7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăEugen Rădulescu (BNR): Abia acum vom vedea cum arată o criză

Eugen Rădulescu (BNR): Abia acum vom vedea cum arată o criză

Impactul economic în urma deciziei Curţii Constituţionale de a nu permite reducerea pensiilor e greu de estimat, iar România se află acum într-o situaţie extrem de dificilă, a declarat vineri Eugen Rădulescu, director în cadrul Băncii Naţionale a României, citat de Newsin.

Consecinţele deciziei Curţii Constituţionale (CC) de a nu permite reducerea cu 15% a pensiilor sunt „dezastruoase”, spune Rădulescu.

„Mă tem că abia acum vom vedea cum arată o criză”, a declarat Rădulescu pentru The Money Channel.

Întrucât pensiile îşi păstrează nivelul, guvernul va trebui să compenseze prin alte ajustări cheltuielile suplimentare de la buget.

„Personal cred că vor exista disponibilizări din sectorul bugetar. Cred că nici guvernul nu ştie câţi bugetari trebuie să disponibilizeze. Însă, în ultimii 20 de ani ne-am ales cu 4-500.000 de bugetari în plus faţă de ‘Epoca de Aur’,” spune Rădulescu.

El susţine că, pe termen lung, impactul reducerii pensiilor cu 15 procente ar fi fost mai important decât cel al diminuării salariilor bugetarilor cu 25%.

„În planul impactului bugetar, tăierea pensiilor era foarte importantă: numărul pensionarilor este mai mare decât cel al salariaţilor, iar pe termenul lung impactul era mai mare”, susţine Rădulescu.

În lipsa măsurilor de austeritate convenite cu Fondul, acesta nu va mai putea vira în conturile Băncii Naţionale ultima tranşă de împrumut. Tranşa a cincea din ultimul acord cu FMI ar fi avut valoarea de 850 de milioane de euro.

„Se amână, fără îndoială, intrarea Românei în boardul Fondului (consiliul de administraţie- n.r.)”, întrucât „nici una din cele două legi nu pot să fie aplicate”, a spus Rădulescu. Banii de la FMI ar fi fost folosiţi de BNR în creşterea rezervei naţionale, fapt ce ar fi conferit încredere pieţelor locale şi internaţionale în capacitatea României de a rambursa împrumuturile proprii.

„Din cîte ştiu eu, tranşa respectivă nici nu mai ajungea la guvern, ci în conturile Băncii Naţionale. Guvernul se bucura numai de prezenţa acesteia…,” a comentat Rădulescu.

Semnalul e dezastruos. Mă gândesc dacă ne mai putem împrumuta extern

Guvernul va trebui să acopere deficitul prin credite, în lipsa unei tranşe de la FMI, iar România se va împrumuta mai scump atât pe piaţa externă, cât şi pe cea internă, „asta, dacă se va mai putea împrumuta”, spune Eugen Rădulescu, director în cadrul Băncii Naţionale a României.

„Impactul economic (în urma deciziei Curţii Constituţionale-n.r.) este greu de estimat”, a declarat Rădulescu pentru The Money Channel (TMC). În lipsa tranşei de la FMI, România şi-ar putea pierde trepte importante de rating, iar împrumuturile de pe piaţa externă, sau internă, vor fi mai scumpe, întrucât va creşte riscul de ţară, precum şi aversiunea investitorilor faţă de risc.

Este, însă, greu de spus cu cât va creşte rata dobânzii pentru împrumuturile României pe piaţa externă, spune Rădulescu.

„De pe piaţa externă?…Nu vreau să mă gândesc. Semnalul este dezastruos. Problema la care mă gândesc este, sincer, dacă ne mai putem împrumuta”, susţine Rădulescu.

Reacţia pieţelor va fi detensionată numai când România va reuşi să reducă deficitul bugetar, de la aproape 9% din PIB, la mai puţin de 6,8% pentru acest an, aşa cum a convenit şi cu FMI: atunci sentimentul investitorilor va reveni la normal.

„Depinde foarte mult de cum se va încheia întregul proces, de cum vor trece legile de austeritate, cum vor arăta ele, şi, mai ales, când se va întâmpla acest lucru, şi cum anume vom debloca relaţia cu Fondul”, a mai spus Rădulescu.

Nici în cazul împrumuturilor de pe piaţa internă directorul BNR nu se aşteaptă la „o evoluţie liniştitoare”.

„Vom avea o perioadă tensionată”, afirmă el.

 

Cele mai citite

Spectacol cosmic: O sondă NASA va survola Soarele, în Ajun de Crăciun, la o distanță record

Această apropiere extraordinară de Soare face parte din misiunea sondei de a studia atmosfera solară Sonda spațială Parker, dezvoltată de NASA, atinge pe 24 decembrie,...

PSD pregătește schimbarea la conducerea ANS. Thomas Moldovan, în locul Elisabetei Lipă

Elisabeta Lipă nu mai poate conduce Agenția Națională pentru Sport, după ce a fost aleasă deputat, iar PSD îl pregătește pe Thomas Moldovan, fost...

Biletul de metrou s-ar scumpi considerabil de la 1 ianuarie 2025

Metrorex intenționează să majoreze tarifele pentru călătoriile cu metroul începând cu 1 ianuarie 2025, potrivit unui proiect publicat de Ministerul Transporturilor. Această ajustare ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă