În prezent, sistemul public de pensii nu se autosusţine complet, de la bugetul de stat transferându-se aproximativ 2,5 la sută din PIB. În acest timp, fondurile private reuşesc să obţină randamente din ce în ce mai mari.
În prezent, sistemul de pensii nu se autosusţine complet, de la bugetul de stat transferându-se aproximativ 2,5 la sută din Produsul Intern Brut, arată un studiu al Centrului de Resurse pentru Participare Publică (CeRe) şi Centrului Român de Politici Europene (CRPE), citat de Mediafax. “Dacă procentul s-ar ridica la circa trei la sută, pot apărea probleme serioase de echilibru (cu efecte ce vor fi resimţite în economie – creşterea fiscalităţii, reducerea investiţiilor etc.), iar dacă ar ajunge spre patru la sută, echilibrul ar fi pierdut. Acum, transferurile asigură un grad optim de adecvare a pensiilor, iar România nu ar fi avut probleme cu transferurile dacă nu ar fi intervenit criza economică globală din 2008, aceasta afectând economia şi, implicit, veniturile la buget”, se arată în documentul citat. Specialiştii susţin că schimbările necesare sunt structurale şi depăşesc instrumentele de gestiune propriu-zisă a unui sistem de pensii. Astfel, pentru a asigura un sistem de pensii adecvat, pe termen lung, ar fi nevoie de avansuri în productivitatea muncii, de creşterea ratei de ocupare a populaţiei active şi de politici de imigraţie atractive.
Scenarii sumbre
“Perspectiva demografică a României este proastă. Pierdem masiv populaţie activă prin migraţie. Din anul 1990, am pierdut aproximativ două milioane de oameni activi. Dacă acest ritm se va menţine, contributorii se vor reduce disproporţionat cu beneficiarii, iar sustenabilitatea va fi afectată. Mecanic (excluzând migraţia), sistemul de pensii se prefigurează sustenabil până la nivelul anului 2030. Una dintre cauze este că speranţa de viaţă în România este încă mică – numărul de ieşiri (decese) este mare. Efectul migrator este greu de estimat pe termen lung/mediu, fiind foarte dependent de factori exogeni: conflicte, calamităţi, tendinţe globale. În orice caz, dacă România se va transforma din ţară de tranzit în ţară de destinaţie, forţa de muncă va veni, cel mai probabil, din Asia sau Africa”, se mai arată în studiul citat.
Iniţiatorii cercetării subliniază că pe piaţa muncii situaţia este staţionară, de ani de zile rata de ocupare fiind în aceiaşi parametri, fără a fi generate locuri de muncă. Măsurile cu potenţial de a influenţa în bine sustenabilitatea sistemului de pensii, identificate de specialişti, ar fi: stimularea creşterii gradului de ocupare, reducerea contribuţiei la asigurările sociale (CAS) angajat/angajator, creşterea salariului minim pe economie şi măsuri de îmbunătăţire a colectării CAS. “Nu ne mai putem baza pe măsuri precum: stimularea creşterii demografice, măsuri administrative de reducere a economiei gri/negre, creşterea vârstei de pensionare (deja e ridicată), creşterea vechimii obligatorii pentru pensie integrală (deja e ridicată)”, se mai arată în studiu.
Evoluţii sinuoase
În opinia specialiştilor, sistemul de pensii a avut evoluţii contradictorii, ceea ce a dus la: creşterea numărului total de pensionari de la 3,58 milioane în 1990 la 5,401 milioane în noiembrie 2013 (+50,8 la sută), în condiţiile scăderii numărului de salariaţi de la 8,156 milioane în 1990 la 4,378 milioane în septembrie 2013 (-46,32 la sută), rata de dependenţă a scăzut de la 3,43 în 1990 la 0,92 în 2111 şi 0,93 în 2013, vârste efective de pensionare mult sub vârsta standard de pensionare.Un alt efect generat de evoluţiile contradictorii se referă la rata de înlocuire calculată pe baza pensiei medii pentru limită de vârstă şi salariul mediu net, care a evoluat de la 48,6 la sută în 2000 la 65,3 la sută în 2010 şi 58,2 la sută în 2013. Rata de înlocuire reprezintă raportul dintre valoarea pensiei (medii simple, medii pentru limită de vârstă şi perioadă completă de cotizare) şi valoarea salariului mediu (brut sau net), cu alte cuvinte cât din valoarea salariului mediu brut/net este înlocuită de pensia medie. Concluzia studiului este că, în funcţie de orientarea politică/ideologică, se va pune accentul fie pe componenta socială (o valoare cât mai mare pentru pensia medie), fie pe componenta de reducere a deficitului prin creşterea vârstei de pensionare, în funcţie de speranţa de viaţă, la 65 de ani.
Ce se poate întâmpla în cel mai rău caz
Cele mai proaste scenarii ar fi, în acest context, cel care face referire la legarea pensiei medii de creşterea salariilor, care ar produce deficite uriaşe, şi cel care vizează eliminarea parţială sau totală a Pilonului II, care ar conduce la reducerea pensiei cu o treime şi pierderea încrederii publicului şi investitorilor în credibilitatea politicilor publice româneşti. Studiul prezentat joi propune patru soluţii generice, din care, prin combinare, se pot construi mult mai multe variante, al căror impact trebuie măsurat în funcţie de conţinutul lor, dar care poate fi intuit din analiza impactului acestor alternative tip.
Şi ce se poate face
Prima soluţie se referă la actualul model şi se caracterizează prin: indexarea pensiilor cu un indice mai mic decât creşterea salariului mediu, dar mai mare decât rata inflaţiei. Aceasta ar conduce la reducerea lentă, dar constantă, a ratei nete de înlocuire, la păstrarea actualului număr de sisteme speciale de pensionare, dar fără să mai apară altele noi, actualele breşe din sistemul de impozitare al CAS rămân neschimbate – baza fiscală rămâne nemodificată, menţinerea actualei rate a CAS, păstrarea actualei scheme de finanţare a Pilonului 2, actualele restricţii la pensionarea anticipată se păstrează, iar vârsta de pensionare şi durata de cotizare rămân neschimbate.
Cea de-a doua soluţie s-ar caracteriza prin: indexarea pensiilor cu un indice egal cu creşterea salariului mediu, sau legarea pensiei medii prin alt sistem de salariul mediu cum ar fi stabilirea valorii punctului de pensie ca un procent fix din salariul mediu, creşterea numărului de sisteme speciale de pensionare, creşterea numărului de scheme specifice de impozitare în cazul CAS sub pretextul oferirii de facilităţi fiscale – reducere a bazei fiscale, presiuni pentru unificarea impozitului pe venit cu CAS şi proiectarea unei scheme de impozitare progresiv, îngheţarea sau chiar naţionalizarea Pilonului 2, relaxarea actualelor restricţii referitoare la pensionarea anticipată, vârsta de pensionare revine la situaţia de dinainte de 2001 (57 de ani femeile şi 62 bărbaţii) şi durata de cotizare rămâne neschimbată (30/35 de ani). A treia soluţie identificată în studiu se caracterizează prin indexarea pensiilor cu un indice egal cu rata inflaţiei.
Păstrarea numărului actual de sisteme speciale de pensionare, scăderea numărului de scheme specifice de impozitare în cazul CAS, dar fără să se reuşească eliminarea lor completă – creştere moderată a bazei fiscale, scădere uşoară cu doi-trei la sută a actualei rate a CAS la angajator, creşterea contribuţiei la Pilonul II la opt la sută – gradual până în 2021, actualele restricţii la pensionarea anticipată se păstrează, se înăspreşte sistemul de pensionare pentru invaliditate, vârsta de pensionare rămâne neschimbată şi durata de cotizare creşte şi se unifică (40 de ani) – gradual.
Ultima soluţie propusă se caracterizează prin: indexarea pensiilor cu un indice egal cu rata inflaţiei, eliminarea sistemelor speciale de pensionare, eliminarea schemelor specifice de impozitare în cazul CAS şi aplicarea unitară şi coerentă a impozitului – creştere semnificativă a bazei fiscale, scădere cu trei-cinci la sută a actualei rate a CAS la angajator şi stimularea fiscală semnificativă pentru economisire prin Pilonul III de pensii, creşterea contribuţiei la Pilonul II la 10-12 la sută – gradual până în 2025, actualele restricţii la pensionare se înăspresc şi mai mult, se înăspreşte sistemul de pensionare pentru invaliditate, vârsta de pensionare se corelează cu speranţa medie de viaţă la 65 de ani şi durata de cotizare creşte şi se unifică (43 de ani) – gradual.
Pensiile private sunt exact la polul opus
În timp ce sistemul public de pensii are din ce în ce mai multe probleme de sustenabilitate, fondurile private reuşesc să crească an de an. Anul 2013 a fost unul cu rezultate peste medie, randamentul plasamentelor fiind de 11,75%, după cum informează Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România. Fondurile private au intrat în 2014 cu un total de 6 milioane de participanţi şi active de peste 13,9 miliarde de lei sau 3,1 miliarde de euro, depăşind estimările iniţiale ale Asociaţiei. În întreaga lor istorie, fondurile de pensii obligatorii au primit în administrare contribuţii brute totale de 11,3 miliarde de lei, diferenţa până la activele de 13,9 miliarde de lei, adică 2,6 miliarde de lei, reprezentând câştigurile din plasamente.
Majoritatea banilor din conturile de pensii private ale românilor rămân în ţară sub formă de plasamente în titluri de stat, în acţiuni sau în depozite bancare. Doar 5% din activul total este plasat în afara României. În 2013, fondurile de pensii au ales să crească alocările pentru acţiuni, ajungând la participaţii totale de 2 miliarde lei în titluri ale companiilor listate la Bursa de Valori Bucureşti. „Pilonul II de pensii private a avut o evoluţie peste aşteptări în cursul anului 2013, care consolidează rezultatele deja pozitive înregistrate anterior. Principalii beneficiari ai acestor realizări sunt cei 6 milioane de români care şi-au pus încrederea în acest sistem de economisire pentru un viitor mai prosper”, a comentat Marius Popescu , preşedintele APAPR.
