1.3 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPeste 40.000 de cereri pentru redobândirea pensiilor de serviciu

Peste 40.000 de cereri pentru redobândirea pensiilor de serviciu

Numărul contestaţiilor depuse la instanţele judecătoreşti de către cei care beneficiau de pensii de serviciu se va dubla în câteva luni. Până în prezent, doar rezerviştii SRI au scăpat de recalculare.

 

Desfiinţarea pensiilor speciale în cursul anului trecut şi încercarea de a introduce principiul contributivităţii la calcularea pensiilor pentru toate categoriile de foşti salariaţi au declanşat un val de proteste urmat de mii de procese în instanţele din toată ţara.

Avocatul Costel Gîlcă, care reprezintă în instanţă Sindicatul cadrelor militare disponibilizate şi în rezervă, susţine că la instanţele judecătoreşti sunt peste 20.000 de dosare, depuse în special de categoriile de persoane care au lucrat, în principal, în sistemul de apărare şi care contestă recalcularea pensiilor.

Recalculare, apoi revizuire

„Dacă până în prezent sunt 20.000 de dosare în instanţe, din această lună, numărul lor urmează să se dubleze. În prima etapă au fost atacate deciziile de recalculare a pensiilor. În ianuarie, pensiile au fost micşorate fără să existe un act administrativ. Plata pensiilor s-a făcut fără să existe decizii pentru toată lumea. După ce autorităţile şi-au dat seama că este o greşeală, au revenit cu Ordonanţa nr. 1 din 2011. Din luna martie au început să sosească la foştii militari deciziile de revizuire. Aceste decizii vor fi din nou atacate în instanţă ceea ce va duce, într-o primă fază, la dublarea numărului de dosare din instanţă”, a precizat av. Costel Gîlcă.

Până în prezent, dintre toate categoriile, doar rezerviştii SRI nu au primit deciziile de recalculare. Colonelul în rezervă Mircea Dogaru, preşedintele Sindicatului cadrelor militare disponibilizate, ne-a oferit un exemplu de caz. Un colonel în rezervă, cu 44 de ani de muncă, avea în decembrie 2010 o pensie de 2.500 lei brut. În ianuarie 2011, pensia încasată a ajuns la 1.700 lei. În luna următoare, pensionarul a primit la pensie 2.500 lei plus diferenţele neîncasate din luna ianuarie. În schimb, în luna martie, pensia încasată de colonelul în rezervă a fost recalculată la 2.130 lei brut.

„În luna ianuarie i s-a acordat pensia recalculată, însă şi-au dat seama că sunt greşeli clare şi au revenit în februarie acordând pensia din decembrie. În schimb, în ultima zi a lunii ianuarie s-a dat o ordonanţă în care se preciza că, într-o primă fază, militarii îşi vor reprimi drepturile normale, integrale, urmând ca apoi să se dea noi decizii”, a precizat Mircea Dogaru. De asemenea, av. Costel Gîlcă menţionează că începând din luna martie sosesc noile decizii de revizuire a pensiilor.

„Până în prezent nu au fost trimise la toate persoanele deciziile care atestă diminuarea pensiilor. Poate peste 80% din foştii pensionari nu au primit o decizie”, ne-a declarat av. Costel Gîlcă.

Patru căi de atac

Persoanele afectate de recalcularea pensiilor s-au adresat fie individual, fie prin asociaţiile profesionale reprezentative, cabinetelor de avocatură care au apelat la mai multe căi de atac. Avocatul Victor Ciorbea ne-a declarat că, pentru cei 4.500 de clienţi ai săi, toţi din categoriile afectate de desfiin¬ţarea pensiilor speciale, a apelat la patru tipuri de demersuri. „S-a mers într-o primă etapă pe ideea de abrogare a Legii 119/2010, a consecinţelor ei. Mai precis, e vorba de neconsti¬tu¬ţionalitatea legii. S-a mers la Avocatul Poporului, la Curtea Constituţională, la instituţii internaţionale. Am făcut demersuri şi la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene de la Luxemburg şi CEDO. Este un demers în derulare. În Uniunea Europeană această problemă, a pensiilor de serviciu, este clar reglementată, nu sunt pensii obişnuite, există directive, reglementări etc.”, a menţionat av. Victor Ciorbea. Apoi, societatea de avocatură Ciorbea & Ciorbea a făcut demersuri pentru a anula Hotărârea de Guvern 737 din 2010 prin care e stabilită metodologia de calcul a pensiilor pentru militari. „Am obţinut două hotărâri definitive şi executorii la Curtea de Apel, însă nu se ţine seama de ele”, a precizat av. Victor Ciorbea.

Între diversele categorii care beneficiază de pensii de serviciu există unele discriminări. Astfel, dacă pentru militari se acordă un termen de cinci luni pentru recalcularea pensiilor, la celelalte categorii (piloţi, grefieri, diplomaţi) termenul este de doar o singură lună. Ulterior, termenul de cinci luni acordat pentru cadrele militare a fost mărit printr-o ordonanţă cu încă un an.

Ordonanţe şi contestaţii

De asemenea, prin intermediul avocaţilor s-au depus ordonanţe preşedinţiale, mai precis cereri de suspendare a punerii în executare a deciziilor noi şi revenirea la cele anterioare. Cererile s-au depus la Tribunalul Municipiului Bucureşti, respectiv la tribunalele judeţene, cu recurs la Curţile de Apel. În toată ţara sunt câteva zeci de astfel de situaţii în care s-a câştigat. Deciziile noi au fost suspendate şi s-a dispus plata pensiilor vechi.

A patra formă de demers prin care s-a acţionat a fost depunerea de contestaţii de anulare a deciziilor noi şi repunerea în plată definitivă a deciziilor de pensie vechi, adică revenirea la pensia de serviciu. „Astfel de procese au termene lungi. Sunt foarte puţine astfel de dosare în stare de judecată la tribunale. S-au judecat puţine, însă sunt câteva cazuri admise. Sunt cu caracter definitiv, însă în faza de primă instanţă”, a declarat av. Victor Ciorbea.

La nivel naţional, prin ordonanţe preşedinţiale şi prin contestaţii de anulare a deciziilor noi, în doar câteva sute de cazuri s-a revenit, temporar, asupra deciziilor de recalculare a pensiilor de serviciu.

Cele mai citite

Programul de guvernare: 10 măsuri esențiale pentru sprijinirea firmelor

Guvernul propune un program de modernizare economică sustenabilă pentru România, axat pe sprijinirea firmelor, reducerea birocrației și accelerarea digitalizării. Potrivit unei analize Termene.ro, obiectivul...

Parlamentul sud-coreean l-a demis pe președintele interimar Han Duck-soo

Parlamentul din Coreea de Sud a votat vineri pentru demiterea președintelui interimar Han Duck-soo, acuzat de „participare activă la insurecție” după tentativa eșuată a...

China dezvăluie un nou avion de luptă cu performanțe uimitoare

Un nou avion de luptă chinezesc cu rază lungă de acțiune a fost observat în zborul său inaugural, atrăgând atenția lumii datorită designului său...
Ultima oră
Pe aceeași temă