6.8 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCum trebuie completată declaraţia fiscală 200. Vezi adresele Administraţiilor financiare din Bucureşti

Cum trebuie completată declaraţia fiscală 200. Vezi adresele Administraţiilor financiare din Bucureşti

Sute de mii de români trebuie să depună la administraţiile financiare, până pe 16 mai, declaraţiile de venit de global. Aceştia trebuie să completeze formularul 200 şi să îl depună direct la sediul administraţiei financiare de care aparţin sau îl pot trimite prin scrisoare recomandată. O altă variantă este completarea online a formularului, pe site-ul www.anaf.ro.

Vor depune declaraţii românii care au obţinut în 2010 venituri din activităţi independente (activităţi comerciale, profesiuni libere, drepturi de proprietate intelectuală), din cedarea folosinţei bunurilor (închirieri, arendă), din activităţi agricole (de felul cultivării florilor, a legumelor în sere, a pepinierelor etc.), din operaţiuni de valută la termen şi din transferul titlurilor de valoare (acţiuni).

Nu au obligaţia depunerii declaraţiei, persoanele fizice care, în 2010, au realizat venituri din cedarea folosinţei bunurilor pentru care chiria prevazută în contractul încheiat între părţi este stabilită în lei, nu au optat pentru determinarea venitului net în sistem real şi la sfârşitul anului anterior nu îndeplinesc condiţiile pentru calificarea veniturilor în categoria veniturilor din activităţi independente, pentru care plăţile anticipate cu titlu de impozit sunt egale cu impozitul anual datorat, şi impozitul este final.

Totodată contribuabilii care au obţinut venituri din salarii din străinătate (alte venituri din străinătate se declară cu Formularul 201), din premii sportive sau jocuri de noroc, din dobânzi şi dividende, din agricultură (cu excepţia arendei şi a metodelor intensive, adică sere, solarii, pepiniere), din moşteniri, donaţii, burse, alocaţii de maternitate, de şomaj, etc.

De asemenea, contribuabilii care vor completa formularul 200 au posibilitatea de direcţionarea unei sume, reprezentând până la 2% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil, pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii, unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii.

Formularul 200 poate fi descărcat de pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) sau poate fi obţinut direct de la sediul administraţiilor financiare.

Persoanele fizice care nu depun declaraţiile de venit până la termenul-limită, de 16 mai, riscă amenzi cuprinse între 10 şi 100 de lei.

ATENŢIE!

– Formularele 200 şi 230 se completează de către contribuabili, înscriind cu majuscule, citeţ şi corect, datele prevăzute de acestea, şi se depun personal sau prin împuternicit legal, direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată.

– Formularul 200 se completează pentru fiecare sursă şi categorie de venit.

– „Formularul 200 – Declaraţia privind veniturile realizate din România” se poate depune şi on-line, pe site-ul www.anaf.ro., dacă contribuabilul dispune de un certificat digital calificat, obţinut conform prevederilor legale.

– Contribuabili care au obţinut venituri din investiţii, pentru care au obligaţia completării şi depunerii formularului 200, nu vor mai anexa la acesta documentele emise de către intermediari (fişele de portofoliu) dacă documentele respective au fost anexate la formularul 225.

Vezi adresele Administraţiilor financiare din Bucureşti

Administraţia Finanţelor Publice Sector 1
Str.Roma nr.7, sect.1, CP 011771
021/230.94.84

Administraţia Finanţelor Publice Sector 2
Str. C.A. Rosetti nr.39, sector 2 Bucuresti, CP 020012
021/310.34.10

Administraţia Finanţelor Publice Sector 3
Persoane fizice:
Str.Lucretiu Patrascanu nr.10, sect.3, CP 030504
Persoane juridice:
Calea Moşilor 156 sector 2 020883
021/340.47.81
021/315.73.89

Administraţia Finanţelor Publice Sector 4
Bd. C.Brâncoveanu nr. 2, bl. 12, sect.4, CP 041447
021/332.30.52

Administraţia Finanţelor Publice Sector 5
Calea 13 Septembrie nr. 226, bloc. V 54, sector 5, CP 050735
021/781.32.12

Administraţia Finanţelor Publice Sector 6
Str.Popa Tatu nr.7, sect.1, CP 010801
021/315.96.77

 

Razvan Voiculescu
Razvan Voiculescu
Razvan Voiculescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Președintele României a promulgat legea pentru achiziția a 32 de avioane F-35, în valoare de 6,5 miliarde de dolari

Președintele României a semnat legea privind achiziția a 32 de avioane F-35, un contract evaluat la 6,5 miliarde de dolari, la care se adaugă...

Meseriile bine plătite care atrag tot mai mulți români: Opțiuni sigure și profitabile

Deficitul de personal calificat pe piața muncii din România a transformat meseriile precum electrician, instalator, bucătar sau mecanic în opțiuni extrem de atractive, atât...

Hamas propune un armistițiu în Gaza și cere presiuni asupra Israelului din partea viitorului președinte al SUA

Hamas a declarat că este „gata” să accepte un armistițiu în Fâșia Gaza, cu condiția ca propunerea să fie respectată de Israel. Basem Naim, membru...
Ultima oră
Pe aceeași temă