2.1 C
București
luni, 6 ianuarie 2025
AcasăInvestigații România LiberăBoom economic din consum si constructii

Boom economic din consum si constructii

» Cresterea economiei romanesti din primul trimestru a depasit cele mai optimiste previziuni, sustinuta de expansiunea consumului si mentinerea ritmului alert al constructiilor.

Produsul Intern Brut (PIB) al Romaniei a crescut cu 8,2%, pana la 86,74 miliarde lei (23,27 miliarde euro), in primul trimestru al acestui an fata de intervalul similar din 2007, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS). Totusi, unii analisti se tem ca acest ritm de crestere este nesustenabil, depasind cu mult potentialul economiei. In luna mai, Varujan Vosganian, ministrul Economiei si Finantelor, estima o crestere a economiei in primul trimestru cu 7,5%, care a facut multi analisti sa-si revizuiasca in crestere propriile prognoze, pana la maximum 7,8%.
"Evident ca aceasta crestere a depasit toate estimarile, chiar si pe a noastra de la BCR, care era cea mai optimista, de 7,8%. Cred ca efecte pozitive substantiale au venit din sectorul constructiilor, dintr-o colectare mai buna a taxelor pe produs (TVA) si din productia industriala", a declarat Lucian Anghel, economistul-sef al BCR. Anghel a explicat ca "punerea in functiune in trimestrul al treilea din 2007 a Reactorului nr. 2 de la Cernavoda, care acopera 10% din energia tarii, va da productiei industriale un avantaj pana in trimestrul al treilea 2008. De asemenea, seceta, care anul trecut a afectat agricultura, a influentat negativ si productia energiei hidroelectrice, iar de aici mai apare un avantaj comparativ. Nu trebuie omisa nici industria auto, unde s-au raportat vanzari consistente in lunile ianuarie si februarie, necunoscandu-se inca efectele grevei de la Dacia. Efectele de baza enumerate se vor disipa pe parcursul anului, iar pentru a avea o crestere economica sustinuta o perioada mai indelungata trebuie sa investim mai mult si sa consumam mai putin".

Informatiile despre evolutia productiei industriale sugerau o evolutie buna a economiei, dar nu pana la acest nivel, spune Radu Craciun, director de investitii la Interamerican.

 

"Un efect pozitiv l-a avut reducerea deficitului comercial prin temperarea importurilor si accelerarea exporturilor. Dupa doi ani in care a fost sustinuta de investitii straine directe si de importuri, economia Romaniei incepe sa fie capabila sa satisfaca cererea interna", a mai mentionat directorul de investitii Radu Craciun.
Analistii de la Raiffeisen estimau o crestere a PIB cu 7,5% pentru primul trimestru. "Cresterea economiei depaseste toate asteptarile. Intre timp s-au publicat si cresterile pe sectoare, serviciile urcand cu 7,8%, constructiile cu 32,4%, industria cu 5,4% si taxele pe produs cu peste 9%, in vreme ce agricultura a scazut cu doar 0,5%. Surpriza a venit clar din partea serviciilor, dar si dinspre agricultura, care a scazut cu mai putin decat estimam", a spus Ionut Dumitru, economistul-sef al Raiffeisen Bank. "Pe de alta parte, consumul a crescut cu 15,5%, iar aceasta accelerare foarte puternica va da dureri de cap Bancii Nationale a Romaniei (BNR), care ar putea majora din nou dobanda-cheie. Este o veste buna pentru investitori, care vad economia Romaniei relativ izolata de turbulentele internationale, dar o veste proasta pentru BNR, care se va vedea nevoita sa tempereze prin politicile sale consumul. Cresterea este cu mult peste potentialul economiei, alimenteaza o cerere in exces, consumul accelerandu-se puternic si mentinand presiunile inflationiste, fapt ce va nemultumi BNR. Cresterile preturilor la alimente nu ar fi fost posibile daca nu exista o cerere solvabila", a conchis Dumitru.

Agricultura, speranta economiei pentru acest an

"O evolutie buna a agriculturii in trimestrul al treilea va conduce la temperarea inflatiei si va contribui substantial la cresterea economiei. Este nevoie insa de investitii masive in agricultura, fiind anormal sa importi de la tari cu relief semidesertic. In 2008 cresterea economiei va fi mai mare decat anul trecut, in ciuda incetinirii economiei mondiale", a conchis Anghel. "Daca celelalte sectoare nu incetinesc, agricultura va trage foarte mult in sus economia, la peste 7%, chiar aproape de 8% (cu un an agricol bun). Ne mentinem estimarea de crestere a PIB in acest an la 6,5%, intr-un scenariu conservator. Suntem singura tara pentru care Comisia Europeana a revizuit in sus estimarea de crestere economica, ceea ce demonstreaza izolarea relativa fata de turbulentele internationale", a adaugat Dumitru.

Cele mai citite

Agheasmă pentru toți: 200.000 de PET-uri în Constanța și peste 10.000 de litri de apă sfințită la Patriarhia Română

Boboteaza este o sărbătoarea ce marchează purificarea apelor și reînnoirea spirituală Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a oficiat duminică Slujba de Sfințire Mare a Apei la...

Ajunul Bobotezei: Tradiții și superstiții pentru noroc și dragoste

Fetele tinere și necăsătorite, în special, urmează ritualuri pentru a-și afla ursitul Ziua de 5 ianuarie, Ajunul Bobotezei, aduce cu sine o serie de tradiții...

Zelenski: „Armata rusă a pierdut un batalion de infanterie nord-coreeni și parașutiști ruși”

Potrivit evaluărilor ucrainene și occidentale, aproximativ 11.000 de soldați nord-coreeni sunt desfășurați în regiunea Kursk. Desfășurarea vine după ce forțele ucrainene au lansat o incursiune...
Ultima oră
Pe aceeași temă