Ultima oră
Pe aceeași temă