Intrarea hipermarketurilor şi a magazinelor de tip discount în marile oraşe a ameliorat costul vieţii în acestea, potrivit unui studiu realizat pe un eşantion de şapte localităţi.
Intrarea hipermarketurilor şi a magazinelor de tip discount în marile oraşe din România dă peste cap prejudecăţile conform cărora viaţa ar fi mai scumpă în oraşele mai mari decât în cele mici.
O analiză efectuată de firma de consultanţă A.T. Kearney asupra puterii relative de cumpărare efectuată în şapte oraşe arată că topul este condus de localităţi mari, cu peste 200.000 locuitori, cu Bucureştiul pe primul loc. Studiul a cuprins următoarele localităţi: Bucureşti, Călăraşi, Cluj, Iaşi, Ploieşti, Timişoara şi Zalău.
Veniturile nete diferă de la simplu la dublu
Veniturile nete medii aproape duble ce se obţin în unele dintre oraşe compensează preţurile mai ridicate ale unor categorii de produse şi servicii din acestea. Astfel, Bucureştiul are cel mai ridicat salariu mediu net, de 2.091 lei pe lună, în timp ce locuitorii din Iaşi, Timişoara şi Cluj câştigă 71-72% din salariul mediu al unui bucureştean. Salariul mediu net a fost de 65,4% în Ploieşti faţă de Bucureşti şi de 54,8% şi 48,4% în Zalău şi, respectiv, Călăraşi faţă de Capitală.
Diferenţialul preţurilor e mai mic
Pentru ca puterea de cumpărare să fie egală în toate oraşele studiate ar fi trebuit ca şi preţurile să fie mai mici într-o proporţie egală cu cea a veniturilor nete, ceea ce nu se întâmplă.
Astfel A.T. Kearney notează că, dacă costul vieţii e notat cu 100% în Bucureşti, atunci acesta este la nivelul de 97,2% în Iaşi, 94,3% în Cluj şi 91,9% în Timişoara. Ponderea este de 91% în Călăraşi, 87,6% în Ploieşti şi de 86,2% în Zalău. Ca urmare a diferenţelor corelate ale veniturilor nete şi costului vieţii, puterea de cumpărare este în Timişoara de 77,1% faţă de cea din Bucureşti, de 75,9% în Cluj, 73,1% în Ploieşti, 72,8% în Iaşi, 62,1% în Zalău şi 52,4% în Călăraşi. Puterea de cumpărare relativă ia în calcul indicii preţurilor din localităţile menţionate, veniturile nete, precum şi ponderea venitului disponibil din totalul veniturilor nete (socotită pentru România la 85%).
Ce e mai ieftin şi ce este mai scump
Este paradoxal că, deşi veniturile nete ale locuitorilor din oraşele mari sunt superioare celor ale locuitorilor din oraşele mai mici, cele mai mari preţuri la alimente se regăsesc tocmai acolo unde veniturile sunt mai mici.
În Zalău mâncarea este mai scumpă cu 6,8% decât în Bucureşti, în Călăraşi cu 6,6%, iar în Iaşi cu 5,5%. În Ploieşti alimentele sunt cu 17,2% mai ieftine decât în Capitală, cu 7,2% în Cluj şi cu 4,7% în Timişoara. „Motivul ar putea fi competiţia crescută pe piaţa alimentelor în Bucureşti cauzată de numărul semnificativ mai ridicat de magazine tip discount şi hipermarketuri comparativ cu Zalău sau Călăraşi. Producătorii de alimente îşi ajustează preţurile aplicate în diferite zone în funcţie de criterii de competitivitate a acestor preţuri”, afirmă A.T. Kearney.
Nivelul preţurilor la alimente din diferite localităţi este important deoarece ponderea acestora în bugetul familiei e cea mai ridicată, anume aproximativ 35% din total.
