Principalele obiecţii ale Preşedinţiei vizează lipsa precizărilor în situaţia în care proprietarul primeşte o ofertă inferioară de la titularii dreptului de preempţiune şi dublul rol (verificator, potenţial cumpărător) al Autorităţii de Reglementare a Pieţei Funciare. Obstacolele puse străinilor nu sunt însă o noutate în regiune.
Legea ce urma să reglementeze vânzarea terenurilor agricole către străini a fost retrimisă Parlamentului de Traian Băsescu. Legea a fost percepută iniţial ca o modalitate de a încetini achiziţiile de terenuri de către străini, în condiţiile în care mai multe state din regiune folosesc strategii asemănătoare (vezi mai jos). Dincolo de unele vicii de formă şi… logică (în titulatură, legea se ocupă de tranzacţiile persoanelor fizice, dar articolele din interior precizează că legea vizează şi operaţiunile firmelor), iată care sunt principalele lacune ale legii semnalate de Preşedinţie:
1. Legea nu prevede explicit ce se întâmplă cu tranzacţia incipientă dacă titularii dreptului de preempţiune nu îşi exercită acest drept şi nici ce se întâmplă dacă preţul oferit de aceştia este inferior celui propus de cumpărătorul potenţial al terenului.
2. Legea nu prevede cum vor demonstra calitatea de agricultor cei chemaţi să îşi exercite dreptul de preempţiune (Preşedinţia afirmă că este un aspect prea important pentru a fi lăsat pe seama normelor de aplicare a legii).
3. Autoritatea pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare ce urmează să fie înfiinţată are atât rolul de verificator al tranzacţiilor, cât şi pe cel de titular al drepturilor de preempţiune pentru anumite domenii ale statului. Preşedintele susţine că ar fi nevoie, în acest scop, de două instituţii distincte, fie şi pentru înlăturarea eventualelor blocaje.
La apariţia legii, percepţia comună a fost că autorităţile încearcă să pună ceva oprelişti tranzacţiilor cu terenuri agricole, în condiţiile în care mulţi străini par interesaţi de agricultura românească. N-ar fi, de altfel, o premieră, mai multe ţări vecine fac acelaşi lucru.
Citeşte şi: Legea privind cumpărarea terenurilor de către străini, retrimisă de Băsescu la Parlament
Cum e prin alte părţi
Cum am mai arătat în „România liberă“, în Ungaria cetăţenii europeni nu pot cumpăra teren agricol. Există însă o excepţie: dacă sunt căsătoriţi cu maghiari şi vor cumpăra terenul pe care l-au arendat în prealabil timp de cel puţin 3 ani, interval în care au locuit în ţară. În acest caz, terenul nu poate depăşi 300 ha, limită ce operează şi în cazul maghiarilor. Polonia şi-a asumat la aderare o perioadă de 12 ani în care străinii nu pot cumpăra teren agricol (expiră în mai 2016).
Până atunci, persoanele fizice şi juridice din UE sau care au sediul în Polonia dar au capital străin pot cumpăra teren agricol doar cu aprobarea autorităţilor statului (ministerele Agriculturii, Administraţiei etc.) şi cu acordarea unui drept de preempţiune Agenţiei pentru Proprietăţi Agricole. Se pot lua fără aprobare oficială doar parcele sub 1 ha, dacă străinul e căsătorit cu o poloneză şi stă de cel puţin 2 ani în Polonia.
Şi în Polonia există limita de deţinere pentru un fermier individual: 300 ha. În Bulgaria, cetăţenii europeni pot cumpăra teren agricol doar dacă sunt fermieri cu experienţă şi se stabilesc în ţară. Persoanele juridice înregistrate în Bulgaria pot cumpăra însă teren agricol (deci străinii pot fi acţionari într-o firmă ce cumpără terenuri). Cehia şi Slovacia au avut, la rândul lor, restricţii timp de 7 ani de la aderare pentru europeni, cu excepţia celor căsătoriţi cu localnicii şi care locuiseră şi lucraseră în agricultură timp de 3 ani anterior.
