Inflatia s-a situat consecvent sub tinta de 4 la suta in ultimele trei luni, a declarat, luni, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Mugur Isarescu, cu ocazia prezentarii Raportului asupra inflatiei.
Potrivit lui Mugur Isarescu, citat de Rompres, preturile volatile ajuta "din ce in ce mai putin" banca centrala, contribuind la accelerarea inflatiei, in conditiile in care si-au reluat tendinta de crestere pe fondul secetei si a evolutiei preturilor la titei.
Inflatia de baza – CORE 2 ajustat – calculata dupa ce se exclud preturile administrate, volatile si cele la tutun si alcool, continua sa scada, pe fondul politicii restrictive a BNR dar si a integrarii Romaniei in Uniunea Europeana.
"Integrarea in UE ne-a ajutat mai mult decat ne asteptam, pe de-o parte pentru ca a marit concurenta si pe de alta parte, preturile s-au redus pe fondul eliminarii taxelor vamale", a explicat Isarescu.