8.4 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCât de mult se mai scufundă leul

Cât de mult se mai scufundă leul

Cursul oficial a consemnat ieri un nou minim al monedei naţionale, însă investitorii revin la sentimente mai bune.

Deprecierea din ultimele zile a monedei naţionale seamănă din ce în ce mai mult cu o reacţie pur emoţională, chiar dacă, oficial, leul a atins ieri un nou mi­nim în raport cu euro. Moneda naţională, care a închis ziua la un curs oficial de 4,3523 lei/euro, a fost ajutată, spun dealerii, şi de un raport extrem de favorabil al Societe Generale, acţionar principal BRD, dar şi de o posibilă intervenţie a Băncii Naţionale, care ar fi avut loc în jurul orei 11.00.

Încredere în leu

Francezii de la Societe Generale recomandă investitorilor să cumpere lei considerându-i un plasament „foarte atractiv”. Potrivit raportului Soc Gen, cursul de schimb se va îndrepta până la finele anului către o valoare de 4,2 lei/euro. Tot ieri şi-a anunţat estimările şi o altă bancă prezentă pe piaţa locală, ING, ai cărei economişti cred că nivelul maxim al cursului nu poate depăşi 4,4-4,5 lei/euro, iar în al treilea trimestru al acestui an rata de schimb va fi de 4,3 lei/euro. De altfel, economistul-şef al ING, Nicolae Chideşciuc, spunea încă de luni că deprecierea leului nu este altceva decât o evoluţie normală în contextul în care Banca Naţională a pre­ferat să nu intervină pe piaţă dar că euro nu ar trebui să ajungă la mai mult de 4,4-4,5 lei nici chiar în aceste condiţii. Nici economistul-şef al BCR, Lucian Anghel, nu crede că rata de schimb se va menţine pentru mult timp peste 4,3 lei/euro. 

Scade costul riscului. Ce se întâmplă cu dobânda?

Ieri nivelul CDS (Credit Default Swap) pentru România a scăzut de la 425 de puncte cât era luni  la doar 415,96 puncte. Acesta este un alt semn că sentimentele investitorilor privind ţara noastră tind să se îmbunătăţească. Menţionăm că nivelul CDS reflectă costurile asigurării de risc pentru România. Cu cât CDS-urile sunt mai mari, cu atât statul român, companiile şi băncile locale se împrumută mai scump. Pe de altă parte, atmosfera tensionată din ultimele săptămâni ar putea convinge Banca Naţională să oprească seria de măsuri menite să sprijine relansarea creditării. Şedinţa de astăzi a Consiliului de Administraţie ar putea fi prima de anul acesta în care se va decide menţinerea dobânzii de politică monetară după ce în precedentele patru şedinţe BNR a decis reduceri până la un nivel minim istoric de 6,25%. „Miercuri (n.r. astăzi) este o altă decizie foarte dificilă pentru BNR. Dacă nu ar fi fost această majorare de TVA, aş fi anticipat o scădere a dobânzii de politică cu 0,25 puncte procentuale, ultima din acest an. Decizia de majorare a TVA schimbă lucrurile şi în nici un caz nu cred că se va mai pune problema reducerii dobânzii, ci a menţinerii”, comentează Lucian Anghel pentru Mediafax.

Dacă luni numărul oamenilor care au cumpărat euro de la casele de schimb crescuse simţitor faţă de săptămâna precedentă, ieri lucrurile au revenit la normal. „Nu am observat nici un fel de creştere a vânzărilor de euro faţă de ieri(n.r. luni). Bine, nici ieri nu pot spune că a fost cine  ştie ce îmbulzeală, dar astăzi a fost chiar o zi normală. Vindem euro cu 4,42 lei”, ne explică directorul unui important lanţ de case de schimb. 

4,2-4,3 lei pe euro este intervalul de variaţie a cursului pe care îl estimează majoritatea analiştilor din băncile locale. Cea mai optimistă prognoză o are  SocGen.

Cele mai citite

Grecia a înapoiat Turciei peste o mie de monede antice din argint furate

Grecia a restituit joi Turciei un tezaur de peste o mie de monede antice din argint furate, prima repatriere de acest tip care are...

Adrian Câciu: „Nu avem downgrade de rating. Orice altă afirmație este fake-news”

Ratingul de țară al României a fost confirmat de Agenția Fitch la nivelul „BBB-”, fără o retrogradare, însă perspectiva a fost schimbată de la...

Grecia a înapoiat Turciei peste o mie de monede antice din argint furate

Grecia a restituit joi Turciei un tezaur de peste o mie de monede antice din argint furate, prima repatriere de acest tip care are...
Ultima oră
Pe aceeași temă