Poliţele personalizate pentru sportivi, artişti sau proprietari de maşini de superlux există doar cu numele în România. Singura soluţie o reprezintă companiile din afara ţării.
Piaţa asigurărilor din România este departe de a fi matură – nu doar din pricina valorilor încă mici ale cifrelor de afaceri obţinute de companii. Portofoliile asigurătorilor locali sunt limitate şi în ceea ce priveşte produsele oferite, mai ales în cazul poliţelor destinate unor categorii speciale de clienţi. Primii care suferă din acest motiv sunt sportivii şi, în primul rând, fotbaliştii, obligaţi să caute peste graniţă produse de asigurare care să le satisfacă nevoile specifice. „Deşi am obţinut reintroducerea în lege a obligativităţii asigurării fotbaliştilor, nici cluburile, dar nici companiile de asigurări nu par deloc interesate de acest lucru. Am făcut studii serioase, cu experţi străini, şi am constatat că în România, pur şi simplu, nu există produse speciale pentru fotbalişti. Există doar aceleaşi banale asigurări de sănătate care acoperă riscuri minime”, explică Dumitru Costin, preşedintele Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori (AFAN). Potrivit acestuia, riscurile la care este expus un fotbalist sunt mult mai mari şi mai diverse decât cele la care se expune un om simplu, dacă ne gândim doar la faptul că un sportiv nu îşi poate practica meseria dacă nu este în perfectă stare de sănătate.
Cum este la alţii
Cu totul alta e situaţia în ţările dezvoltate din Europa, iar acest lucru îl spun chiar fotbalişti români care au jucat în alte campionate. „Când jucam în Elveţia, aveam asigurare medicală privată, pentru care plăteam 15-20 de mii de franci elveţieni, în caz de orice accidente. Cu cât înaintam în vârstă, cu atât plăteam mai mult. Cât timp am jucat în România, nu cred că am avut asigurare medicală. Doar când am fost la Rapid accidentat, ştiu că au achitat ei cheltuielile de sănătate, cât am fost indisponibil”, spune fostul internaţional Viorel Moldovan. În toate marile campionate din lume, fotbaliştii sunt asiguraţi atât de către club, cât şi în nume propriu. Problema fotbaliştilor o au, de fapt, toţi sportivii din România. Singura companie care a părut interesată până acum de această nişă este Marsh România, care spune şi că a vândut o poliţă complexă de asigurare „unui fotbalist de top din campionatul nostru”.
Vocea nu are preţ în România. La propriu
Mai mulţi artişti din România şi‑au exprimat, de-a lungul timpului, intenţia de a-şi asigura vocea după un tipar deja consacrat mai ales în Statele Unite. Unii dintre ei spun însă că nu au făcut-o pentru că pur şi simplu nu au avut posibilitatea de a încheia o astfel de poliţă în România. Totuşi, cel puţin doi artişti cunoscuţi în ţara noastră au încheiat o poliţă de asigurare a vocii în afara graniţelor. Mihai Trăistariu, de exemplu, şi-a asigurat vocea în Germania, însă a renunţat la poliţă după câţiva ani.
„Am avut vocea asigurată în Germania acum câţiva ani. Am renunţat până la urmă la poliţă pentru că am considerat, la un moment dat, că este inutilă, dar şi din cauza preţului. La vremea aceea nu aveam veniturile din prezent. Plăteam 500 de euro la fiecare trei luni pentru o sumă asigurată de 50.000 de euro pe 20 de ani. Riscurile asigurate includeau, practic, orice tip de leziune, accident, orice mi-ar fi putut afecta vocea”, explică artistul.
În ţările dezvoltate din Europa, dar mai ales în Statele Unite, asigurarea vocii a devenit deja o practică uzuală. Mai mult, unii artişti au apelat chiar la poliţe care, la prima vedere, par exotice, dar care au o anume justificare având în vedere că asigură părţi ale corpului pe care respectivii artişti le-au transformat în brand. Keith Richards, chitaristul de la Rolling Stones, şi-a asigurat degetul mijlociu pentru 1,6 milioane de dolari, motivând că acesta este esenţial pentru un chitarist. Fostul model Heidi Klum şi-a asigurat picioarele pentru 2,2 milioane de dolari.
