Sistemul prin care transportatorii care utilizează motorină vor primi înapoi o parte din acciza introdusă din aprilie va fi menţinut timp de cinci ani, până la 31 martie 2019, a decis Guvernul, schimbând în acest sens forma proiectului de ordonanţă prezentată public de Ministerul Finanţelor.
Actul normativ aferent, conţinând modificarea menţionată, a fost publicat la finele săptămânii trecute în Monitorul Oficial. Măsura de restituire a accizei se acordă pentru motorina achiziţionată după data intrării în vigoare a actului normativ. Restituirea către transportatori a unei sume din acciza suplimentară introdusă la carburant începând 1 aprilie va genera la bugetul de stat un minus de venituri colectate din accize de 353 milioane lei pentru acest an, conform estimărilor guvernamentale. Prin ordonanţă este acordată o reducere de accize de 40 euro/1.000 litri, faţă de nivelul standard prevăzut de lege, pentru motorina utilizată drept carburant pentru transport rutier de mărfuri în cont propriu sau pentru alte persoane, cu autovehicule sau ansambluri de vehicule articulate destinate exclusiv transportului rutier de mărfuri și cu o greutate brută maximă autorizată de cel puţin 7,5 tone, precum și pentru transportul de persoane, regulat sau ocazional, exclusiv transportul public local de persoane. Reducerea de accize se realizează prin restituirea diferenţei de 40 euro/1.000 litri operatorilor economici licenţiaţi în Uniunea Europeană. De asemenea, reducerea este aplicată și pentru transporturi poștale.
Transportatorii feroviari susţin că sunt discriminaţi în faţa celor rutieri deoarece Guvernul nu le va restitui şi lor o parte din acciza plătită suplimentar din aprilie, potrivit unui comunicat recent al Asociaţiei Transportatorilor Feroviari din România. ”Aflăm cu surprindere că deja s-au făcut demersuri pentru returnarea parţială a taxei pe carburant numai pentru transportatorii rutieri, nu şi pentru cei feroviari, fapt grav, care intervine nepermis în competiţia directă între modurile de transport într-un mod discriminatoriu (…) În România, se uită de faptul că transportul feroviar are o istorie, este un transport sigur şi ecologic şi, de asemenea, Cartea Albă a transporturilor elaborată de UE menţionează că în următorii ani 20% din transportul de marfă trebuie să fie preluat de modurile de transport ecologice (feroviar şi naval)”, spun transportatorii feroviari.
1,8 euro pe litru până la 2 euro ar putea ajunge să coste carburanţii pe piaţa românească în următorii 4-5 ani, evoluţie cauzată de o posibilă retragere a producătorilor ruşi. „Contribuţia rusească pe piaţa de carburanţi din România, piaţă estimată la aproape 10 miliarde de euro/an, este în creştere în ultimii doi-trei ani, depăşind probabil 1/3 din valoarea totală. Se ştie că aceste companii ruseşti prezente la noi se află sub influenţa politică a Kremlinului. O eventuală retragere a acestor companii din România în următorii ani ar genera pe piaţă un gol masiv de carburanți, gol care, înainte de a fi acoperit de alte companii, va duce la măriri de prețuri greu de estimat”, spune Daniel Mazilu, subsecretar general al Asociaţiei Române a Transporturilor Rutiere.