Oprirea licitaţiei a avut loc după ce Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a dat dreptate firmei Drumuri şi Poduri Gheorgheni SRL care, într-o plângere depusă la CNSC, reclama că unele dintre cerinţele de calificare impuse de compania de stat sunt ilegale. Drumuri şi Poduri Gheorgheni SRL are drept acţionar compania Pa&Co Internaţional, deţinută de Costel Căşuneanu.
Ce contestă avocaţii asfaltatorului
Potrivit contestaţiei depuse de avocatul firmei Drumuri şi Poduri Gheorgheni SRL, cerinţele de calificare la licitaţie cuprinse în documentaţia sunt disproporţionate în raport cu proiectul în cauză şi aduc prejudicii acestei firme. Unul dintre criterii spune că o firmă ce vrea să participe la licitaţie trebuie să demonstreze că ”a executat în ultimii cinci ani cel puţin un contract de lucrări în care participarea ofertantului la acesta să fie de minim 250 milioane lei”.
Avocatul firmei Drumuri şi Poduri Gheorgheni SRL spune că formularea este neclară şi că dacă sensul cerinţei este că participanţii trebuie să aibă încheiat un contract în valoare de cel puţin 250 de milioane de lei atunci nu este respectat criteriul proporţionalităţii cerut de legislaţia achiziţiilor publice.
Este mai dificil să derulezi concomitent mai multe contracte a căror valoare însumată depăşeşte 250 de milioane de lei, decât să derulezi un singur contract cu această valoare. In plus avocatul argumentează că o altă cerinţă, respectiv aceea ca indicatorul să fie îndeplinit de cel puţin o firmă dintr-o asociere este restrictivă deoarece anulează chiar ideea de participare în solidar a unor firme menită să crească capacitatea tehnică şi economică a acestora. Avocatul reclamă că a dorit clarificarea unor aspecte într-o adresă trimisă CNADNR, dar că nu a primit niciun răspuns de la compania de stat.