Dacă vrea să-şi ia înapoi libertatea economică, România ar trebui să plătească – în plus – dobânzi de 1-2 miliarde euro pe an, iar dacă Guvernul nu va fi mai credibil decât umbrela FMI, renunţarea la acord ar duce la derapaje economice majore.
Îşi poate permite România să refuze semnarea unui nou acord cu FMI? Întrebarea este cu atât mai actuală cu cât acordul expiră în primăvara anului viitor şi există semne din ce în ce mai clare ale divergenţelor dintre FMI şi Guvern. Oficiali ai FMI au condiţionat ieri acordarea următoarei tranşe de revizuirea drepturilor clienţilor bancari prevăzute prin OG 50. Nici reducerea cotei unice, a contribuţiilor sociale sau creşterea salariului minim, dorite de Guvern, nu au fost văzute cu ochi buni de FMI. În aceste condiţii este oportună semnarea unui nou acord?
O privire aruncată asupra serviciului datoriei guvernamentale de anul viitor ne arată cât ar trebui să plătim în plus fără un acord. România va trebui să achite anul viitor 57,1 miliarde lei (13,2 miliarde euro), din care 48,5 miliarde lei le reprezintă ratele de capital, iar restul de 8,6 miliarde lei le reprezintă dobânzile. Sumelor li se adaugă deficitul bugetar de anul viitor care va trebui şi el finanţat. La modul teoretic statul ar putea să se împrumute integral pentru a plăti datoriile. Dacă ar face-o, situaţia ar deveni însă, pe an ce trece, mai grea. Dacă ar dori să plătească doar dobânzile de 2 miliarde de euro, renunţarea la un nou acord ar însemna dublarea dobânzii la care s-ar putea împrumuta statul, ceea ce ar însemna cheltuieli suplimentare de încă două miliarde de euro. Dacă efectul financiar ar putea fi depăşit, ar apărea şi alte consecinţe periculoase, afirmă economiştii consultaţi de România Liberă.
Atacuri speculative şi deficit
Analistul Aurelian Dochia consideră că nu ar trebui tratat cu dramatism neîncheierea unui nou acord, dar analiza consecinţelor indică că ar fi favorabil din mai multe puncte de vedere. „Nu s-ar întâmpla nimic dramatic dacă nu am încheia un nou acord cu FMI , însă e de preferat să existe. Riscurile neîncheierii unui acord ar putea viza stabilitatea valutară, accesul pe pieţele internaţionale, credibilitatea în faţa investitorilor. Dacă nu s-ar încheia acordul nou, ar trebui, totuşi, ca o astfel de decizie să nu se combine cu alţi factori negativi, cum ar fi un deficit bugetar mare. În cazul în care politicile economice ar fi corecte, nu ar fi dramatic”, spune Aurelian Dochia.
Acordul cu instituţia financiară internaţională implică printre altele două aspecte importante: accesul la bani, la finanţări şi politici economice corecte plus responsabilitatea indicatorilor macroeconomici. „Când vorbim de accesul la bani, trebuie să menţionăm că e vorba de bani care merg la rezerva valutară a Băncii Centrale, care deja este mare. Indirect, banii ajung să finanţeze deficitul bugetar, dar nu ne bazăm doar pe asta, se pot lua banii şi din altă parte. Cred însă că e preferabil acordul. Alta este credibilitatea investitorilor, iar atacurile speculative sunt automat stopate”, a conchis Aurelian Dochia.
O linie de credit „la dispoziţie”
Preşedintele Traian Băsescu s-a adresat parlamentarilor în septembrie, anunţând că „în 2011, semnăm un nou acord cu FMI”, pentru suma de 5,7 miliarde euro, necesară acoperirii deficitului bugetar. Preşedintele a afirmat că „nimeni nu împrumută România pe termen lung”, din cauza deficitelor şi lipsei de reforme structurale. După o lună, în octombrie, preşedintele Băsescu şi-a reafirmat poziţia de susţinător fără rezerve al unui nou acord cu FMI şi UE, subliniind că este vorba de un acord de precauţie şi nu neapărat unul care vizează un împrumut de bani. Mai precis, ar putea fi vorba de o linie de credit „la dispoziţie”, în contextul în care situaţia economică internaţională s-ar deteriora:
„O sumă care, dacă economia globală revine la un derapaj, să putem fi asiguraţi ca să ne putem plăti pensiile şi salariile”, a precizat preşedintele Traian Băsescu. Reprezentanţii organizaţiilor oamenilor de afaceri subliniază că necesitatea unui acord preventiv este evidentă, nu de alta dar avem nevoie de credibilitate şi de un cost redus al împruturilor externe. „Un nou acord cu instituţiile financiare se va semna după ce vom îndeplini anumite condiţii. Prima oară trebuie să dovedim că suntem serioşi. Încă mai avem de primit două tranşe de bani. Acordul preventiv de care am avea nevoie ne-ar spori credibilitatea şi ar asigura un cost redus al împrumuturilor externe de care, oricum avem nevoie”, a menţiona Cristian Pârvan, secretar general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri (AOAR).
Statul are nevoie de 20 miliarde de euro în 2011
Întrebat ce s-ar putea întâmpla dacă nu am semna un nou acord cu FMI, analistul economic Ilie Şerbănescu a răspuns tranşant că „nu suntem în situaţia în care să ne punem astfel de probleme”, iar deficitul din 2011 trebuie cumva acoperit. De asemenea, dobânzile foarte mari la care ar trebui să ne împrumutăm în lipsa unui acord cu instituţiile financiare internaţionale ar ridica o serie de probleme. „Mai sunt de livrat tranşe de bani de la FMI până prin martie 2011, iar după aceea încep plăţile pe care le avem de făcut. Nu suntem în situaţia în care să nu încheiem un nou acord cu FMI, nu se pune o astfel de problemă, iar Traian Băsescu a spus că va fi un nou acord «de precauţie», indicat pentru România”, a declarat Ilie Şerbănescu. Dacă până acum, în fiecare an s-au plătit dobânzile, existând o perioadă de graţie, din 2012 va trebui să începem să plătim datoriile. Analistul economic Ilie Şerbănescu subliniază că în perioada 2012-2013 vom avea de dat 12 miliarde euro. „Anul viitor, statul trebuie să aibă 20 miliarde euro. Aproape 13 miliarde de euro este serviciul datoriei publice plus dobânzi, la care se mai adaugă şase miliarde de euro pentru deficitul bugetar. Vrem deficit de 4,4%, trebuie să ne împrumutăm de şase miliarde de euro”, a subliniat Şerbănescu.
Baltazar: FMI face ce nu face Guvernul
Semnarea unui acord de precauţie cu FMI este necesară dacă Guvernul va reuşi prin aceasta să impună „mai multă disciplină şi austeritate la nivelul macroeconomic”, spune analistul financiar Bogdan Baltazar. Acordul poate fi folosit drept o trambulină, astfel încât România să iasă pe pieţele internaţionale şi să capete ceea ce se numeşte „track-record, prestigiu, să ştie lumea de noi” afirmă Baltazar. Nesemnarea acordului ar avea consecinţe foarte proaste, fără a pomeni în special dezavantajul tăierii unei finanţări ieftine. O consecinţă gravă ar fi pierderea de credibilitate în faţa investitorilor şi a creditorilor. Întrebat dacă nu cumva acordul înseamnă, pe de altă parte, o renunţare de către Guvern la prerogativele sale în domeniul economic, Baltazar a spus că oricum unele dintre acestea, precum propunerea de reducere a cotei unice nici nu ar fi fost fezabile anul viitor, ci „de abia din 2012″.
Lungu: Ne-am împrumuta la dobândă dublă
Discuţiile privitoare la un nou acord cu FMI trebuie să privească, pe de o parte, capacităţile României de a se împrumuta din alte surse decât de la FMI şi, pe de altă parte, continuitatea reformelor. În absenţa acordului ne-am împrumuta la un nivel cel puţin dublu faţă de actualul nivel mediu de 7%, spune Lungu. Limitele impuse de FMI politicilor guvernamentale sunt bune, în sensul că fără instituţia internaţională, reforma în administraţia publică, reforma fiscală, nu ar fi continuate. Beneficiile acestora se vor vedea peste 1-3 ani, spune economistul. Acordul cu FMI este cu atât mai necesar cu cât acum „nu se poate avea încredere prea mare în capacităţile departamentelor economice ale partidelor politice”.
Ce ne mai cere Fondul în schimbul tranşei din decembrie
„Nu promulgaţi TVA redusă”
Preşedintele Traian Băsescu a promis oficialilor FMI din misiunea de evaluare a acordului stand-by că nu va promulga legile privind TVA redusă la alimente şi neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei, potrivit unor surse guvernamentale citate de Mediafax.
„Schimbaţi ordonanţa creditelor”
Modificarea OUG 50/2010 privind contractele de credit ale populaţiei într-o formă „satisfăcătoare” va repre-zenta o condiţionalitate pentru elibe-rarea următoarei tranşe din acordul stand-by, a declarat şeful misiunii FMI de evaluare, Jeffrey Franks. Fondul vrea ca ordonanţa să nu se aplice la creditele vechi. „Trebuie să avem o ordonanţă satisfăcătoare, altfel nu vom putea continua”, a spus Franks.
„Fără surprize la Curtea Constituţională”
Întrebat dacă este îngrijorat de faptul că o decizie a Curţii Constituţionale, eventual în urma unei sesizări a opoziţiei, să oblige Guvernul să readucă salariile bugetarilor la nivelul anterior diminuării cu 25%, Franks a răspuns: „Este important ca această ţară să aibă abilitatea să îşi controleze bugetul, aşa că, dacă există impedimente legale pentru asta, atunci este o dificultate şi, desigur, trebuie să găsim altă modalitate să controlăm bugetul, dacă astfel de lucruri apar. Da, este o îngrijorare”.
Mecanismul datoriei publice
Deficitul bugetar înregistrat în fiecare an se adaugă la datoria publică totală. România a ajuns la 33%, care pare o cifră mică în comparaţie cu majoritatea ţărilor dezvoltate, care se apropie sau chiar depăşesc 100%.
Însă, tot în comparaţie cu ţările dezvoltate, România plăteşte o dobândă dublă, că pragul maxim de suportabilitate pentru datoria publică este la jumătate: cel mult 50-60% din PIB.
Pentru datoria publică de 33% din PIB de acum, România plăteşte o dobândă medie de aproximativ 5%, ceea ce înseamnă că anual se duc pe dobânzi 1,7% din PIB, adică două miliarde de euro.
Fără acordul cu FMI, dobânzile riscă să crească chiar şi până spre 10% din PIB. Asta înseamnă dublarea costurilor cu dobânzile de la două la patru miliarde de euro.
Pe de altă parte, dacă deficitul nu este ţinut sub control, el tinde spre 10% din PIB, cifră care se adaugă în fiecare an la datoria publică.
În felul acesta, în doar trei ani, România ar ajunge la pragul maxim de îndatorare, 60% din PIB, iar dobânzile plătite anual s-ar dubla iar – de la patru miliarde la opt miliarde de euro.
Practic, România ar ajunge în situaţia Greciei, care plăteşte pe dobânzi cât pentru educaţie şi poliţie. Singurele soluţii de ieşire ar fi ajutorul extern, încetarea de plăţi sau hiperinflaţia.
„Nu suntem în situaţia să nu semnăm un nou acord cu FMI. Dacă vrem deficit de 4,4%, trebuie să ne împrumutăm de 6 miliarde de euro.” Ilie Şerbănescu, analist economic
„Nu s-ar întâmpla nimic dramatic dacă nu am încheia un nou acord cu FMI. Riscurile ar putea viza însă stabilitatea valutară, accesul pe pieţele internaţionale, credibilitatea în faţa investitorilor.” Aurelian Dochia, economist
„Un nou acord cu instituţiile financiare se va semna după ce vom îndeplini anumite condiţii. Prima oară trebuie să dovedim că suntem serioşi. Încă mai avem de primit două tranşe de bani.” Cristian Pârvan, secretar general AOAR