23.5 C
București
joi, 26 septembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăJurnalişti în vizită la proiecte Regio implementate în Buzău şi Râmnicu Sărat

Jurnalişti în vizită la proiecte Regio implementate în Buzău şi Râmnicu Sărat

Autoritatea de Management a Programului Operaţional Regional (AM POR) din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a organizat miercuri, 10 octombrie, în Regiunea de Dezvoltare Sud-Est, o vizită împreună cu jurnaliştii, la proiecte finanţate din fonduri europene.

Primul proiect vizat, implementat cu sprijin nerambursabil Regio în municipiul Buzău, a fost Centrul stomatologic de excelenţă, proiect cu o valoare de 766.290,28 de lei, finalizat în luna mai a.c., al cărui beneficiar este SC. Praxis Dent SRL, microînteprindere sprijinită 100% cu fonduri Regio. În urma dotării cabinetului cu aparatură stomatologică de ultimă generaţie, Praxis Dent a devenit primul centru de implantologie orală la standarde europene din judeţul Buzău. Aici pot fi realizate intervenţii endodontice de mare precizie şi intervenţii chirurgicale de implantologie orală, precum şi alte operaţiuni care până acum erau posibile doar în centrele stomatologice universitare din ţară.

Cel de-al doilea amplasament vizitat a fost ambulatoriul de specialitate al Spitalului Municipal Râmnicu Sărat. Proiectul are o valoare totală de 5.190.388,49 de lei, din care 1.686.835,32 de lei reprezintă contribuţia beneficiarului UAT Râmnicu Sărat, şi a vizat modernizarea, dezvoltarea şi echiparea ambulatoriului. Prin lucrările realizate, precum şi prin dotarea centrului cu echipamente şi mobilier specific, a fost creat un mediu propice desfăşurării activităţilor şi serviciilor de sănătate de care vor beneficia 38.828 de locuitori ai municipiului Râmnicu Sărat, precum şi cca. 5.000 – 6.000 locuitori din localităţile învecinate.

La nivelul regiunii de dezvoltare Sud-Est au fost semnate până la 30 septembrie un număr total de 365 de contracte de finanţare, valoarea totală solicitată fiind de aproximativ 418,99 de milioane de euro, reprezentând aproximativ 78,34% din valoarea alocată regiunii pentru perioada 2007-2013. Până în prezent au fost autorizate plăţi de 172 milioane de euro, ceea ce reprezintă 32% din valoarea totală alocată regiunii.

Scopul vizitelor de lucru cu reprezentanţii mass-media la proiectele finanţate din fonduri europene este de a prezenta stadiul şi rezultatele obţinute prin implementarea acestor proiecte şi implicit impactul Programului Operaţional Regional la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare.

MDRT, în calitate de Autoritate de Management, gestionează Regio-Programul Operaţional Regional 2007-2013, prin intermediul căruia sunt alocate 4,4 miliarde de euro, din care 85% reprezintă contribuţia Uniunii Europene. Obiectivul general al Regio îl constituie sprijinirea şi promovarea dezvoltării locale durabile în regiunile României, atât din punct de vedere economic, cât şi social, prin reducerea disparităţilor de dezvoltare dintre acestea şi celelalte regiuni ale Uniunii Europene.

Cele mai citite

Numărul de angajați din România atinge un record de 5,36 milioane în 2023, cea mai mare creștere din ultimii 16 ani

Numărul angajaților din România a atins un nou record în 2023, ajungând la 5,36 milioane, cea mai mare valoare din ultimii 16 ani, conform...

De ce Donald Trump vrea să amenințe Iranul cu „distrugerea”

Donald Trump a declarat miercuri că ar trebui să ameninţe Iranul cu "distrugerea" dacă această ţară ar ataca un candidat la alegerile americane, declaraţie...

Prezidențiale: ”Votați-mă, sunt Ciolacu!” – Academia Catavencu

O satiră despre promisiuni mari și realizări mici în politica românească Sunt Ciolacu. Marcel Ciolacu.Agentul 7,03 de când mi am luat bacu'.Revoluțiar de covrig...
Ultima oră
Pe aceeași temă