2.5 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăGuvernul va închide linii CFR din pachetul minim social dacă încasările sunt...

Guvernul va închide linii CFR din pachetul minim social dacă încasările sunt sub 50% din estimări

Guvernul va lua în calcul închiderea unor tronsoane feroviare incluse în pachetul minim social, cu rute pe care în prezent sunt menţinute în circulaţie trenuri de persoane din considerente sociale, dacă veniturile colectate din serviciile prestate nu însumează cel puţin jumătate din nivelul estimat, informează Mediafax.

Reanalizarea necesităţii de menţinere a acestor rute în funcţie de încasări va reprezenta o clauză care va fi introdusă, prin act adiţional, în contractul încheiat de stat cu fiecare operator feroviar de călători, iar gradul de colectare a veniturilor va fi verificat trimestrial, se arată într-o hotărâre aprobată recent de Guvern.

„Trimestrial, Ministerul Transporturilor va verifica gradul de încasare a veniturilor faţă de cele prognozate, aferente pachetului minim social aprobat, pentru fiecare operator de transport feroviar de călători. În situaţia în care veniturile aferente pachetului minim social aprobat nu sunt încasate la un nivel de cel puţin 50% din veniturile prognozate, se va reanaliza necesitatea menţinerii rutelor respective în activitate”, se arată în document.

Pachetul minim social cuprinde un număr de trenuri de persoane şi trasee menţinute în funcţiune din considerente sociale şi pentru garantarea liberei circulaţii a persoanelor, chiar dacă din serviciile prestate sunt înregistrate pierderi. O parte dintre aceste trasee sunt operate de către firme private, cu subvenţii plătite de stat.

Pachetul minim social este stabilit de către ministerul de resort anual, pentru întreaga reţea de cale ferată.

Guvernul s-a angajat în negocierile cu Fondul Monetar Internaţional să închidă 20% din liniile de cale ferată aflate în administrarea CFR, reprezentând aproximativ 4.000 de kilometri, dacă nu găseşte un investitor care să asigure întreţinerea acestora.

La începutul lunii iulie, Guvernul a decis închiderea a aproximativ 1.000 de kilometri tronsoane feroviare considerate nerentabile şi închirierea altor circa 1.000 kilometri de linii de cale ferată, estimând că operaţiunea va genera economii de 109 milioane lei în bugetele companiilor CFR.

Începând cu anul 2004, au fost închiriate secţii de circulaţie pe calea ferată cu o lungime însumată de peste 2.000 kilometri.

Potrivit datelor CFR, la nivelul anului 2009, lungimea totală a liniilor de cale ferată ale infrastructurii feroviare era de 20.210 km (reţea desfăşurată), din care 17.691 km infrastructură feroviară publică şi 2.519 km infrastructură feroviară privată.

Cele mai citite

Austria: „Liber” pentru anchetarea liderului Partidului Libertăţii (FPO), Herbert Kickl

Parlamentul austriac a aprobat miercuri ridicarea imunităţii liderului Partidului Libertăţii (FPO), Herbert Kickl, la cererea Parchetului, care doreşte să-l ancheteze pentru o presupusă mărturie...

Liga Campionilor: Borussia Dortmund-FC Barcelona 2-3/Juventus Torino-Manchester City 2-0

FC Barcelona a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 3-2, miercuri seara, în deplasare, într-un meci din etapa a şasea a Ligii Campionilor...

Austria: „Liber” pentru anchetarea liderului Partidului Libertăţii (FPO), Herbert Kickl

Parlamentul austriac a aprobat miercuri ridicarea imunităţii liderului Partidului Libertăţii (FPO), Herbert Kickl, la cererea Parchetului, care doreşte să-l ancheteze pentru o presupusă mărturie...
Ultima oră
Pe aceeași temă