3.8 C
București
joi, 16 ianuarie 2025
AcasăInvestigații România LiberăPreţul petrolului a scăzut. Cînd se ieftineşte benzina?

Preţul petrolului a scăzut. Cînd se ieftineşte benzina?

Cotaţia barilului de petrol a scăzut dramatic la începutul şedinţei de tranzacţionare de vineri pe bursele asiatice. Preţul barilului de petrol, cu livrare în luna iunie, a scăzut cu 3,86 de dolari, până la 95,94 de dolari, scrie Forbes, citat de Mediafax.

Motivul, după cum susţin analiştii citaţi de publicaţia americană, este că investitorii se aşteaptă ca statisticile privind piaţa forţei de muncă din SUA să fie mai proaste decât era de aşteptat, ceea ce, pe termen lung, se traduce într-o cerere mai mică de combustibili şi alte produse petroliere.

Preţul barilului a suferit joi cea mai mare scădere în cadrul unei singure şedinţe de tranzacţionare din aprilie 2009, de 9,44 dolari, ajungând la 99,8 dolari. Principalul motiv a fost că investitorii au ajuns la concluzia că din cele mai recente date privind economia SUA reiese că aceasta dă semne de încetiniri.

În ceea ce priveşte statisticile privind piaţa forţei de muncă, oficialii de stat americani au declarat că săptămâna trecută numărul cererilor de şomaj a crescut la 474.000, cel mai mare nivel din ultimele opt luni.

Preţul litrului de benzină ar trebui să scadă sub 5 lei pe litru

Relaţia de preţ dintre barilul de petrol şi costul unui litru de benzină la pompă este de 40-50 de bani pentru fiecare 20 de dolari adăugaţi la preţul barilului de petrol, după cum a explicat recent, pentru gândul, Gheorghe Tampiza, coordonatorul strategiei de dezvoltare al Lukoil România.

Cele mai citite

Cum ar trebui să răspundă democrațiile liberale într-o lume Trumpiană?

Un nou sondaj global de opinie aduce lecții importante pentru Europa, în special. Când președintele SUA, Donald Trump, își fixează privirea asupra Groenlandei, Panama sau...

CFR Călători se înnoiește cu 12 trenuri electrice de la Alstom, pentru rute importante

CFR Călători își extinde flota cu 12 rame electrice Alstom Coradia Stream, parte dintr-un lot de 37 de trenuri, anunță Autoritatea pentru Reforma Feroviară,...

ANAF explică: Cine are dreptul la asigurare medicală gratuită în România

Actualizarea legislativă vizează clarificarea statutului de asigurat, pentru anumite categorii vulnerabile Modificările aduse Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și Codului fiscal definesc...
Ultima oră
Pe aceeași temă