7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăEconomia, notă mică, dar de trecere

Economia, notă mică, dar de trecere

O economie diversificată cu un bun potenţial de creştere, cu nivel scăzut al datoriei publice, dar cu un sector de stat nereformat, cu dependenţă excesivă de zona euro şi cu politicieni ce au o slăbiciune faţă de scandaluri, acesta este portretul creionat de Moody’s României în ultimul raport al agenţiei de rating.

Raportul nu este unul rău pentru una dintre cele mai sărace ţări ale UE, blocată în ultimii ani în criză economică, dar şi într-o alta politică, interpretează ziariştii de la Financial Times ultimul raport de ţară elaborat de agenţia Moody’s.

Părţile bune sunt umbrite de deficienţele devenite clasice pentru ţara noastră: sector public ineficient, expunere la criza din zona euro, niveluri mici de creştere a PIB şi o înclinaţie spre disputele politice.

Notă „moderată”

Evaluarea Moody’s are în vedere patru aspecte: sănătatea economiei, a instituţiilor, poziţia financiară a guvernului şi vulnerabilitatea la evenimente-riscuri. La fiecare aspect, notarea acordată a fost „moderată”.

Potrivit comunicatului de presă ce a însoţit raportul, există vulnerabilităţi pe partea balan­ţei de plăţi (un raport anterior al economiştilor menţiona, spre exemplu, ponderea mare a datoriei pe termen scurt). Aceasta deoarece datoria externă a României are pondere mare în total, obligaţiile anuale de plată fiind semnificative. Alte semne de întrebare sunt dependenţa ridicată a băncilor de instituţiile – mamă din zona euro, rezultatele proaste în privinţa perfor­manţelor companiilor de stat şi a privatizării acestora.

Creştere economică prea mică în 2013

Ziariştii FT notează că în doar câţiva ani România a trecut de la o creştere economică rapidă la o cădere la fel de rapidă, cauzată de slăbiciunile eonomiei.

Moody’s consideră că este util de reamintit că economia românească nu este cu totul  într-o postură nefericită. Creşterea economică îşi revine, în pofida faptului că majorarea PIB de doar 2,5%, estimată pentru anul viitor, este prea mică pentru o ţară emergentă. Efortul consolidării bugetare înregistrează progrese, iar rezultatele privitoare la deficitul bugetar sunt superioare celor din multe ţări UE. Raportul Moody’s mai sugerează că, o dată ce criza va fi soluţionată, România se va regăsi în situaţia în care era în 2009. Mult potenţial, dar şi cu probleme structurale majore, ce trebuie rezolvate. 

2,5% reprezintă creşterea PIB prognozată pen­tru 2013, considerată însă de Moody’s prea mică pentru o ţară emergentă.

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

Mesajul transmis de președintele României, Klaus Iohannis, cu prilejul Crăciunului

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis marți, 24 decembrie 2024, un mesaj cu prilejul Crăciunului. "Crăciunul este o sărbătoare a generozității și a compasiunii, a...

PSD pregătește schimbarea la conducerea ANS. Thomas Moldovan, în locul Elisabetei Lipă

Elisabeta Lipă nu mai poate conduce Agenția Națională pentru Sport, după ce a fost aleasă deputat, iar PSD îl pregătește pe Thomas Moldovan, fost...

Ilfovul interzice tăierile comerciale de păduri: Plan de management și centuri verzi pentru viitor

Într-o decizie istorică, tăierile de păduri în scop comercial vor fi interzise în județul Ilfov, marcând o etapă importantă pentru conservarea mediului. Consiliul Județean...
Ultima oră
Pe aceeași temă