Cum se vede din Germania mediul de afaceri românesc.
Povara pusă de Guvern pe umerii firmelor a crescut în timp de criză, în loc să scadă, afirmă Marko Walde, într-un interviu acordat RL.
Dacă un investitor german v-ar cere sfatul dacă să investească sau nu în România ce i-aţi spune, cum i-aţi descrie în câteva cuvinte peisajul de afaceri din România?
M.W.: Cred că România este încă un amplasament investiţio-nal atractiv, dar aş spune şi că nu este un amplasament inves-ţional simplu, că trebuie gândit foarte bine. În ciuda aparte-nenţei României la Europa, di-ferenţele pot fi foarte puternice!
Aţi afirmat anterior că Guvernul putea face mai mult pentru combaterea crizei financiare. Mai precis ce anume?
M.W.: Trebuiau mai întâi reduse impozitele şi costurile firmelor, ori s-a făcut contrariul adică s-a majorat TVA. A doua cerinţă era ca firmele româneşti să fie pregătite pentru a întâmpina criza şi să treacă peste ea. Azi se vede că sunt firme româneşti care nu au metode moderne de management. Ele puteau evita primul impuls, anume reducerile de personal, şi se puteau uita la alte domenii unde puteau fi făcute economii, cum ar fi alegerea furnizorilor. S-a adoptat un pachet de măsuri anticriză care s-a discutat în Parlament şi fiecare a zis „gata s-a rezolvat” atunci când de fapt trebuia începută treaba prin punerea în practică a celor discutate.
Care e percepţia dvs. asupra corupţiei din România? E mai puternică decât în alte ţări?
M.W.: Fiecare care derulează afaceri poate fi confruntat cu această corupţie, însă vestea bună e ca se pot face afaceri şi fără ea. Spunem firmelor că e posibil să fie confruntate cu ea dar că nu trebuie să se lase admeniţi. Sunt din 2007 în România şi cred că până în prezent s-a observat o îmbunătăţire. Cu cât criza durează mai mult, iar salariile funcţionarilor sunt reduse, cu atât creşte riscul corupţiei. Înainte de România am fost în Polonia şi situaţia de acolo mi s-a părut identică, în România nu e mai gravă.
Presa a relatat recent un caz de corupţie în Germania, în care a fost implicată o importantă firmă din domeniul auto. Care sunt diferenţele?
M.W.: În Germania un şef de firmă va fi condamnat pentru luare sau dare de mită de un tribunal, în al doilea rând firma pentru care a lucrat îi va cere daune, iar în majoritatea cazurilor va fi ruinat financiar, căci va fi şi amendat penal. În funcţie de branşă, spre exemplu în zona construcţiilor, ar intra pe o listă neagră publică şi nu ar mai avea voie să participe la licitaţii. Se face tot posibilul ca nici firma în cauză şi nici persoana să nu aibă profit de pe urma acestor bani necuveniţi. Spre deosebire, în România scandalul devine public, durează 1-3 zile, după care se întâmplă prea puţin, chiar dacă există uneltele necesare pedepsirii. De exemplu, toţi am auzit de acele stimulente de la Finanţe, dar vă întreb: s-a schimbat ceva? Am impresia că aceste stimulente există în continuare şi nu există presiuni nici măcar din exterior ca acest sistem să se modifice.
Are România probleme cu administraţia publică?
M.W.: În general, mecanismul întregii administraţii publice din România trebuie schimbat, toţi au aceeaşi problemă, fie că vorbim de inspectorii fiscali, fie că ne referim la cei care lucrează cu fonduri europene.E nevoie de o administraţie independentă politic în proporţie de 90%, care să fie plătită corespunzător şi transparent. Sistemul de stimulente poate exista, dar în mod transparent. Dacă funcţionarii ştiu că vor rămâne acolo mult timp şi vor fi educaţi şi remuneraţi corespunzător, calitatea serviciilor va creşte. În România există o prăpastie între Parlament şi Guvern, pe de o parte, şi cetăţeni, pe de altă parte, prăpastie care în Germania e umplută de administraţia publică.
În privinţa sistemului fiscal, ce diferă?
M.W.: O firmă trebuie să ştie dinainte ce dări fiscale are la Fisc pentru că doar atunci poate oferi adecvat serviciile sau produsele sale. O firmă nu poate să facă un calcul la un produs, să vină pe piaţă şi să constate că peste 3 luni se schimbă legislaţia. Şi în Germania se schimbă în fiecare an Codul fiscal, dar e o diferenţă de fond, căci fiecare firmă ştie dinainte că acest Cod se va schimba şi poate să îşi facă socotelile. Această lege trece prin Parlament, dar înainte are loc o discuţie publică, poziţiile partidelor politice sunt cunoscute. Este un proces de durată şi toate firmele participă cu câteva luni înainte la acest proces prin asociaţiile reprezentative, în timp ce în România totul se întâmplă peste noapte. De aceea nici măcar administraţia publică din România nu e pregătită. Acolo ştii de care hârtii ai nevoie, aici dau mai înainte un telefon, îmi zic: Aduceţi aceste trei hârtii, şi tot se mai poate întâmpla să mi se spună că trebuie şapte, iar aceasta se poate întâmpla de mai multe ori. În Bucureşti ai nevoie de anumite hârtii, în Suceava de altele, nu există reglementări uniforme unitare.
